Ce înseamnă 3 GW de turbine eoliene, incluse în proiecţiile de viitor ale Moldovei din planul naţional pentru energie şi climă

Acum câteva zile, publicam un articol în care analizam Planul Naţional Integrat pentru Energie şi Climă (PNIEC) al Republicii Moldova, elaborat de Ministerul Energiei împreună cu ajutorul organizaţiilor de studiu. Descoperisem în el multe cifre care nu păreau corelate între ele — spre exemplu capacităţi de producţie a energiei regenerabile nesincronizate cu capacităţi de stocare, cifre mult prea restrictive la panouri fotovoltaice, dar mai ales cifre foarte optimiste la energia eoliană. Într-atât de optimiste, încât ne-au trezit mari îndoieli. Iar azi vrem să analizăm un pic mai mult ce ar însemna dacă Moldova ar transpune în realitate acele proiecţii de viitor la capitolul eoliene şi ce lipseşte din ecuaţie.

Conform PNIEC, până în anul 2030, Moldova va avea 600 MW de putere instalată în turbine eoliene, această ţintă fiind una asumată la nivel de obligaţie. Proiecţia de viitor pentru anul 2050, însă, spune că energia eoliană va fi una dominantă în Moldova, şi se va ajunge la 3.074 MW de turbine eoliene instalate, sau 3,074 GW. Conform aceluiaşi document, dar cu transformări de unităţi de măsură, aceste turbine eoliene ar urma să producă în 2050 circa 3.000 GWh de electricitate anual, deci cam 3 TWh. Dacă ne gândim că acum întreg consumul de electricitate al ţării e de 4,2 TWh anual, asta ar însemna cam 71,4% din consumul actual. Nu ştim, însă, ce consum total de reţea ia în calcul viziunea pentru anul 2050. Însă cifrele de mai sus dau imediat nişte întrebări foarte mari.

Desigur, aparent, 3 GW de puteri eoliene sună excepţional de frumos, şi ar fi cu adevărat minunat ca Moldova să ajungă acolo, chiar şi în 26 ani. Şi teoretic, ea poate ajunge, judecând după interesul uriaş al oamenilor şi investitorilor privaţi din interiorul ţării care au investit în parcuri fotovoltaice şi solicită acum avize de racordare pentru eoliene. Deci s-ar putea ca iniţiativa privată şi deschiderea investitorilor locali să fie cea care va rezolva toate carenţele şi neconcordanţele acestui plan. Însă dacă ne orientăm strict pe aceste proiecţii de viitor, aşa cum sunt ele incluse în PNIEC, cifrele sunt cel puţin bizare, dacă nu chiar fără potrivire de parametri între ele.

Ce înseamnă turbine care să însumeze 3 GW putere? Lucrurile pot fi înţelese cel mai uşor prin comparaţii. Parcul eolian maritim, care până de curând era cel mai mare din lume, e Hornsea Project Two, situat în apele de lângă Marea Britanie. El are o putere totală de 1,32 GW putere totală, iar cel anterior, Project One, avea 1,2 GW. Aceste parcuri sunt deja conectate şi operează, dar ambele luate împreună n-ar echivala ţinta Moldovei de 3 GW.

La scurt timp, parcul Dogger Bank, în construcţie acum, şi-a adjudecat pretenţia că vrea să fie cel mai mare din lume, şi va avea trei faze — A, B şi C — fiecare câte 1,2 GW, cu 3,6 GW în total, dar construiţi pe etape. În 2023 şi Polonia a aprobat un parc eolian imens în Marea Baltică, de 1,14 GW. Toate aceste parcuri eoliene sunt maritime, însă, şi în funcţie de regiune şi tip de turbină, modele mai noi dau un factor de capacitate de 28% până la mai mult de 50%, spre 60%. Tocmai de asta proiectele mari eoliene sunt preponderent maritime — pentru că acolo sunt vânturi suficient de puternice şi constante, ca acestea să dea un randament mediu mai mare şi să poată face uz de turbine mai puternice. Cam toate ultimele parcuri eoliene folosesc turbine de minim 10 MW, iar majoritate de 14-16 MW per unitate.

Pe uscat, asemenea turbine nu există deocamdată, pentru că există foarte puţini regiuni în lume unde ele ar fi logice. Avem exemplul celui mai mare parc eolian de uscat din lume — SunZia — construit în SUA. Acel parc va avea 3,5 GW, deci cu 0,5 GW mai mult decât ţinta Moldovei pentru 2050.

Parcul e construit într-o zonă deşertică, cu munţi în apropiere şi cu vânturi favorabile şi a putut folosi doar turbine de 4,5 MW de la Vestas şi de 3,6 MW de la GE Vernova. Deci puterile turbinelor de uscat sunt mai mici, iar în Moldova am putea vorbi doar de turbine de uscat.

Parcul SunZia va folosi 674 tubine de 3,6 MW şi încă 242 turbine de 4,5 MW. În total, vorbim de 916 turbine eoliene. Dacă în Moldova ar fi o putere medie de 3,6 MW per turbină, am ar trebuie să existe 834 turbine eoliene instalate.

