Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Maşina echipei tinerilor ingineri de la UTCN, România, a fost asamblată în Australia şi inspectată în ultima clipă, competiţia maşinilor solare începe în curând

21 Octombrie 2023 - 09:38
Redacţia PiataAuto.md
Echipa tinerilor ingineri de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) din România, care participă pentru prima dată la cel mai mare concurs internaţional de maşini solare, World Solar Challenge, a avut parte de provocări palpitante încă înaintea startului propriu-zis al concursului. Toate maşinile trebuie asamblate final după ce ajung livrate în Australia, iar apoi trebuie să treacă prin procesul de inspecţie statică şi dinamică, pentru ca organizatorii să se asigure că aceste maşini sunt conforme regulamentului şi nimeni nu trişează. Mai multe echipe, printre care şi cea a României, Italiei, Indiei, Arabiei Saudite şi Turciei, au avut întârzieri în livrare, iar astfel şi tot procesul de inspecţie a fost întârziat. Organizatorii au menţionat chiar că aceste echipe fac tot posibilul pentru a reuşit până la startul de duminică dimineaţa al concursului, iar dacă nu reuşesc să treacă toate inspecţiile, nu se pot afla la linia de start şi ratează tot concursului, ducând în van eforturile lor de un an de zile şi mai mult!
Echipa din România, în componenţa căreia sunt şi doi tineri din Moldova, a anunţat că abia ieri a preluat maşina. Ea a fost transportată cu nişte camioane tipic australiene, uriaşe, spre Darwin, după ce a fost preluată de acestea.
Iar de acolo a început febra despachetării din cutie a maşinii şi asamblării finale, pentru a se reuşi inspecţia. Se pare că planurile echipei de a mai testa şi calibra maşina fie nu vor mai putea fi realizate, fie vor fi lăsate pe ultima sută de metri.
Totuşi, inginerii echipei din România spun că au avut inima plină de bucurie muncind cu zor la asamblarea maşinii lor ieri în Australia. Iar azi dimineaţă unul din membrii echipei, Mihail Vorobiov, ne-a confirmat că inspecţiile statice şi dinamice cu maşina echipei au avut loc. În momentul redactării acestui articol, echipa aştepta să primească şi confirmarea oficială a calificării.
Poate părea, deci, că echipa de ingineri de la UTCN mai are suficient de mult timp pentru a-şi verifica şi calibra maşina, dar în Darwin, Australia, fusul orar e cu 6 ore şi 30 minute înainte de ora României şi Moldovei, iar asta înseamnă că nu mai e foarte mult timp pentru pregătirile dorite.
E clar, deci, intriga acestei competiţii e uriaşă încă înainte de start. Mâine dimineaţă, însă, începe marea cursă, de 4 zile consecutive, în care maşina solară, creată de studenţii la inginerie şi profesorii lor de la UCTN, va trebui să parcurgă 3.000 km, traversând Australia de la Nod la Sud, trecând pe trasee ce întretaie şi zonele de deşert ale ţării, alimentându-se doar de la soare, cu excepţia celor 5 kWh pe care-i primeşte maşina în baterie la start.
Mihail Vorobiov ne-a spus că echipa a reuşit să încarce azi maşina şi de la panouri, iar în condiţiile soarelui australian, panourile de pe maşină au atins o cifră îmbucurătoare de 809 W putere! Deci, inginerii de la UTCN au şanse mari la o performanţă frumoasă!
Cu puţin timp înainte de publicarea acestui articol a venit şi rezultatul oficial al calificării echipei din România. Îi vom urmări şi vom reveni cu noi actualizări!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter