(VIDEO) Presa germană se întreabă de ce piaţa maşinilor electrice e atât de greu de prezis şi cum ar trebui să acţioneze producătorii din Germania
6 Mai 2024, 19:43 Redacţia PiataAuto.md
În toamna anului trecut, presa germană s-a alarmat brusc în momentul în care la salonul auto din Munchen numărul şi amploarea prezenţei producătorilor chinezi a fost mai mare decât cea a producătorilor germani, iar majoritatea dintre aceştia au venit cu accent pe modele electrice cu adevărat avansate şi tehnologizate în timp ce producătorii germani prefaţau tot modele cu parametri modeşti, create ca produse derivate din cele cu combustie şi cu arhitecturi de 280-400 volţi, în timp ce majoritatea producătorii de top din lume de maşini electrice demult trec la 800-900 volţi, pentru a da mult mai multe posibilităţi tehnice maşinilor lor. Atunci presa germană a constatat cu nedumerire şi şoc că producătorii germani fuseseră devansaţi pe neobservate, iar cei chinezi au deja de mulţi ani oficii de inginerie şi design în Europa, angajând oameni talentaţi, cu experienţă. Semnalele de alarmă şi de trezire a producătorilor germani au sunat unul după altul, în încercarea de a-i determina pe aceştia să acţioneze cât nu e târziu. Acum, însă, odată cu scăderile de vânzări de maşini electrice în unele ţări, şi presa germană pare să-şi fi relaxat brusc exigenţele faţă de industrie şi aproape că ajunge să se întrebe ce e mai bine de făcut într-un asemenea context, dacă nu cumva e bine, de fapt, ca producătorii germani să fie mai lenţi şi mai prudenţi.
Adevărul e că în Germania vânzările de electrice au scăzut într-adevăr, dar asta era un lucru firesc să se întâmple după renunţarea la subvenţii. Şi apoi, piaţa per general a scăzut, dar noi am analizat aceste tendinţe de scădere din Germania cu cifre exacte, pentru a vedea situaţia în mod obiectiv, identificând şi semne de stabilizare a cererii.
Variaţiile sunt foarte mari de la o marcă la altă, ceea ce mai indică şi faptul că abordarea de la un producător la altul e atât de diferită, încât cumpărătorii învaţă că nu neapărat o marcă ce avea o imagine bună până acum, a reuşit deja să elaboreze un model electric la fel de bun, pe cât ar sugera-o reputaţia sa şi dimpotrivă, unele companii mai noi pot reuşi să aibă o abordare mai consistentă.
Totuşi, cei de la Deutsche Welle aproape că iradiază de satisfacţie când fac referire la faptul că Tesla şi BYD au publicat recent rezultate mai slabe decât se aştepta anterior, ceea ce, în viziunea lor, ar sugera că maşinile electrice ar putea avea un viitor mai puţin optimist. E ca şi cum aceştia s-ar bucura că vânzările la nivel mondial şi-au mai pierdut din avânt, doar pentru că industria auto din Germania a fost lentă şi a rămas în urmă, iar astfel nu se va simţi că a rămas atât de grav în urmă.
Mai mult ca atât, aceştia pun la îndoială şi estimările Agenţiei Internaţionale de Energie despre faptul că în curând 1 din 5 maşini vândute în lume va fi electrică. Din fericire, expertul invitat răspunde mai realist şi le spune că există ţări în care cererea creşte în ritmul estimat de agenţie şi astfel şi media globală va fi apropiată de estimări.
Cei de la DW nu ezită să abordeze şi subiectul sensibil în Germania al preţului la mâna a doua, cu cât şi-ar putea vinde actualii proprietari de electrice noi şi menţionează că preţul acestor maşini electrice este mai jos acum decât cele cu combustie comparabile, iar aici e o realitate obiectivă, care a cauzată de degradarea în timp a bateriilor, mai ales a modelelor de 4-5 ani şi mai mult, care aveau sisteme de management termic mai rudimentare şi nu-şi păstrau baterile atât de bine. Într-adevăr, acolo există un fenomen problematic.
Aceştia mai menţionează în mod bizar că succesul unor modele precum Xiaomi SU7 e, de fapt, un lucru bun pentru industria germană, întrucât asta înseamnă că aceste modele bune au cere atât de mare local, încât nu vor veni în Europa atât de repede, şi astfel germanii ar avea timp să creeze modele competitive. Nu se menţionează, însă, că multe din companiile germani obişnuiau să vândă 35-45% din toate maşinile lor în China, iar faptul că acum modele precum VW ID.7 au cerere lamentabilă în China, inclusiv datorită prezenţei unui Xiaomi SU7 pe piaţă, nu e tocmai un fapt foarte pozitiv pentru aceştia.
La un moment dat, Deutsche Welle îşi întreabă expertul invitat dacă un caz devenit cunoscut de furt de proprietate intelectuală din China de la VW n-ar fi putut sta la baza ascensiunii fulminante a acestor producători de maşini electrice chinezeşti. Însă expertul a fost din nou obiectiv şi a declarat că nu crede că un asemenea furt ar fi putut influenţa întreaga situaţie, întrucât VW nici măcar nu dispune de cele mai avansate realizări din lumea maşinilor electrice şi nici nu prea e ce fura acolo.
Bineînţeles, a fost atinsă şi tema taxărilor maşinilor din China la importul în UE, o măsură pe care şi expertul invitat spune că e aşteptată de industria europeană, pentru a diminua din competiţia calificată drept neloială.
Şi, desigur, marea linie de subiect e că vânzările de maşini electrice se dovedesc a fi greu de prezis, cel puţin cu metode clasice, iar întrebarea e cum ar trebui să reacţioneze producătorii germani la acest evoluţii, şi dacă nu cumva consumatorii îşi pierd interesul din a cumpăra maşini electrice, iar dacă acest interes e pierdut, atunci producătorii germani ar putea reveni la vechiul model de business cu TDI şi TSI, cu imaginea de cândva a maşinii germane făcută la o calitate superlativă. Doar că asemenea întrebări e exact ce i-a adus acum pe germani în situaţia de a se simţi copleşiţi şi scoşi în afara ecuaţiei şi evoluţiei. Complacerea într-o situaţie în care să nu mai inoveze în maşinile electrice, mizând că maşinile electrice vor fi un fenomen trecător, sau nu neapărat de amploarea sperată, e exact calea Nokia în faţa telefoanelor fără butoane şi a Kodak în faţa aparatelor foto digitale. Şi ştim cu toţii cu sfârşesc companiile care pariază pe faptul că evoluţia nu se va produce, iar ceea ce s-a produs deja o fi doar temporar. Dacă producătorii germani şi presa mai pierd timp în asemenea discuţii, au toate şansele să rămână outsideri chiar şi atunci când vor decide să ia lucrurile în serios. Pentru că nu e suficient ca în cele din urmă, când lucrurile nu mai pot fi negate, să vrei şi tu să faci ce trebuie. E prea târziu. Nu mai eşti relevant. Alţii deja dictează tendinţele.
Vezi toată analiza presei din Germania în video-ul de mai jos.