Cât costă o vizită majoră la service cu Mercedes C-Class W205 în Moldova, cu schimbul uleiului în cutia de viteze şi alte consumabile
23 Aprilie 2023, 13:22 Ilie Toma
A trecut mult timp de când nu am publicat relatări noi despre Mercedes-Benz C-Class W205, pe care-l exploatăm în redacţie de când e nou, din 2014 încoace. Însă între timp maşina a continuat să ruleze, într-un ritm relativ lejer ce-i drept, şi a avut şi vizite la service. Despre o vizită majoră la service, pe care am făcut-o la aproape 130 mii km parcurşi, vrem să relatăm azi, întrucât ea conţine mai multe lucrări majore de mentenanţă, inclusiv schimbul de ulei în cutia de viteze 7G-Tronic Plus, schimbul lichidului de frânare şi a discurilor şi plăcuţelor de frână pe una din punţi.
Mulţi dintre noi îşi vor aminti de ştirea recentă că Mercedes-Benz nu mai e reprezentat oficial în Moldova, şi că Daimler e în căutarea unor soluţii de a asigura deservirea tehnică a maşinilor şi garanţia în continuare. Prin urmare, vom menţiona că această vizită la service a fost făcută cu mai mult timp înainte de retragerea licenţei pentru Grand Premium, în momentul în care service-ul avea statut oficial. Ce va fi mai departe, rămâne să aflăm de la Daimler, dar, cel mai probabil, va exista o perioadă de tranziţie de câteva luni, până la desemnarea unui nou dealer şi service oficial.
Aşadar, am mers la service pentru schimbul obişnuit de ulei, care în cazul maşinilor din Moldova e recomandat la fiecare 12.000 km, maşina fiind programată să monitorizeze acest interval sau 1 an calendaristic. În cazul nostru, la 129.566 km, cât avea maşina pe bord când am mers la service, ea ne notificase că a trecut un an de la ultimul service, nu 12 mii km parcurşi, ceea ce înseamnă că parcursesem o distanţă mai mică în ultimele 12 luni. În România sau alte state UE, termenul de mentenanţa la majoritatea motorizărilor e setat la 20-25 mii km sau 2 ani, dar nu recomandăm să păstraţi acest interval de mentenanţă, întrucât va duce inevitabil la o uzură grăbită a motorului, chiar dacă uleiurile moderne au capacitate de lubrifiere mai bună şi o durată de viaţă mai mare. Mai depinde şi de modul de exploatare — preponderent traseu sau oraş — dar un interval de 12-15 mii km maxim e cel pe care-l recomandăm între schimburi de ulei.
În cazul nostru, am vrut din proprie iniţiativă să schimbăm şi uleiul în cutia de viteze. Aveam vreo 50-55 mii km parcurşi cu acest ulei, dar un număr mai mare de ani, şi de asta ne-am zis că n-ar strica să avem un schimb mai timpuriu de ulei în cutie. Cu tot cu uleiul din convertorul de cuplu, service-ul ne-a taxat pentru 10 litri de ulei, la 189 lei litru, deci 1.890 lei moldoveneşti, sau circa 95 euro uleiul. Pe lângă asta, e nevoie de filtru la cutia de viteză, care costă 787,50 lei, sau circa 40 euro, şi o garnitură nouă, are costă 274,50 lei sau 14 euro. Manopera directă pentru schimbare costă 450 lei, sau circa 26 euro, dar schimbul presupune şi verificări de temperatură a uleiului prin conectarea la calculatorul de bord al maşinii, iar aceste lucrări au fost facturate separat pentru întreaga vizită. Astfel, schimbul de ulei în cutia 7G Tronic Plus, consumabile plus manoperă, a costat 3.402 lei, sau circa 175 euro. E un preţ mic, de fapt, în comparaţie cu alte mărci şi alte ţări, iar cei care au schimbat uleiul în cutiile Mercedes în alte părţi pot scrie în comentarii cât a costat în cazul lor.
