Cel mai experimentat producător european de panouri fotovoltaice, Meyer Burger, îşi închide fabrica din Germania, care era şi cea mai mare

28 Februarie 2024, 15:09
Redacţia PiataAuto.md
De ceva timp, spunem că industria de fabricare a panourilor fotovoltaice e în mare impas din Europa, mai multe companii fiind la limita falimentului sau cel puţin a închiderii fabricilor din Europa din cauza concurenţei din China, pe de o parte, căreia nu-i mai pot face faţă, şi din cauza lipsei de programe de stat de susţinere a acestor ramuri strategice, pe de altă parte, cum se întâmplă în China şi mai nou şi în SUA, cu Actul de Reducere a Inflaţiei. Ei bine, acum şi cel mai experimentat producător european de panouri fotovoltaice, compania elveţiană Meyer Burger, a anunţat că îşi închide fabrica din Freiberg, Germania, iar paradoxul e că aceasta era cea mai mare fabrică de panouri fotovoltaice din Germania, cu o capacitate de producţie de 1 GW de panouri anual, care urma să fie lărgită la 1,4 GW conform planurilor de acum doi ani.
Iar când zicem „cel mai experimentat” producător european, avem în vedere direct experienţa uriaşă a acestei companii. În multe domenii există companii care au inventat la timpul lor tehnologii definitorii pentru domeniile care activează şi acestea stau la baza întregii industrii. Siemens a inventat generatoarele electrice, spre exemplu, locomotivele electrice şi multe alte produse. Danezii de la Vestas au inventat forma modernă a turbinelor eoliene, pe care azi o foloseşte cam toată industria, cu diverse variaţii. Într-un mod similar, şi Meyer Burger au inventat construcţia modernă a panourilor fotovoltaice încă de la sfârşitul anilor 90, compania propriu-zisă existând din anii 1950 în Elveţia.
Iniţial, ea producea tot felul de utilaje şi strunguri, inclusiv strunguri de prelucrare e pietrelor pentru ceasurile elveţiene. Devenise un producător de utilaje industriale create pentru prelucrarea celor mai pretenţioase materiale din natură şi tot aşa a elaborat primele utilaje de prelucrare a siliciului pentru panouri fotovoltaice la scară industrială, definitivând şi construcţia panourilor, în straturile de bază pe care le ştim azi.
La începutul anilor 2000, compania a îmbrăţişat total această nouă specializare a sa, şi a cumpărat multe alte companii din întreg lanţul de producţie de panouri fotovoltaice, fiind probabil singura companie din lume care şi-a creat infrastructura şi abilităţile pentru a putea produce absolut toate utilajele industriale necesare fabricării panourilor şi totodată care fabrica toate componentele ce ajungeau în panourile fotovoltaice finale. Deci, această companie elveţiană nu cumpăra celule de la chinezi şi le asambla într-un panou final, cum fac mulţi producători, ci producea absolut toată ierarhia verticală a componentelor.
Iar asta înseamnă o valoare imensă în know-how-ul deţinut de această companie. Este ceea ce ar trebui să numim cu toţii un producător strategic, pentru că e un producător care deţine totul pentru a asigura ciclul complet de fabricare. Să pierzi un asemenea producător din ţara ta, înseamnă să pierzi nu doar un lider al industriei, şi un adevărat simbol al acesteia. Şi totuşi, Germania îl pierde acum.
Meyer Burger are azi fabrici în mai multe locuri din lume, dar compania a insistat să păstreze toate centrele de dezvoltare şi cercetare în Elveţia şi Germania. Mai mult ca atât, fabrica sa din Germania era localizată într-un orăşel din fosta Germanie de Est, într-o zonă subdezvoltată economic, iar elveţienii ascultaseră practic încurajările statului german de a investi în aceste zone, pentru a ajuta şi regiunile din fosta Germanie de Est să devină progresiste în tehnologii şi economie, aducând producţie cu tehnologii de top în acel orăşel şi creând acolo, aşa cum spuneam, cea mai mare fabrică de panouri fotovoltaice din Germania. Randamentul fabricii era excepţional — la doar 500 de angajaţi, fabrica producea 1 GW de panouri în capacitate totală, datorită roboţilor şi utilajelor industriale avansate. Şi chiar şi cu acest randament inteligent, gândit de elveţieni, fabrica pleacă din Germania, acuzând direct statul german de inacţiune la solicitările sale.
Şi asta pentru că în luna ianuarie 2024 Meyer Burger a anunţat public că industria e în impas, iar condiţiile de operare în Germania şi prin proiecţie în Europa sunt dincolo de orice raţionament de competitivitate. A cerut atunci public statului german să se implice printr-un program de susţinere a industriei şi a fabricii sale ca o prioritate strategică pentru economie şi siguranţă energetică, cerând acţiuni măcar apropiate de cele din SUA, prin Actul de Reducere a Inflaţiei, nemaivorbind de China, unde producătorii au beneficia decenii la rând de susţineri imense de stat, după cum chiar presa germană constatase.
Însă Germania nu a venit cu niciun program de răspuns sau măcar o promisiune, ori o invitaţie la discuţii mai avansate. Iar acum Meyer Burger anunţă că „întrucât nu a existat până acum nicio decizie despre vreo măsură de susţinere a industriei, care să ajute la atenuarea distorsiunilor actuale din industria producere a panourilor fotovoltaice, create de suprasaturarea pieţei europene cu panouri la preţuri de dumping, Meyer Burger decide să pună în aplicare planul său de închidere definitivă a fabricii sale din Freiberg, Germania”. E o decizie pe care compania ar fi preferat să nu o ia, se mai menţionează în comunicat, însă lipsa de acţiune face imposibilă activitatea de mai departe a fabricii.
Capacitatea pierdută de Germania, inclusiv creşterile de producţie ce trebuiau realizate, se vor materializa în SUA, însă, acolo unde cei de la Meyer Burger vor construi o fabrică, beneficiind de susţineri guvernamentale imense în baza acelui act de reducere a inflaţiei, menţionat mai sus.
Meyer Burger a anunţat că centrele sale de dezvoltare şi cercetare din Elveţia şi Germania nu vor fi afectate de această decizie. Doar fabrica din estul Germania, cea mai mare pe care o avea Germania, va fi închisă, iar cei 500 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă.
3
10,843
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!