(VIDEO) Cum e să exploatezi o Toyota Mirai în SUA, după scăderea drastică a staţiilor de hidrogen şi a vânzărilor de maşini cu pile de combustie

20 Mai 2024, 20:29
Redacţia PiataAuto.md
În ultima perioadă, staţiile de hidrogen au scăzut drastic la număr în mai multe regiuni ale lumii, precum Norvegia, unde a rămas una singură, sau în SUA, unde Shell a închis dintr-o mişcare toate staţiile sale din California, şi numărul lor s-a redus brusc. Asta a dus imediat la scăderea vânzărilor de maşini care folosesc hidrogenul drept sursă de energie, cea mai renumită dintre ele fiind Toyota Mirai. Toyota a încercat să stimuleze vânzările oferind reduceri masive de până la 40.000 dolari pentru Mirai, dar oricum proprietarii sunt nefericiţi în noile condiţii de exploatare, ajungând să dea în judecată producătorul pentru experienţa de care au parte.
Protagoniştii unui cana de YouTube din SUA şi-au propus să afle cât de bună este, de fapt Toyota Mirai ca tehnologie şi ca model şi care e experienţa ei de exploatare. Aceştia au găsit un exemplar de Mirai exploatat în California, singurul stat din SUA unde modelul era vândut şi au încercat să-l conducă în regim normal de exploatare, pentru a afla răspunsuri.
Aceştia explică şi ideea de bază a pilelor de combustie, prin care Toyota îşi generează electricitatea din hidrogen, prin reacţie chimică şi spun că instalaţia de pe Mirai ar avea un randament de 60% de convertire a energiei din hidrogen în electricitate, ceea ce e mai mult decât la maşinile cu combustie, dar mai puţin decât cele electrice, unde randamentul e de 90-95%. Doar că asta e doar de partea de convertire a hidrogenului în electricitate, iar la producţia lui din electricitate verde se pierde şi mai mult deocamdată, până ajung să se răspândească inovaţiile precum cea despre care scriam săptămâna trecută, a unei instalaţii noi, cu randament record de 95%.
Ei bine, youtuberii arată cât de departe e o staţie de hidrogen de localizarea lor şi cum multe din ele nu lucrează foarte frecvent, sau arată un stoc prea mic de hidrogen. Iar cele care lucrează pot avea rânduri sau pot să devină nefuncţionale în timp ce ajungi acolo. Iar uneori furtunul îngheaţă conectat la maşină, din cauza faptului că hidrogenul e păstrat lichid de mult ori la -253 grade Celsius, iar staţia transformă în gaz mici partide, care uneori nu reuşesc să se încălzească suficient de repede.
Cât costă un kilogram de hidrogen acum la o staţie de alimentare în SUA? Ei bine, preţul găsit de youtuberi a fost de 27,70 dolari SUA! La 5,6 kilograme plinul, asta înseamnă 155 dolari. Există şi preţuri mai mari însă.
Şi apoi, un fapt puţin ştiut e că există staţii de presiune joasă, şi de presiune înaltă. Doar cele de presiune înaltă pot pompa hidrogenul cu suficientă forţă în rezervoare, încât să le umple. Celelalte nu vor face plinul maşinii, ci doar o parte din cantitatea necesară.
Iar ca să ajungi la staţii şi apoi să revii la ruta normală de care ai nevoie, cheltui hidrogen preţios, pentru că staţia poate fi la zeci de kilometri de tine.
Totuşi, youtuberii au putut alimenta maşina fără probleme, şi 1 kg, cât a încăput în maşină, a necesitat puţin timp, deci impresia a fost mai degrabă bună.
Apropo, despre Mirai proprietarii se plâng că în loc de autonomia promisă de 400 mile (644 km), cea reală ar fi de 280 mile, sau 450 km. Dacă în primul zac, cei 5,6 kg ar însemna un consum de 0,87 kg/100 km, atunci în viaţa reală cifra de consum e de circa 1,24 kg/100 km. La un preţ de 27,70 dolari per kilogram, asta înseamnă 34,35 dolari/100 km!
Dar toate astea sunt problemele infrastructurii şi a hidrogenului, cu ineficienţa încă prezentă în lanţul de producţie a lui din energie regenerabilă, stocare şi transport, şi apoi convertire înapoi în electricitate. Dacă toate aceste etape ar ajunge la eficienţe de 90-95%, ca-n cazul tehnologiei menţionate mai sus din articolul de acum câteva zile, atunci şi eficienţa totală ar creşte considerabil şi combustibilul ar deveni o formă mai viabilă. Însă ca toate aceste lucruri să se întâmple e nevoie de efort şi inovaţii.
Până atunci, youtuberii au constat că maşina propriu-zisă, Toyota Mirai, e una foarte plăcută în exploatare şi maturizată în tehnologia sa. Deci, dacă modelul ajunge să eşueze, nu va fi din cauza sa, ci din cauza infrastructurii din jur.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
3,362
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!