(VIDEO) Tesla Cybertruck a fost lansat oficial, cu toate datele tehnice dezvăluite

1 Decembrie 2023, 02:09
Ilie Toma
În sfârşit, după ani de aşteptări, după ani în care a fost pe drumurile publice în teste şi chiar expus în showroom-uri Tesla pentru a putea fi admirat de către fani, Tesla Cybertruck a fost lansat oficial, cu toate datele tehnice dezvăluite, cu toate versiunile şi preţurile anunţate, dar şi termene clare de producţie şi livrare. Totul s-a produs în cadrul unui eveniment major, condus de Elon Musk şi echipa sa, în care au fost şi livrate primele exemplare.
Aşadar, n-am exagera să spunem că acesta e cel mai important model lansat oficial în acest an, întrucât interesul şi aşteptarea lui la nivel mondial au fost uriaşe, iar într-o lume în care maşinile electrice le eclipsează deja pe celelalte, Tesla Cybetruck le eclipsează şi pe cele electrice. Fiind anunţat iniţial că va avea o construcţie cu un exoschelet la vedere, cu un metal care nu trebuie vopsit şi nu rugineşte niciodată, care rezistă la orice mici zgârieturi şi cu geamuri imune la lovituri, mulţi spuneau că o asemenea maşină e imposibilă în viaţa reală. Şi iată că acum ea se lansează.
Cybertruck e construit dintr-un aliaj inoxidabil special, compoziţia căruia a fost inventată de Tesla. Totodată, acesta trebuia să fie fezabil pentru producţia la scară largă. Iar datorită acestei construcţii de exoschelet vizibil la exterior, noul model Tesla are o rigiditate torsională extraordinară, mai mare decât cea a unui sportcar McLaren P1, de exemplu!
Geamurile vin să respecte promisiunea iniţială de a fi rezistente la lovituri, iar asta face habitaclul foarte silenţios, datorită faptului că sunt groase. Mai mult ca atât, datorită construcţiei sale, un efect auxiliar al lui Tesla Cybertruck e că acesta a devenit blindat, cel puţin la gloanţe! Cum zice Elon Musk, maşina e astfel şi mai compatibilă cu o eventuală apocalipsă.
Tesla anunţă că noul model va avea şi utilitate excepţională, spulberând criticile că va fi doar o jucărie pentru exhibiţionişti, fără prea multe tangenţe practice. Maşina a tractat 5 tone după ea, trăgând o remorcă pe care era amplasat un motor pentru o rachetă SpaceX! Pe lângă asta, sarcina utilă a de peste 1.100 kg.
În ciuda designului rectangular, Cybetruck reuşeşte să aibă un coeficient aerodinamic relativ bun, de 0,335. Suspensia e una pneumatică, auto ajustabilă în funcţie de încărcătura de la bord, pentru a păstra garda la sol, care e uriaşă, de 43 cm!
Maşina va avea versiuni cu un singur motor, cu două motoare, şi cu trei motoare la bord. Iar asta înseamnă că va fi nevoie şi de diferenţiale mecanice, care sunt blocabile. Iar volanul nu e conectat mecanic cu roţile, ghidând mecanismul de direcţie electronic.
Un alt salt tehnologic pentru Tesla e faptul că Cybetruck trece deja la arhitectura de 800 volţi, fiind primul autoturism Tesla ce face acest lucru, după ce camionul Semi a debutat cu un voltaj similar. De asemenea, sistemul electric elementar al maşinii va avea 48 volţi, nu 12 volţi, cum se întâmplă de o veşnicie la maşini.
Tesla Cybetruck promite să fie un adevărat sportcar în performanţe. Tocmai de asta, în prezentarea publică, Elon Musk a arătat şi un video pe un circuit special, în care Cubetruck îşi măsoară forţele cu un Porsche 911! Şi l-a învins! Dar nu oricum, ci în timp ce tracta o remorcă, cu un alt Porsche 911 pe ea! Astfel, cea mai puternică versiune a lui Cybetruck va avea un timp de acceleraţie de la 0 la 60 mile pe oră (96 km/h) de doar 2,6 secunde!
