Reconstrucţia celui de-al doilea pod de pe şoseaua Balcani de lângă Chişinău a ajuns la montarea grinzilor

18 Iunie 2024, 09:03
Redacţia PiataAuto.md
Dacă pentru a construi primul pod de 60 metri lungime de pe şoseaua Balcani de lângă Chişinău a fost nevoie de 6 ani, între 2015 şi 2021, atunci reconstrucţia celui de-al doilea pod, amplasat alături, avansează într-un ritm mult mai accelerat şi acum, la puţin peste un an de la startul lucrărilor, s-a ajuns la montarea grinzilor. Operaţiunea de montare a lor are loc cu ajutorul unei macarale Liebherr imense, capabile să ridice grinzi masive, de 18 metri lungime.
Cele două poduri despre care vorbim sunt situate alături, paralel, în zona numită şi Pruncul de către locuitorii Chişinăului, şi fiecare din cele două poduri va avea câte un sens de circulaţie din ceea ce va fi viitoarea centură a Chişinăului. Şi, de fapt, aceste poduri şi rampele de acces către ele vor fi parte dintr-o joncţiune complexă ce e construită aici, care va avea multiple ramificări până spre intersecţia cu strada Petricani.
Iniţial, drumul de aici era mult mai îngust, iar ambele sensuri de circulaţie treceau pe podul care a fost acum dezasamblat complet. Între 2015 şi 2021 a fost construit un pod nou, alături de cel vechi, iar circulaţia s-a desfăşurat până în 2023 pe ambele poduri, în sensuri diferite. Apoi, în 2023 a urmat redirecţionarea circulaţiei doar pe noul pod, iar podul vechi a început procesul de reconstrucţie completă şi anume despre el vorbim azi.
Iar când spunem reconstrucţie, vorbim despre demolarea completă a podului vechi, şi construirea unui pod absolut nou, începând de la fundaţie până la turnarea coloanelor şi acum montarea grinzilor.
Noul pod va trece peste râul Bâc, dar şi peste calea ferată alăturată. Pe segmentul de peste râul Bâc, va avea 4 deschideri de 18 metri fiecare, cu 32 grinzi în total. Segmentul peste calea ferată va avea 3 deschideri similare de 18 metri, cu 24 grinzi în total. Deci, în total aici e nevoie să se monteze 56 de grinzi.
Avansul lucrărilor la şantier e asigurat acum de 20 de muncitori, dar mai ales de utilajele specializate, care fac posibilă ridicarea acestor grinzi masive, cu montarea şi fixarea lor corectă de structurile transversale care distribuie greutatea pe pilonii podului.
Aşadar, lucrările avansează într-un ritm cu adevărat bun, iar după montarea grinzilor se va trece deja la definitivarea construcţiei părţii carosabile şi a elementelor aferente. Deci, către toamna acestui an podul ar putea fi deja conturat spre o formă finală.
2
1,488
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!