Fabrica Nokian Tyres din Oradea, România, a produs prima anvelopă, fiind prima fabrică de anvelope din lume cu zero CO2 impact de mediu

2 Iulie 2024, 12:23
Redacţia PiataAuto.md
Ieri, 1 iulie, fabrica Nokian Tyres din Oradea, România, a produs prima sa anvelopă, marcând astfel momentul când liniile de producţie ale acesteia sunt complet instalate şi funcţionale, şi de aici urmează etapa testărilor şi pregătirilor pentru producţia la scară mare. Totul se întâmplă la doar 14 luni de la startul construcţiei în câmp liber a noii fabrici.
Prima anvelopă Nokian produsă în România a fost produsă în ziua când e marcată aniversarea a 90 de ani a inventării anvelopei de iarnă, tot de către Nokian, în 1934. Respectiv, şi prima anvelopă produsă la fabrica românească a fost tot una de iarnă, de model Snowproof 2, fără crampoane, concepută pentru clima Europei centrale.
În acest moment de inaugurare iniţială a producţiei, fabrica Nokian Tyres de la Oradea numără o echipă de 60 de angajaţi, mulţi dintre care au trecut stagii la fabricile şi oficiile Nokian din Finlanda. Ulterior, odată cu atingerea producţiei la scară mare, numărul angajaţilor din România va creşte până la 500.
Noua fabrică din Oradea va avea o capacitate de producţie de 6 milioane de anvelope anual şi reprezintă o investiţie de 650 milioane de euro din partea companiei finlandeze.
Fabrica din Oradea e una esenţială în această perioadă pentru Nokian, întrucât reprezintă principala mişcare strategică de restabilire a companiei după decizia din iunie 2022 de a închide fabrica din Rusia şi de a ieşi de pe această piaţă pentru totdeauna. Acea decizie a însemnat o amputare dureroasă, întrucât Nokian fabrica 80% din anvelopele sale destinate autoturismelor acolo, în Rusia, unde fabrica avea o capacitate de 16,5 milioane de anvelope produse anual. Însă valorile morale au fost mai importante pentru Nokian şi compania finlandeză a decis că, în ciuda pierderilor uriaş pe care le suportă, nu poate continua să activeze într-o ţară ca Rusia după februarie 2022, iar astfel decizia definitivă de a părăsi piaţa a fost luată.
Foto: Fosta fabrică Nokian din Rusia

După acea decizie, Nokian şi-a crescut parţial capacitatea de producţie la fabricile din Finlanda şi SUA, iar fabrica din România va prelua rolul de a înlocui o mare parte din producţia fostei fabrici din Rusia, cu excepţia volumelor care erau vândute pe piaţa internă a Rusiei.
România va asigura, însă, cea mai mare parte a producţiei destinate Europei centrale şi de Est, fiind poziţionată strategic în apropiere de aceştia şi mai ales fiind poziţionată într-o ţară cu siguranţă asigurată de NATO şi cu standarde de respectare a dreptului internaţional şi ale omului, atât prin conduita proprie a României, cât şi prin aderarea sa la UE. Aceste calităţi care erau tratate drept implicite pentru orice ţară nu mai sunt atât de unanime, prin urmare ele au devenit calităţi căutate primordial de investitori. Iar în cazul României, există şi un ritm de creştere economică admirabil în ultimii ani, ceea ce le-a dat şi mai multe motive finlandezilor de a alegere România, nu Ungaria sau alte ţări din regiune.
Şi, în fine, o dovadă clară a faptului că finlandezii au planuri de foarte lungă durată în România e modul în care şi-au proiectat fabrica, făcând din ea prima fabrică de anvelope din lume cu zero amprentă de CO2 în emisiile nete. Fabrica va utiliza doar energie cu zero CO2 în procesele sale, produsă în proximitatea ei, în Oradea, şi are procese de producţie cu un grad înalt de automatizare, care reduc substanţial necesarul de energie.
O parte din electricitate, apropo, e produsă chiar la fabrică, prin panourile fotovoltaice integrate în terenul parcării aferente. Însă abordarea de zero impact CO2 merge şi mai departe, astfel încât fabrica nu arde gaze naturale în procesele sale de producţie sau de încălzire a edificiilor, folosind utilaje electrice şi pompe de căldură.
4
6,138
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!