Traseul R26, unul din cele mai importante din sudul Moldovei, e în plin proces de reconstrucţie, cu decopertări şi lărgiri

17 Mai 2024, 10:38
Redacţia PiataAuto.md
În luna decembrie a anului trecut, anunţam despre planurile autorităţilor de la repara capital traseul R26 din Moldova pe porţiunea care fusese neglijată până în prezent. Acea porţiune fusese separată contractual în trei segmente, iar lucrările propriu-zise la două dintre ele au demarat în una martie a acestui an. Acum, după două luni, traseul e în toiul unor lucrări ample de reconstrucţie, cu decopertări şi lărgiri, iar Administraţia de Stat a Drumurilor publică imagini cu starea actuală a acestor lucrări.
Traseul R26 conectează oraşele Cimişlia şi Căuşeni, iar ulterior şi Bender. Partea dintre Căuşeni şi Cimişlia e un crucială, însă, pentru că e singurul traseu direct, fără multiple devieri, între cele două „picioare” de pe harta Republicii Moldova, între sud-est şi sud-vest. La scară mai mare, acelaşi traseu asigură şi conexiunile între sud-estul ţării, din regiuni precum Purcari, Ştefan-Vodă sau vămile Palanca şi Tudora, cu întreg sudul şi vestul ţării în zona mai sudică de Chişinău, inclusiv portul şi vama Giurgiuleşti, oraşul Cahul şi vama Oancea, dar şi noul punct de trecere a frontierei Leova-Bumbăta.
Foto: Cu albastru intens e marcat traseul R26 între Cimişlia şi Căuşeni, iar cu albastru pal altrernativ mai lungă şi cu segmente mai proaste pe la Căinari

Proiectul actual de reconstrucţie vizează 22,5 km ale traseului R26, care degradaseră până la nivelul unor urme de asfalt văluros, iar pe alocuri prundiş. Era un drum puternic denivelat, pe care puteau circula cu greu maşinile şi camioanele.
Se pare că acesta e motivul pentru costurile mari, aferente acestor lucrări de reconstrucţie de acum. Segmentul 2, de 7,8 km lungime, de exemplu, cuprins între kilometrul 31,2 şi 39,0, care cuprinde şi două mici poduri la kilometrul 33,849 şi 34,256, costă 140,7 milioane lei, echivalentul a circa 7,28 milioane euro.
Pe acest segment se înlătură complet structura actuală a drumului, inclusiv terasamentul vechi. Drumul va avea noi standarde de lăţime şi grosime a straturilor, pentru a rezista în timp inclusiv la un trafic mai intens al camioanelor grele, stratul de fundaţie de piatră sparte urmând să aibă 20 cm înălţime, spre exemplu. Stratul de drenare va avea 15 cm.
Sectorul 3 are un cost mai mare, deşi distanţa e uşor mai mică, de 7,31 km, fiind cuprinsă între kilometrul 39,0 şi 46,3, şi aici fiind incluse două poduri ce trebuie reconstruite. Costul lucrărilor de aici e de 167,97 milioane lei, echivalentul a circa 8,69 milioane euro.
Pe acest segment s-au făcut deja lucrări la podeţe tubulare şi e de asemenea decopertat întregul sistem rutier anterior. Grosimea straturilor noi va fi similară.
La sectorul 1, între kilometrii 23,82 şi 31,2, deocamdată nu se lucrează, din motive deocamdată neanunţate. Lucrările de pe întreaga porţiune de traseu R22 de 22,5 km urmează a fi finalizate în decembrie 2025.
2
4,011
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!