Ninsorile şi zăpada revin în sudul Moldovei, se circulă din nou cu dificultate, iar poliţia îndeamnă la precauţie şi evitarea deplasărilor

7 Decembrie 2023, 19:25
Redacţia PiataAuto.md
La doar o săptămână şi jumătate de la ultimele ninsori abundente din Moldova, astăzi seara acestea au revenit preponderent în zona de sud, dar parţial şi în cea dinspre centrul ţării. Există deja primele trasee, pe care se circulă cu dificultate, iar traseul M3 a fost blocat în zona satului Ciucur-Mingir la ora redactării acestei ştiri, din cauza unui camion care nu poate urca la deal.
Se circulă cu dificultate pe o bună parte a traseului M3, mai ales în regiunea raionului Cimişlia. De asemenea, traseul R26 care face legătura dintre Cimişlia şi Căuşeni, se circulă anevoios mai ales în zona apropiată de Căuşeni, unde există şi zăpadă depusă, şi gheţuş sub ea.
În Căuşeni mai este un traseu blocat, în zona localităţii Chircăieşti, din cauza unui camion care a derapat.
Poliţia din Moldova îndeamnă la evitarea deplasărilor care nu sunt urgente şi la măsuri sporite de precauţie în condiţii de iarnă, cu maşini complet echipate, inclusiv cu rezervoare pline, pentru a face faţă unor blocaje de lungă durată.
Poliţiştii, salvatorii şi drumarii sunt în regim de alertă, iar o mare parte din ei sunt în teren, pentru a depune eforturi întru evitarea blocajelor de drumuri sau a repetării unor cazuri triste precum cel de acum 10 zile, când doi pensionari au rămas blocaţi într-un VW şi au fost găsiţi a doua zi dimineaţă fără suflare.
În momentul publicării acestei ştiri, poliţia a anunţat că a reuşit să deblocheze traseul M3 în zona Ciucur-Mingir. Dar întrucât pentru toată noaptea înainte sunt aşteptate ninsori, asemenea situaţii se pot repeta.
1
1,231
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!