China începe construcţia celui mai mare parc fotovoltaic amplasat pe apă, pe o suprafaţă 1.868 hectare

24 Mai 2024, 17:33
Redacţia PiataAuto.md
Amplasarea panourilor fotovoltaice pe suprafeţele apelor e o tendinţă relativ nouă, existând atât soluţii plutitoare, cât şi parcuri care fac uz de zone cu ape puţin adânci, astfel încât se bazează pe construcţii rigide, fixate de fundul mării, de obicei utilizând acea porţiune de mare şi într-un scop secundar, precum extracţia de sare sau chiar acvacultură. Acum, însă, China a demarat construcţie celui mai mare parc fotovoltaic amplasat pe apă, care se întinde pe o suprafaţă de 1.868 hectare.
Noul parc fotovoltaic e localizat în apropiere de portul Haibin, de lângă oraşul Lianyungang, provincia Jiangsu. Puterea instalată a noului parc fotovoltaic va fi de 2 GW, ceea ce-l califică nu doar drept cel mai mare parc de acest tip, ci şi printre cele mai mari parcuri fotovoltaice din lume.
Asta înseamnă că în condiţii maxim de prielnice, puterea livrată va fi de 2 GW, putere care e cam 25-30% din puterea necesară României pe timp de zi şi circa 300% din puterea necesară Republicii Moldova la orele de amiază.
Noul parc fotovoltaic chinez va avea panourile fotovoltaice fixate de două structuri ce le vor grupa în două zone adiacente, ambele în apropiere de ţărm. Împreună, cele două zone vor cuantifica 1,868 hectare, Şi aici zona ocupată de aceste panouri fotovoltaice va avea destinaţie dublă.
Parcul fotovoltaic e construit de compania chinezească de stat CNNC, care e operatorul centralelor nucleare, iar acest parc e amplasat în apropiere de centrala nucleară din Lianyungang, în zona de unde aceasta revarsă apa caldă curată, care revine din circuitul de răcire a reactoarelor, după răcirea lor.
Foto: Centrala nucleară din Lianyungang

Investiţia în acest parc fotovoltaic nou, de 2 GW, e anunţată a fi la 1,39 miliarde de dolari. Producţia anuală de electricitate ar trebui să se situeze în jurul a 2,23 TWh, cantitate care va ajuta la oprirea şi mai multor centrale de cărbune din China. Dacă această cantitate de electricitate ar fi produsă prin cărbune, s-ar arde 680.000 tone şi s-ar emite circa 1,77 milioane de tone de CO2 în atmosferă. Prin urmare, impactul noului parc va fi semnificativ.
Puterea totală a panourilor fotovoltaice instalate în China la finalul anului 2023 era de 216,88 GW, în creştere cu 148,1% faţă de anul anterior.
0
1,926
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!