Producătorul ceh Tatra a creat un camion 10x10 uriaş, care poartă un pod pliabil de 26 metri în spate

18 Iunie 2024, 19:27
Redacţia PiataAuto.md
Producătorul ceh Tatra a creat un camion uriaş, cu totul special, pe care l-a prezentat la expoziţia de tehnologii de apărare Eurosatory din Paris. Noul camion e unul blindat, are tracţiune 10x10 şi poartă în spate un pod pliabil care, în forma sa desfăcută, măsoară până la 26 metri lungime!
Noul camion are o cabină blindată din generaţia anterioară Phoenix, cea produsă până acum câteva săptămâni, şi asta pentru că noua generaţie încă nu are o cabină blindată elaborată. Însă şasiul şi partea tehnică a rămas practic neschimbată, aşa că acest camion e în continuare unul reprezentativ.
Camionul are tracţiune 10x10, deci toate cele 5 punţi sunt motrice. Acest fapt e unul relativ obişnuit pentru Tatra, însă partea mai puţin uzuală e faptul că toate 5 punţi sunt şi viratoare în acest caz! Mai mult ca atât, ele pot întoarce fie două într-o direcţie şi 3 în altă direcţie, reducând raza de întoarcere, cât şi toate în aceeaşi direcţie, oferind camionului capacităţi excepţionale de a se strecura pe traiectorii oblice în teren dificil.
Desigur, punţile articulate la nivelul semiaxelor îi asigură acestui nou camion ceh capacitatea de a ajunge până în cele mai dificile locuri, ori, având un pod în spate, acesta va trebui să fie primul vehicul dintr-o coloană de tehnică militară, care intră în albia unui râu sau a unui şanţ şi-şi desface podul pe care-l poartă, pentru ca celelalte vehicule să poată traversa.
Sistemul său de pod pliabil vine de la compania germană KNDS şi are numele de Leguan. Camionul îşi poate desfăşura podul cât se poate de repede, timpul fiind cuprins într 4 şi 8 minute, iar lungimea podului poate fi fie de 14 metri, fie de 26 metri, în funcţie de configuraţia aleasă de operator.
Întregul camion Tatra Phoenix 10x10 cu pod Leguan e blindat până la nivelul rezistenţei anti-mină, deci va asigura o protecţie excepţională echipajului de la bord. Iar sistemul său de pod îndeplineşte standardele MLC 80 şi MLC 100 ale NATO.
Germanii de la KNDS montau până acum sistemul de pod leguan în principal pe tancul Leopard 2, pentru că se considera că şenilele şi greutatea unui tanc ar putea asigura capacităţile de înaintare pentru ca sistemul să ajungă în punctul dorit, în depresiuni.
Apoi sistemul a început a fi montat şi pe şasiuri de camioane, inclusiv de finlandezii de la Sisu, care au creat un sistem similar cu un şasiu cu 5 punţi, însă vorbim de punţi nearticulate, cu doar două din ele viratoare.
Acum, cei de la Tatra au considerat că sistemul lor de tracţiune 10x10, cu toate punţile viratoare, articulate şi motrice, va asigura capacităţi de înaintare demne de un tanc pe roţi, iar acest sistem pus pe camionul lor va fi astfel cel mai versatil şi mai rapid din lume.
2
11,295
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!