Am mai înlocuit întregul lichid de frână în sistem, pentru că nu fusese schimbat de câţiva ani. Nu e o operaţiune foarte scumpă, însă. Lichidul de frână cu manopera pentru întreaga operaţiune a costat 459 lei, sau vreo 23 euro.
Mai scumpe au fost discurile de frână şi plăcuţele, pe care le-am schimbat la puntea faţă. Două discuri originale au costat 3.807 lei, adică vreo 192 euro, iar plăcuţele originale au mai costat încă 2.205 lei, deci circa 111 euro, plus încă 180 lei sau 9 euro pentru senzorul de lângă plăcuţe. Manopera a fost compusă din 135 lei pentru montarea şi demontarea roţilor plus 450 lei pentru schimbarea plăcuţelor şi discurilor, deci încă 685 lei în total, sau circa 35 euro. În total, schimbarea discurilor şi plăcuţelor pe puntea faţă a costat 6.877 lei, sau circa 347 euro.
Pe lângă asta, la maşină s-a mai făcut şi schimbul obişnuit de ulei în motor, cu 7 litri de ulei turnaţi, schimbul de filtru de ulei, de admisie, şi două filtre pentru aerul ce vine în habitaclu, pentru sistemul de climatizare. Preţul total al schimbului obişnuit, plus uleiul din cutia de viteze, plus lichidul de frâne în sistem, plus schimbarea discurilor şi plăcuţelor faţă, a fost de 16.354 lei, sau echivalentul a aproximativ 825 euro. Trebuie să menţionăm că acest preţ e cu vreo 10% mai mic pentru o maşină cu vârsta de peste 4 ani la service-ul din Moldova, deci dacă am vorbi de aceeaşi maşină, dar mai nouă, el ar fi de circa 900 euro.
Foto: Mercedes C-Class W205, fotografiat faţă în faţă cu Mercedes C-Class W206, în momentul filmării testului drive comparativ între cele două generaţii
Dacă e mult sau puţin, ţinând cont de lucrările efectuate, scrieţi în comentarii. În istoria de vizite la service pentru acest C-Class, e cea mai mare factură pentru vizita la service, depăşind-o pe cea de la 60.000 km, care a fost de 13.928 km, dar acea vizită a fost în 2017 şi preţurile au mai crescut. Atunci nu schimbasem uleiul în cutie, însă, el fiind făcut la puţin după 80 mii km.
Pe lângă această vizită la service, maşina nu a denotat, în mare parte, vreo problemă tehnică sau vreo defecţiune. S-a verificat suspensia, s-au verificat şi eventuale erori înregistrate de sistem şi verdictul a fost unul bun în ambele cazuri. Dar, totuşi, uneori, când se apasă pedala acceleraţiei mai tare la turaţii moderate, există mici întreruperi de putere, de o fracţiune de secundă, parcă. I-am rugat pe cei de la service să vadă care ar putea fi problema, inclusiv să verifice dacă nu e cutia de vină, dar maşina nu a înregistrat niciun cod de eroare şi nici în testele lor nu a repetat simptomul. Aşa că investigarea cauzei acestei posibile probleme ne rămâne pentru următoarea etapă. Din păcate, cei de la service-ul oficial nu sunt prea străduitori în a investiga o problemă neclară — dacă nu scrie în lista de erori nimic, e ca şi cum problema nu există. E mai uşor să aştepţi până se defectează ceva mai mare decât să previi acum o posibilă problemă incipientă, şi apoi să facturezi clientul cu vreo 1-2 mii euro sau mai mult. Aşa că nu excludem că investigarea va trebui un pic de creativitate şi apelare la profesionişti specializaţi pe anumite direcţii — cutii de viteze, sau injectoare, sau pompe de combustibil, etc. Vă vom ţine informaţi pe pagina unde cumulăm toate relatările despre exploatarea acestui C-Class, iar dacă cineva a trecut prin simptome similare, ne poate scrie propria experienţă în comentarii sau într-un mesaj direct.
Am fost si eu la ei cu o problema si au cerut sa las masina peste noapte pentru verificari, ceea ce evident nu am facut pentru ca se plang unii ca se fura piese de la ei, si aici s-a terminat colaborarea mea cu ei.