(VIDEO) Prin oraş, ca pe imaş: un şofer, surprins trecând o intersecţie din Chişinău neglijând benzile de circulaţie, semaforul roşu şi alte maşini din trafic
29 Aprilie 2023, 09:14 Redacţia PiataAuto.md
Moldova, şi Chişinău în mod special, au o problemă tot mai vizibilă în trafic, cea a pedepsei prea mici pentru trecerea la roşu, care e mai mică, atât în bani, cât şi în puncte de penalizare, decât parcarea neregulamentară. Pentru trecerea la roşu nu se ia permisul, ca în alte ţări, iar în condiţii de inflaţie cumulată ani la rând amenda de nici 20 de euro a ajuns să nască multiple cazuri de ignorare a semafoarelor, într-o senzaţie de impunitate. Dacă nu se vor lua urgent măsuri de modificare a legii, am putea să ne trezim foarte curând cu accidente de gravitate deosebită cauzate de acest fenomen. Din păcate, în Moldova adeseori trebuie să se întâmple lucruri tragice ca să se schimbe ceva, iar avertizările din timp sunt neglijate până la producerea unei tragedii.
O asemenea situaţie de impunitate absolută, când şoferul unei dubiţe merge prin oraş ca şi cum nu ar exista nici marcare, nici benzi delimitate de circulaţie, nici alţi şofer care aşteaptă în intersecţie şi nici semafor a fost surprinsă de camera de bord a unui vizitator de-al nostru pe strada Alecu Russo din Chişinău, la intersecţie cu Nicolae Dimo.
Şoferul ajunge pe banda din mijloc în intersecţie, o ia pe diagonală spre stânga, deşi banda care virează la stânga staţiona la semaforul roşu, apoi se poziţionează în mijloc intersecţiei, după care ignoră semaforul şi virează stânga, punând în pericol traficul care avea culoarea verde. A economisit câteva secunde, însă a produs vreo trei încălcări dintr-o manevră. Şi pentru trecerea la roşu, din păcate, riscă o amendă de nici 20 de euro şi doar 3 puncte de penalizare.