(VIDEO) Cum arată atelierul de vis al celor de la SSR Performance, unde există şi un garaj de azot pentru păstrarea maşinilor clasice

9 Aprilie 2024, 13:02
Redacţia PiataAuto.md
Dacă ar fi să ai ocazia vreodată în viaţă să creezi un atelier de vis dedicat maşinilor, unde să ai o echipă care să muncească la performanţa lor supremă, pe de o parte, iar pe de altă parte să poţi lucra şi la maşini clasice, ba chiar să le creezi acestora şi condiţii ideale de păstrare — cum ar arăta acest atelier? Să presupunem că pe lângă pasiunea auto şi admiraţia pentru maşini clasice, mai ai şi cunoştinţe inginereşti profunde în maşini, construcţia de edificii şi arhitectură şi ai putea îngloba în acel atelier funcţii nemaivăzute, la care până şi producătorii auto ar putea visa — cum ar arăta atunci acel atelier? Ei bine, un asemenea atelier există şi el aparţine ceor de la SSR Performance, o companie tânără din Munchen, fondată abia în 2016 ca un simplu service al unui pasionat auto, dar care a evoluat la ceva absolut fantastic.
Atelierul are unul din cele mai performante standuri dinamometrice din lume, cu conducte şi facilităţi care ocupă 3 etaje pentru el, şi asta pentru că are sistem de condiţionare şi ventilare, care îi poate trimit un flux de aer maşinii echivalent cu goana la 200 km/h, la temperatură exactă de 20 grade Celsius!
Iar ca această funcţie să fie asigurată, există etaje întregi de conducte şi turbine similare celor de avion care trag aerul în edificiu, îl aduc la temperatura necesară, îl suflă în camera cu dinamometru, apoi îl extrag şi dau afară, recuperând căldura din el.
Pe lângă asta, exisă facilităţi avansate de a munci la transformările modelelor actuale, moderne, ajustându-le performanţa, şi se poate lucra şi individual la unele motoare detaşate de pe caroserie, dacă e cazul.
Există şi un mare garaj de maşini plasate acolo temporar, la care se mai lucrează încă. E garaj încălzit, cu umiditatea corectă, şi aici sunt întotdeauna zeci de maşini la care se lucrează, inclusiv din cele clasice.
Dar, marele garaj de aici e unul în care oamenii nu pot intra, maşinile fiind plasate în el şi scoase de un soi de platforme robotizate.
Şi asta pentru că garajul are practic doar azot în atmosfera sa, fiind extras oxigenul şi dioxidul de carbon din aer. Astfel, aerul devine imposibil de respirat pentru oameni, dar pentru maşini lipsa oxigenului înseamnă imposibilitatea oricărui proces de coroziune. E ca şi cum maşinile ar intra în acel garaj ca într-o pauză de timp, în are scurgerea timpului nu le mai afectează, iar ele ies înapoi exact în aceeaşi stare, iar dacă unii proprietari pot alege să păstreze patina originală cu mici urme de rugină. Doar că acea rugină nu va evolua într-un asemenea mediu.
Şi erau 132 de automobile clasice puse la păstrare în acel garaj de azot la momentul filmării, deci un număr mare de colecţionari au ales să-şi plaseze bijuteriile la păstrare în acest edificiu de vis.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
937
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!