Această versiune va avea numele de Cyberbeast şi tot ea va dispune de 3 electromotoare, unul pe puntea faţă şi două pe puntea spate, similar formulei aplicate pe versiunile Plaid până acum! În total, cele 3 motoare vor livra 845 CP şi un cuplu absolut demenţial, de 13.960 Nm!
Cyberbeast va cântări 3,1 tone la greu, deci cam cât un Rivian, fără a merge în zona lui Hummer Ev, care cântăreşte 4,4 tone. Autonomia acestuia va fi de 320 mile sau 515 km. Însă va exista şi un range extender, iar aici imediat ne-am putea alerta, întrucât noţiunea de range extender e folosită de obicei de motoare cu ardere internă, folosite drept generator. La Tesla Cybertruck, însă, va fi forma de o baterie suplimentară, de mărirea unei cutii, pe care o poţi lua la nevoie în benă, dacă o comanzi, iar împreună cu ea autonomia va fi de 440 mile, sau 708 km! Viteza maximă e limitată la 210 km/h. Această versiune supremă a lui Cybertruck va porni de la 99.990 dolari.
Mai există şi o versiune cu tracţiune integrală şi două motoare, cu o putere totală de 600 CP, şi aici cuplul maxim fiind uriaş, de 10.080 Nm! Acceleraţia de la 0 la 60 mile ia 4,1 secunde, iar viteza maximă e limitată la 180 km/h. Autonomia aici e de 340 mile, sau 547 km, şi cu bateria suplimentară opţională detaşabilă poate ajunge 756 km. În ambele cazuri bateria e încărcată cu o putere de până la 250 kW. Versiunea cu 2 motoare va porni de la un preţ de 79.990 dolari în SUA.
Apropo, consumul e anunţat doar pentru versiunea cu 2 motoare şi el e de 42,9 kWh/100 mile, adică per 160 km, ceea ce înseamnă un consum de 26,7 kWh/100 km. Pentru un pick-up atât de mare şi de puternic, e mai mult decât acceptabil. Iar asta înseamnă că aceeaşi versiune cu tracţiune integrală trebuie să aibă o baterie de bază de 146 kWh net şi probabil puţin peste 150 kWh brut.
Ambele versiuni menţionate mai sus îşi încep deja livrările acum, iar în cadrul evenimentului au şi fost înmânate clienţilor primele maşini. Din 2025 va exista şi o versiune cu tracţiune spate şi cu un singur electromotor, care va costa 60.990 dolari şi va avea o autonomie de circa 400 km, deci şi o baterie mai mică. Acceleraţia de la 0 la 60 mile va fi de 6,5 secunde.
Aşadar, multaşteptatul Cybetruck este aici şi vine să facă viitorul să arate aşa cum ar trebui să arate viitorul, după cum spune citatul de lansare al modelului. Cu siguranţă, însă, asistăm la un model cu o consistenţă inginerească cu adevărat ambiţioasă, cu mult peste alte pick-up-uri şi alte maşini electrice din industrie, iar Tesla îşi reconfirmă astfel rolul de lider inovator în această lume a maşinilor electrice şi lume auto în general. VW nu a venit cu un asemenea model revoluţionar. Mercedes nu a venit. Ford nu a venit. Nimeni din producătorii de demult n-a făcut-o. Tesla a făcut-o, însă, iar ceilalţi vor veni deja cu reacţii de răspuns. Pentru că liderii adevăraţi inovează şi sunt primii în ceea ce fac, iar ceilalţi încearcă şi ei să copieze, să se adapteze şi să creeze produse care să se plieze pe ceea ce a inventat primul inovator.
Vezi mai jos şi video-ul evenimentului de lansare.
0
9,133
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!