(VIDEO) Un poliţist din Chişinău opreşte o maşină şi-l roagă pe şofer să ajungă din urmă un BMW, care nu oprise la semnalul său

14 Decembrie 2022, 12:03
Redacţia PiataAuto.md
Un caz curios a avut loc ieri în Chişinău şi ne-a fost expediat la redacţie de către un vizitator, tot el autor al video-ului. Acesta a fost oprit de un poliţist şi rugat să ajungă din urmă un BMW, care încălcase regulamentul de circulaţie rutieră şi n-a oprit la semnalul poliţistului.
Acesta circula pe strada Mitropolit Varlaam din Chişinău şi la intersecţia cu strada Armenească, şoferul unui BMW n-a cedat trecerea mai multor pietoni care aşteptau să traverseze la trecere. Poliţistul se afla în intersecţie, patrulând acolo, şi i-a făcut semn BMW-ului să oprească, dar şoferul din BMW, fie nu a observat, fie nu a vrut să oprească, şi şi-a continuat mişcarea.
Atunci poliţistul a oprit următoarea maşină şi a rugat şoferul să-l ia şi să ajungă din urmă BMW-ul din faţă. Şoferul autor al filmării i-a deschis uşa şi până la următoarea intersecţie, unde era roşu şi maşinile staţionau, l-a şi ajuns din urmă pe acesta, iar poliţistul a coborât, mulţumindu-i, şi mergând să amendeze şoferul din BMW.
E o situaţie care poate părea rară şi curioasă pentru Chişinău, însă nu e ilegală, ba dimpotrivă, denotă o orientare rapidă a poliţistului într-o situaţie atipică. Sigur, se poate discuta mult asupra cazului, însă poliţiştii pot acţiona în mod similar, cerând ajutorul altor şoferi, mai ales dacă situaţia e una gravă şi impune acţionare promptă. Vezi totul în video-ul de mai jos şi spune ce crezi despre acţiunile poliţistului.
1
47,113
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!