Mai putem lua în calcul şi puteri mai mari pentru unele regiuni, folosind exemplul de la Ruginoasa din România cu turbine de uscat de 6 MW. Însă problema e că Moldova are foarte puţine regiuni cu vânturi medii prielnice turbinelor eoliene, iar astfel 6 MW poate fi mai degrabă o excepţie decât regula. Însă investiţia de la Ruginoasa ne dă o cifră recentă a costurilor — 60 milioane de euro pentru 60 MW de putere instalată a parcului. Deci 1 milion de euro per MW de putere, în cost de turbină, transport şi lucrări de instalare, confort contractului de la Ruginoasa. Desigur, pot exista şi costuri mai mici pentru turbine mai slab şi mai mici, dar luând în calcul şi o inflaţie viitoare şi viitoare modele de turbine, putem lua drept reper acest preţ.

Asta înseamnă că pentru 3 GW, Moldova are nevoie de 3 miliarde de euro. E jumătate din suma necesară construirii unei centrale nucleare cu reactor de 1,4 GW, care să furnizeze electricitate constant. La fel, e jumătate din suma necesară construcţiei a 2-3 staţii geotermale care să furnizeze împreună aceeaşi putere de 1,4 GW.

Aparent, 1,4 GW sună mai puţin decât 3 GW la eoliene. Însă 1,4 GW sunt constanţi, în timp ce 3,0 GW sunt intermitenţi, în funcţie de condiţiile reale de vânt. În Moldova, factorul real de capacitate la turbine eoliene poate fi de circa 10-12% uneori, deci e extrem de mic. Chiar şi în proiecţia ministerului, cei 3 GW ar produce anual 3.000 GWh. La un factor de capacitate de 100%, 3 GW putere produc pe zi 72 GWh, iar pe an 26.280 GWh. Dacă guvernul ia în calcul 3.000 GWh din 26.280 GWh teoretici, înseamnă că estimează un factor mediu de doar 11,4%.

Dacă Moldova investeşte 3 miliarde de euro, fie bani publici, fie din investiţii private, în 3 GW de potenţial de energie cu un factor de 11,4%, o poate face doar dacă investeşte adiţional şi în centrale de stocare cu baterii. Şi e o problemă mare la aceste cifre. Planul are menţionate centrale cu o putere totală a bateriilor de 407 MW în anul 2050, fără a menţiona capacitatea de stocare. Dar cifra e absurdă când se corelează cu 3 GW ai energiei eoliene planificată pentru acelaşi an şi cu necesitarea reţelei. Explicăm imediat de ce.

Acum sistemul electric al Moldovei foloseşte 200-400 MW de putere noaptea, 600-850 MW putere ziua şi 700-950 MW putere în orele de vârf. Dacă avem 3 GW de turbine care brusc încep a produce la maxim, sistemul poate absorbi maxim 1/3 din această putere la orele maxime, şi peste 2 GW de putere rămân neutilizată şi aici nici măcar nu luăm în calcul alte surse care livrează şi ele în reţea. Exportul spre România sau oricare altă ţară poate fi neavantajos, pentru că atunci toţi ar avea producţie mare de eoliene şi preţul de piaţă ar fi mic. Iar să stochezi o putere rămasă de 2 GW în baterii de 407 MW pur şi simplu nu poţi, pentru că rămân minim 1,6 MW putere neutilizată. Iată aici vine neconcordanţa din plan la capitolul eoliene, fără a mai menţiona că bateriile trebuie să stocheze şi energia de la fotovoltaice, nu doar de la eoliene.

Doar 500 MW putere de centrale de baterii costă peste 700 milioane de dolari fără costuri de instalare. Deci ca să avem minim 2 GW de putere, deşi nici asta n-ar fi suficient la 3 GW de eoliene într-un sistem atât de mic, ar fi nevoie de 2,8 miliarde de dolari doar pe baterii. Şi ajungem la aceeaşi 6-7 miliarde de dolari necesari pentru întreaga rezolvare a problemei independenţei energetice, menţionată într-o analiză a noastră anterioară, doar că aici ea ar fi cheltuită doar pentru eoliene.

Deci, problema e în randamentul mic al eolienelor în Moldova şi în faptul că nu înţelegem de ce se prognozează că anume eolienele ar putea deveni atât de dominante, în contextul în care mizarea pe ele ar crea de cele mai multe ori oricum lipsă de producţie şi putere în sistem, iar în rarele zile cu mult vânt ar crea un dezechilibru uriaş la 3 GW putere, că am avea nevoie de miliarde ca să tamponăm acel dezechilibru. Azi seara, la ora redactării acestui articol, e una cu vânt prielnic în Moldova, iar cele aproximativ 100 MW de turbine eoliene instalate livrează în sistem doar 19,1 MW. Deci chiar şi într-o zi prielnică, avem acum un factor de capacitate de circa 19%, iar ăsta e un factor de capacitate momentan, nu mediu.

Şi problema, aşa cum spuneam, nu e atât în factorul de capacitate mediu mai mic în Moldova pentru eoliene, cât imprevizibilitatea intermitenţelor şi dificultatea enormă de a stabiliza surse eoliene atunci când acestea au putere instalată totală de 300% faţă de puterea maximă a întreg sistemului electric. Se poate, cu centrale de baterii mari, însă totul ajunge să coste atât de mult, încât multe alte soluţii, sau o combinaţie mai înţeleaptă de soluţii devin mai raţionale şi mai eficiente în cost. Şi nu vorbim în niciun caz de alternative în care să ardem gaz în continuare sau să rămânem pe loc la combustibil fosili. Dimpotrivă, credem că Moldova poate şi trebuie să ţintească spre 100% producţie regenerabilă, şi am analizat în profunzime şi soluţii posibile. Iar în următoarele zile vom pune aceste întrebări menţionate şi în articolul de azi inclusiv ministrului energiei, pentru a afla răspunsuri şi explicaţii de la el.