Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Arnold Schwarzenegger s-a apucat de asfaltarea unei gropi din cartierul său, care a fost ignorată timp de 3 săptămâni

14 Aprilie 2023 - 13:56
Redacţia PiataAuto.md
Arnold Schwarzenegger a avut o problemă în cartierul său. O groapă „imensă”, după cum zice el, a tot continuat să servească drept capcană pentru maşini şi biciclete, iar fostul actor şi guvernator al Californiei s-a tot adresat autorităţilor ca groapa să fie astupată. După 3 săptămâni în care groapa a fost ignorată de autorităţi, Arnold s-a apucat de rezolvarea problemei cu propriile forţe.
Acesta a cumpărat asfalt rece împachetat în saci şi, ajutat de câţiva amici, a venit să astupe groapa din cartier cu lopeţile. Lucrarea s-a făcut relativ repede, iar vecinii care l-au observat i-au şi mulţumit pentru iniţiativă, la care Arnold a răspuns că era deja imposibil de mai suportat, groapa nefiind reparată timp de 3 săptămâni.
Gestul lui Arnold din împrejurimile lui San Francisco are o conotaţie mai mare, întrucât locul unde a reparat groapa e în California, acolo unde Arnold a fost mult timp guvernator, unul bun de altfel, apreciat drept progresist şi cu multe rezultate livrate în anii de mandat. Astfel, gestul său e o critică şi faţă de autorităţile actuale din Los Angeles şi California. În replică, autorităţile din San Francisco au anunţat că între 30 decembrie şi 6 aprilie au reparat 19.692 gropi în San Francisco, şi n-au putut ajunge atât de repede la groapa semnalată de Arnold.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter