(VIDEO) Doi bolizi conduşi de inteligenţa artificială au eşuat într-o întrecere pe circuit cu renumitul Stig de la Top Gear, unul luând foc, iar altul ieşind în decor

19 Mai 2024, 21:55
Redacţia PiataAuto.md
A trecut doar ceva mai mult de un an de când inteligenţa artificială a făcut marele salt al unor sisteme care pot impresiona cu adevărat şi pot fi tangibile publicului şi echipelor de ingineri fără bugete de miliarde, dar deja aproape că nu există domenii în care ea, inteligenţa artificială, să nu fi făcut progrese remarcabile sau să nu aibă forme experimentale care să sugereze că foarte curând acest progres remarcabil, de natură să schimbe complet lucrurile, va avea loc. Se pare că şi motorsportul e unul din aceste domenii, iar bolizii de Formula 1 ar putea fi conduşi nu de Hamilton, Vestappen sau Leclerc, ci de sisteme de AI cu nume de cod sofisticate. Ei bine, de curând renumitul pilot Stig al celor de la Top Gear s-a întrecut pe circuit cu un bolid condus de inteligenţa artificială.
Puţini dintre noi ştiu, dar în Abu Dhabi există deja o campionat dedicat curselor cu bolizi similari celor din Formula 1, dar conduşi de inteligenţa artificială. Îi spune Abu Dhabi Autonomous Racing League, sau A2RL, şi partea interesantă e că maşini au motoare cu combustie, deci nu e vorba de bolizi electrici, ca în Formula E, de exemplu.
Însă în locul pilotului clasic sunt instalate radare şi senzori, dar şi computere cu putere uriaşă de procesare, care să poată analiza în timp real datele de pe circuit şi să poată reacţiona la starea lucrurilor de pe circuit, încercând totodată să înveţe cele mai bune traiectorii şi momente de accelerare şi frânare, pentru a învinge.
Ei bine, dacă totul e atât de tehnic, unde e elementul de competiţie, ne-am putea întreba? Dar adevărul e că toate maşinile încearcă să facă asta în timp real, iar fiecare din ele poate avea căi uşor diferite de a învăţa din experienţa reală pe circuit, astfel încât să ajungă ca una să fie mai bună în viraje, iar alta în accelerări în linie dreaptă, spre exemplu. Iar întrucât prezenţa altor maşini pe acelaşi circuit înseamnă condiţii întotdeauna variabile, la fiecare nou tur, surprinzător, dar competiţie există, ba chiar şi spectacol condimentat uneori cu accidente.
Progresul înregistrat pe circuit de aceşti bolizi a fost remarcabil după doar 6 săptămâni de cursă, aceştia ajungând deja la timpi extraordinari. Bolizii nu sunt la fel de puternici ca şi cei din Formula 1, având motoare de 4 cilindri, de 550 CP, derivate din propulsorul de pe Honda Civic Type-R. Dar pentru această etapă incipientă, puterea e mai mult decât suficientă.
Fireşte, marea întrebare este dacă la această etapă de evoluţie deja formidabilă a acestor bolizi cu inteligenţă artificială ei ar putea fi mai rapizi decât Stig pe circuit. Proba de viaţă reală a avut lor pe acelaşi circuit Yas Marina din Abu Dhabi, unde au loc aceste competiţii conduse de AI.
Stig a avut un timp de 1 minut şi 52 secunde pe circuit cu acest bolid de 4 cilindri. Departe de recordul lui Verstappen, dar maşinile din Formula 1 au o altă putere şi startul nu e de pe loc.
Bolidul cu inteligenţă artificială a făcut mai multe ture de încălzire, însă când a venit momentul să stea la linia de start, a luat loc.
Flăcările au fost stinse rapid cu extinctoarele, dar asta a însemnat o amânare temporară de planuri. Din fericire, a existat o maşină de rezervă.
Şi maşina de rezervă, însă, a avut parte de situaţii nefaste şi a ieşit în decor înainte de a începe primul tur cronometrat.
Deci, experimentul a fost un eşec total pentru bolizii conduşi de inteligenţa artificială, aşa că ci de la Top Gear au măsurat ulterior cel mai rapid tur de încălzire pe care a reuşit AI-ul să-l obţină şi l-au contrapus cu unul similar, parcurs relaxat de Stig. Omul a fost cu 10 secunde mai rapid.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
5,061
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!