Noi date despre energia regenerabilă în Moldova la început de an 2024 arată creşteri remarcabile atinse în ultimul an
22 Februarie 2024, 10:18 Redacţia PiataAuto.md
Acum câteva zile, am publicat un articol în care anunţam că puterea totală instalată a panourilor fotovoltaice din Moldova a crescut de 3 ori pe parcursul anului 2023, de la 33,5 MW la 115, MW, şi detaliam informaţii despre cota care revine prosumatorilor privaţi, cu panouri pe acoperiş sau lângă casă şi companii care au făcut acelaşi lucru la sediile lor. Ei bine, Ministerul Energiei, prin secretarul său de stat, Constantin Borosan, a publicat noi date statistice mult mai complete despre toată electricitatea produsă regenerabil în Moldova în anul 2023 şi despre capacităţile atinse la început de an 2024, iar cifrele sunt cât se poate de interesante.
În primul rând, e important să specificăm că ne referim la electricitate produsă regenerabil, nu la termenul de energie regenerabilă din întreg mixul energetic, unde intră şi alte forme de energie, nu doar cea electrică. În articolul de azi vorbim de producţia şi consumul de electricitate.
Astfel, Ministrul Energiei anunţă că pe parcursul anului 2023, puterea instalată totală a surselor de producţie a electricităţii pe cale regenerabilă s-a dublat în Moldova, ajungând la 343 MW la început de an 2024. Raportat la un consum de circa 750-950 MW al sistemului energetic al Moldovei, cifra de 343 MW e impresionantă, dar mai trebuie să ţinem cont de intermitenţa acestor surse de electricitate regenerabilă, care nu produc întotdeauna la puterea instalată.
Consumul total de electricitate a Moldovei în anul 2023 a fost a puţin sub 4,2 TWh, anunţă secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan. Şi tot el menţionează că dacă această putere de 343 MW ar fi neschimbată pe parcursul unui an, ea ar produce 700 GWh anual, şi astfel obţinem o pondere de 16,8% de electricitate produsă regenerabil în Moldova. Doar că această cotă e deocamdată una estimativă la nivelul de putere de producţie regenerabilă la început de an 2024, nu înseamnă că în 2023 chiar s-au produs 16,8% de electricitate în mod regenerabil.
Luând drept reper cei 700 GWh anual de producţie estimată la 343 MW, putem face un calcul simplu pentru a afla factorul de capacitate mediu pentru toate resursele regenerabile, estimat de Minister. Astfel, la 343 MW putere maxim teoretică, s-ar produce 8.232 MWh timp de 24 ore şi 3.004.680 MWh anual, sau 3.005 GWh anual. Cei 700 GWh reprezintă, astfel, o cotă de 23,3% din 3.005 GWh, ceea ce ne dă şi factorul de capacitate mediu. Factorul pentru panourile fotovoltaice e de obicei mai mic, iar cel pentru eoliene poate fi mult mai mare în regiuni mai prielnice în vânturi, dar în Moldova el e mult mai slab de obicei. Prin urmare, cifra pare a fi un pic prea optimistă, dar la ea contribuie un factor de capacitate ceva mai mare a hidrocentralelor şi şi a instalaţiilor pe biogaz.
De fapt, din aceleaşi statistici aflăm că cei 115,3 MW de putere de panouri solare menţionaţi anterior erau doar la capitolul contorizare netă şi, de fapt, mai există încă 77,1 MW de putere instalată pe alte capitole la panourile fotovoltaice. În total panourile fotovoltaice cuantifică 192,4 MW de putere instalată în Moldova la început de an 2024.
Turbinele eoliene au ajuns să cuantifice 126,81 MW, dintre care aproape 100 MW sunt pe piaţa liberă concurenţială. Aici factorul de capacitate e în mod constant foarte mic, din cauza vânturilor slabe. Spre exemplu, acum, în momentul redactării acestui articol, la o oră matinală, eolienele produc mai puţin de 6 MW din 126 MW de putere maximă teoretică.
Instalaţiile de biogaz totalizează 6,87 MW, iar hidrocentralele cuantifică 16,75 MW, aici fiind luată în calcul în principal hidrocentrala de la Costeşti-Stânca, dar nu şi cea de la Dubăsari, asupra căreia Moldova nu are control.
Per total, creşterea de regenerabile în 2023 a fost una bună fără îndoială, dacă s-a atins dublarea capacităţilor. Statul nu a investit direct în această creştere, ea venind din iniţiative private, dar a susţinut-o prin mecanisme de garantare a unor preţuri fixe pe perioade mai îndelungate şi în acest an aceste mecanisme au fost extinse şi pentru proiecte mai mari de 1 MW.