Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Emiratele Arabe Unite avansează în intenţia de a construi o cale ferată subacvatică de 1000 km/h spre India, iar funcţiile acesteia vor fi neaşteptat de vaste

6 Noiembrie 2023 - 00:18
Redacţia PiataAuto.md
Ideea unui tren rapid subacvatic dintre Emiratele Arabe Unite şi India a fost anunţată încă în 2018 prima dată, dar atunci părea atât de ambiţioasă şi dificilă, încât puţini credeau că ea va ajunge vreodată la un stadiu de construcţie. Totuşi, Emiterele Arabe Unite sunt renumite pentru construcţiile excepţionale din Dubai sau Abu Dhabi, iar aventurarea în proiecte nemaivăzute e parte din reputaţia pe care şi-au construit-o. Iată că acum biroul naţional de proiectări în construcţii din EAU a reconfirmat interesul ţării pentru a transpune acest proiect în realitate şi a anunţat că în scurt timp va lansa şi licitaţia pentru studiul detaliat de fezabilitate, după care vor urma şi eventuale licitaţi de proiectări şi construcţii.
Poză simbol

Între timp, însă, ideea a mai evoluat cu noi parametri îndrăzneţi şi noi funcţii. Ideea iniţială din 2018 presupunea construcţia a două tunele subacvatice la adâncime foarte mică sub nivelul mării care ar fi susţinute pe linia de plutire de platforme poziţionate de-a lungul întregii lungimi a tunelului, care ţin tunelele „suspendate” în apă, la doar câţiva zeci de metri sub apă.
Acum autorităţile presupun că oricum această configuraţie va fi cea mai viabilă, însă vor lăsa loc în studiul de fezabilitate şi pentru alte idei inovatoare. Viitorul tunel, dacă va fi construit, ar urma să lege oraşele Mumbai din India şi Fujairah din EAU, între ele fiind aproximativ 2.000 km. Deci, asta ar însemna o construcţie uriaşă a două tunele de 2.000 km neîntrerupţi!
Şi mai uluitor e că cei din EAU îşi doresc ca trenurile să circule cu 1.000 km/h prin aceste tuneluri! Asemenea viteze pentru călătoriile feroviare încă nu au fost atinse nicăieri în lume, recordul actual fiind de 603 km/h şi aparţinând trenului SC Maglev din Japonia. Teoretic, viteze de până la 1.000 km/h ar putea fi fezabile prin crearea de vacuum în tunele şi asigurarea levitaţiei magnetice pe şine, eventual pasive, într-un mod similar conceptului Hyperloop-TT, despre care scriam acum o săptămână. Totuşi, e cât se poate de clar că dacă această cale ferată subacvatică ar fi construită, ar necesita soluţii inginereşti inedite nu doar la nivel de cale ferată, ci şi de propulsie a trenurilor.
Cei din UAE îşi doresc ca durata călătoriei între cele două oraşe să fie de 2 ore, faţă de circa 3 ore, cât se face cu avionul acum, fără a lua în calcul formalităţile de la aeroport.
Doar că noua cale ferată nu va avea doar rolul de a servi trenurile de pasageri, ci alte două funcţii interesante. Pe de o parte, cei din Abu Dhabi îşi doresc să exporte petrol în India, iar pe de altă parte îşi doresc să importe apă potabilă din râul Narmada din India! Deci, petrol în schimbul apei, efectiv, calculat la preţuri corespunzătoare bineînţeles. Doar că apa şi petrolul nu vor fi transportate cu trenuri cargo, ci prin conducte integrate în construcţia acestor tunele.
Mai există multe întrebări aici — ce se va întâmpla în cazul unui accident, a unei acroşări de navă, sau a unei probleme din interiorul trenului? Ce consum uriaş de energie şi resurse va însemna acest proiect?
La toate aceste întrebări, însă, va trebui să răspundă studiul de fezabilitate, dar e curios tocmai faptul că cei din Emiratele Arabe Unite vor să meargă înainte cu ideea acestei căi ferate subacvatice şi să o vadă transpusă în realitate.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter