VW a lansat Golf R 333, readucând în actualitate ediţiile limitate, de colecţie, ale lui Golf
2 Iunie 2023, 14:02 Redacţia PiataAuto.md
Au fost ani când VW Golf era atât de popular, încât producătorul germani îşi bucura fanii aproape în fiecare an cu câte o ediţie limitată specială, foarte iscusit pregătită, atât pe partea de design, cât şi de performanţă. E suficient aici să amintim de VW Golf Mk2 şi de renumitele sale ediţii, precum Rallye, sau G60 cu motor supraalimentat cu compresor mecanic. Astăzi asemenea ediţii sunt cele mai căutate de colecţionari şi, respectiv, cele mai scumpe. Iar VW lansează acum o ediţie cu filosofie similară şi pentru actualul Golf 8.
VW Golf e un model aflat la limita supravieţuirii azi, având vânzări care nu mai ajuns nici măcar la jumătate din cifrele de cândva şi îndreptându-se spre o inevitabilă pensionare la sfârşitul generaţiei, dar chiar şi aşa, o ediţie specială, produsă în număr limitat, poate trezi interesul fanilor. Golf R 333 este exact asta şi, aşa cum sugerează numele, se bazează pe Golf R, ipostaza cu performanţă supremă a lui Golf, dotată întotdeauna şi cu tracţiune integrală.
În primul rând, cifra 333 reprezintă puterea motorului acestei ediţii speciale, care a fost adusă la 333 CP, scoşi tot dintr-un motor turboaspirat cu 4 cilindri. În al doilea rând cifra mai reprezintă şi numărul de exemplare care va fi produs în această ediţie limitată — deci doar 333 de maşini vândute în toată lumea, ceea ce-i conferă ediţiei imediat un statut mai preţios pentru eventuale colecţii.
Golf R 333 vine doar în vopsea galbenă metalizată, ca şi cea din imagine, şi va avea un decor de caroserie, pe portiera laterale observându-se cifra 333. Jantele sunt negre, cu design special, la fel ca şi alte câteva detalii de pe caroserie, precum oglinzile.
E curios că noul VW Golf R 333 are şi un sistem de eşapament diferit, care vine de la Akrapovic, deci practic uzina revine la ideea de cândva de a face un soi de tuning de fabrică, cu instalarea unor componente de la producători renumiţi şi lăudându-se cu asta.
Maşina se mai laudă cu un sistem audio harman kardon la interior şicu scaunele sport cu tetieră integrată, tapiţate cu piele Nappa naturală.
Pentru că e mai puternic, noul Golf R 333 accelerează până la prima sută un pic mai repede, atingând 4,6 secunde. Preţul unui asemenea Golf R în ediţie specială va porni de la peste 76 mii euro în Germania, preţ care pare exorbitant, dar maşina e una din puţinele lansări din ultimul timp care pare făcută în spiritul maşinuţelor picante de cândva.