Marea Britanie demarează dezvoltarea primei sale rachete hipersonice, pentru a face faţă noului context de securitate globală

22 Mai 2024, 21:18
Redacţia PiataAuto.md
Marea Britanie are o industrie de apărare puternică, cu multe elaborări la nivel de top, dar până în acest moment nu are o rachetă hipersonică proprie, mizând pe rachete mai lente şi pe alte sisteme ale sale şi ale aliaţilor. În contextul actual de securitate globală, însă, când invazia Rusiei în Ucraina derulează pentru al treilea an consecutiv, iar Rusia pretinde să aibă asemenea rachete hipersonice şi chiar să le fi folosit de câteva ori în acest război şi când China are de asemenea un avans mare în tehnologia rachetelor hipersonice, Marea Britanie a decis că are nevoie de elaborarea unei rachete proprii de acest tip şi a demarat acum programul naţional transformaţional de tehnologii şi capacităţi hipersonice, abreviat ca HTCDF.
În cadrul acestui program, au fost selectate 90 de companii de diferite mărimi şi specializări, care pot aduce contribuţii în dezvoltarea accelerată a programului hipersonic. Aceste companii vor concura între ele pentru 8 loturi contractuale mari, care vor forma programul. La un singur lot pot fi cooptate mai multe companii cu tehnologii complementare, care să lucreze împreună. Pentru a coordona efortul acestor echipe de ingineri, la ministerul britanic al apărării a fost creată şi o echipă specializată de supervizare.
La fel ca şi în cazul dezvoltării de submarine, Marea Britanie are o componentă a programului AUKUS împreună cu SUA şi Australia, care prevedea şi dezvoltarea de rachete hipersonice. Dar anul trecut britanicii au menţionat deja că e nevoie de o dezvoltare mult mai accelerată decât se estima anterior şi şi-au anunţat intenţia de a dezvolta şi un program suveran, propriu, pentru aceste rachete. Ulterior, elaborările acestui program propriu ar putea fi transpuse şi în parteneriatul AUKUS.
Efortul britanicilor de a accelera dezvoltarea unei rachete hipersonice proprii e de înţeles, întrucât nici SUA nu are încă un model complet operaţional propriu, iar între timp Rusia pretinde nu doar că are unul, ci şi că l-a folosit în Ucraina. În acelaşi timp, China are un avans mare în domeniul tehnologiei hipersonice, inclusiv în crearea de materiale care să reziste temperaturile uriaşe suportate la viteze supersonice, de peste 4.000 grade Celsius, materiale despre care scriam în toamna anului trecut. Atunci China menţiona despre posibile utilizări în aviaţia civilă, dar e cât se poate de clar că vitezele hipersonice sunt deocamdată mai puţin raţionale în contextul unor avioane civile, când omenirea nu are nici măcar avioane supersonice în operare curentă, şi mult mai aplicabile pe avioanele militare.
Conform definiţiei clasice, zborurile şi aparatele hipersonice sunt considerate a fi cele ce depăşesc de cel puţin 5 ori viteza sunetului, deci Mach 5, şi ar putea ajunge până la Mach 10. Viteza Mach 5, cea minimă la care intervine calificativul de hipersonic, e exprimată de obicei în kilometri la oră ca fiind de 6.174 km/h sau 1,715 kilometri per secundă.
Ministerul britanic al apărării a anunţat că cele 8 loturi de contracte vor însuma un buget iniţial alocat de 1 miliarde de lire. De asemenea ministerul spune că a constat un interes excepţional din partea celor mai inovatoare companii din ţară pentru a aplica la acest proiect, iar printre cele 90 de companii selectate se numără circa 45 de companii mici şi medii, inclusiv startup-uri cu inovaţii preţioase. Totodată printre companiile selectate se numără şi organizaţii cu istorie lungă şi experienţă enormă în apărare, precum BAE Systems, Airbus Defence and Space, General Dynamics, Lockheed Martin, Lucideon, şi altele, majoritatea fiind britanice, dar unele şi din alte ţări aliate. Printre cele 90 de entităţi se numără şi 8 universităţi cu echipele lor de ingineri.
Toate împreună formează ceea ce autorităţile britanice numesc un conglomerat rar în istorie de minţi strălucite, care vor munci împreună în următorii ani pentru a asigura dezvoltarea primei rachete hipersonice britanice, care ar trebui să servească drept un factor important de menţinere a păcii şi securităţii.
2
2,268
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!