După 21 de ani, un parc eolian din Texas a fost echipat cu turbine noi, dar au trebuit instalate cu 122 mai puţine pentru aceeaşi putere

Atunci când primele parcuri eoliene mari erau instalate, se promitea o durată de viaţă de circa 20 de ani pentru ele şi termenul părea foarte îndelungat. Însă acum multe din acele prime turbine ajung deja la sfârşitul termenului lor de exploatare, iar aceste parcuri sunt demontate. Dar, odată ce acolo există deja toate firele electrice trasate şi toată infrastructura, e logic ca în locul turbinelor vechi să fie instalate alte turbine noi, eventual mai performante. Aşa s-a întâmplat şi cu un parc eolian din Texas, iar noile turbine arată progresul major pe care l-au făcut acestea în ultimii 20 de ani.

Parcul eolian despre care vorbim e Brazos, situat în Fluvanna, în partea de vest a statului Texas din SUA. Iniţial, parcul a fost instalat şi conectat la reţea în decembrie 2003, având o durată de viaţă prognozată de 20 de ani, durată care a şi fost atinsă. Parcul era de-a dreptul uriaş, întinzându-se pe o suprafaţă de circa 4.000 hectare şi având 160 de turbine eoliene, produse pe atunci de Mitsubishi.

Doar că toate cele 160 turbine eoliene erau de 1 MW putere fiecare, ceea ce făcea ca puterea instalată a parcului să fie de doar 160 MW. Pe atunci puterea era una de top, întrucât existau şi turbine de 500 kW, spre exemplu. Mai mult a atât, deşi acest parc a fost instalat într-una din cele mai prolifice regiuni din punct de vedere a vântului, şi deşi turbinele de 1 MW ar trebui să aibă un factor de capacitate şi mai mare, de fapt producţia anuală de electricitate estimată şi realizată până acum de întreg parcul era de circa 420 GWh, ceea ce înseamnă un factor de capacitate de circa 30%.

Acum pacul eolian a fost echipat cu noi turbine, dar puterea totală maximă n-a putut s-o depăşească prea mult pe cea iniţială, pentru că altfel n-ar fi putut face uz de aceleaşi linii electrice şi transformatoare. Aşa că inginerii de la Shell Energy, companie care deţinea parcul până în prezent şi i-a redus acum cota de acţiuni, au ales să instaleze mai puţine turbine, dar cu o putere sumară apropiată. Au ales să pună turbine Nordex moderne, cu randament mult mai mare, de 5 MW fiecare.

Au fost instalate doar 38 de turbine în loc de 160, deci cu 122 turbine mai puţin! Iar 38 x 5 MW înseamnă 190 MW. Din motive de pierdere la convertirea locală, puterea maximă a parcului e estimată nu la 190 MW, ci la 182 MW. Factorul de capacitate al noilor turbine, însă, e mult mai mare, de circa 56%, fără a lua în calcul pierderile la transformare, iar asta face ca producţia anuală să poată fi mai mult decât dublă acum, până la circa 940 GWh anual, în loc de 420 GWh anterior.

Iar asta demonstrează elocvent evoluţia acestor turbine eoliene în cei 20 de ani. În loc de 160 turbine, acum a fost nevoie de doar 38 turbine, iar asta înseamnă mult mai puţin oţel, fibră şi alte materiale necesar construcţiei. Pe lângă asta, cu o putere maximă similară, turbinele de acum ating o putere medie practic dublă faţă de cele de acum 20 de ani, pentru că au generatoare mai eficiente şi pale mai mari, ce permit captarea unui diapazon mai mare de vânt.

Fireşte, există încă un aspect important de menţionat în acest caz, când vorbim de 160 de turbine eoliene vechi, care au fost scoase din uz, şi anume ce se va întâmpla cu ele, dacă vor ajunge şi ele să aibă palele lor îngropate în pământ, din cauza imposibilităţi de reciclare, cum se întâmpla mult timp cu aceste turbine iniţiale?

Foto: Aşa avea loc anterior îngroparea palelor de turbine vechi, scoase din uz

Ei bine, răspunsul e mai bun decât am crede. Turbinele vor fi reciclate. Oţelul din turnurile acestora va fi reciclat prin proceduri obişnuite, iar palele, cele care erau anterior imposibil de reciclat, vor fi acum reciclate prin ciopârţirea lor şi includerea în compoziţia asfaltului şi betonului, după o metodă despre care relatam acum un an. Cei de la Shell Energy spun că palele de turbine din parcul vechi cântăresc 2.100 tone, deci e o cantitate impunătoare de fibră de sticlă.

Foto: Aşa arată fibra de sticlă a palelor ciopârţite, înainte de a fi adăugată în compoziţia asfaltului sau betonului