(VIDEO) Fostul designer BMW şi McLaren îşi spune părerea despre noua Alfa Romeo 33 Stradale şi-i aduce modificări
11 Octombrie 2023, 18:10 Redacţia PiataAuto.md
La sfârşitul lunii august 2023, lumea auto a văzut probabil cea mai frumoasă lansare a acestui an. Cei de la Alfa Romeo au lansat noua 33 Stradale, care a venit să continue istoria lui 33 Stradale din anii 60. Iar acel model e studiat în universităţi de design şi a aproape unanim recunoscut drept unul din cele mai frumoase modele din toate timpurile. Şi Frank Stephenson, fostul designer al BMW şi McLaren, recunoaşte frumuseţea originalului şi spune că are o machetă pe care o priveşte adeseori de mulţi ani încoace. Iar acum, odată cu apariţia noii maşini, acesta a publicat şi un video în care-şi spune părerea şi-i aduce modificări.
Dacă-i aduce modificări, înseamnă că nu-i place totul, nu-i aşa? De fapt, el recunoaşte că la prima impresie a rămas frapat de frumuseţea noului model, de graţia lui, şi i-a părut o creaţie exact potrivită, aşa cum ar fi evoluat originalul până azi. Dar, totuşi, dată fiind importanţa modelului, a stat şi a privit îndelung noua maşină italiană, până când i-au venit idei unde el ar fi făcut lucrurile diferit.
Foto: Modelul clasic din anii 1960
Frank Stephenson nu a venit, deci, doar cu critici pentru noul model italian. Pe tot parcursul video-ul, el recunoaşte toate lucrurile bune, iar ceea ce consideră că putea fi mai bun, a trecut prin mâna sa şi a fost modificat în imagini grafice la fel de realiste. Deci nu doar nişte linii trasate, ci design modificat al maşinii.
Este, deci, o incursiune plină de respect şi cu sugestii constructive în designul noii Alfa Romeo 33 Stradale. Şi vorbind foarte sincer, multe din ideile lui Fank Stephenson par într-adevăr să i se potrivească noi Alfa.
Acum asta nu înseamnă că modelul primar, creat de italieni e rău sau cineva nu şi-ar fi făcut treaba bine. Sunt viziuni şi inspiraţii diferite. Dar chiar şi aşa, ceea ce e propus în video-ul de mai jos, e curios de ascultat şi văzut.