Un avion cisternă KC-46 Pegasus a marcat primul zbor constant de 45 ore în jurul lumii în direcţie vestică, alimentând alte avioane în aer

Călătoriile în jurul lumii au fascinat omenirea de multe secole încoace, iar odată cu inventarea avioanelor, timpii de călătorie s-au redus considerabil. Doar că o călătorie rapidă în jurul lumii cu cele mai rapide avioane nu reprezintă neapărat o provocare în viteza maximă pe care poate un avion să o atingă, ci mai degrabă în autonomia sa. Vorbind de călătorii fără aterizare, chiar şi avioanele cu propulsie obişnuită ar avea nevoie de realimentare în aer, pentru a putea să înconjoare pământul în zona ecuatorului. Şi asemenea zboruri cu realimentare au fost făcute încă din 1957, spre exemplu, când trei avioane B-52 au înconjurat lumea timp de 45 ore şi 19 minute, fără a trece pe la ecuator însă, fiind realimentate în aer de un număr total de 76 de avioane cisternă KC-76. Au existat şi timpi mai mici, recordul cel mai emblematic venind din 1992 şi fiind stabilit de renumitul avion supersonic Concorde, la 32 ore şi 49 minute. Ei bine, acum un avion cisternă KC-46 Pegasus a marcat un record uşor diferit, la categoria sa, realizând o performanţă pe care nu s-a mai pus accent de vreo 30 de ani încoace.

KC-46 Pegasus e cel mai nou avion cisternă din dotarea forţelor aeriene ale SUA şi NATO, intrând în misiune pentru prima dată în 2019 şi înlocuind în prezent flota veche de avioane cu aceeaşi funcţie. Avionul, dezvoltat de Boeing pe baza modelului KC-767, poate transporta 96 tone de combustibil de aviaţie la bord şi poate alimenta practic toate avioanele, inclusiv cele mai mari sau mai rapide, care au nevoie de debit mai mare de combustibil la alimentare. Sistemul lui de ghidaj pentru conectarea furtunului de alimentare e mult mai tehnologizat şi uşor de manevrat, astfel încât avionul a devenit mult mai uşor de operat, economisind timpul necesar sincronizării şi alimentării.

Acum acest model de avion a făcut un zbor în jurul lumii în direcţie vestică, or, de obicei zborurile în direcţie vestică sunt mai lente şi cele în direcţie sunt mai rapizi. Scopul acestui zbor a fost efectuarea primului test de anduranţă pentru acest model nou, prin care să se confirme că el ar putea rezista şi 45-48 ore în aer, în timp ce îndeplineşte misiuni pentru care a fost creat. Aşa cum menţionează autorii acestui zbor în jurul lumii, numit Project Magellan, în contextul actual de securitate globală, era important să se testeze capacităţile de alimentare la distanţe mult mai lungi şi de anduranţă cu aflare îndelungată în aer.

Aşadar, avionul a decolat la 29 iunie de pe aerodromul bazei McConnell din Kansas, în SUA, şi a zburat în direcţie vestică, având la bord o echipă de 4 piloţi, pentru a putea zbura în ture a câte 2. Pe lângă asta, la bord erau şi doi operatori ai braţului de alimentare. Alţi 3 membri de echipaj erau prezenţi la bord cu roluri auxiliare de supervizare.

Exerciţiul aerian a presupus alimentarea mai multor avioane de luptă pe parcurs, atribuite la mai multe baze aeriene diferite pe glob, ceea ce a impus echipajul să exerseze proceduri de comunicare şi operare cu diverse echipe, poziţionate în locuri diferite pe glob. La rândul său, pentru că avionul cisternă şi-a debursat combustibilul stocat în mai multe avioane mici, a avut şi el nevoie să fie alimentat în aer, pentru a-şi suplini stocul de la bord, dar şi pentru a avea combustibil pentru propria înaintare. Avionul care a zburat în jurul lumii a fost alimentat de la două alte KC-46, dar şi de la două KC-135 Stratotanker.

Pe parcursul călătoriei sale de 45 de ore, avionul cisternă a alimentat avioane precum B-2 Spirit, C-17 Globemaster III, F-15E Strike Eagle, dar şi un alt avion similar lui, un KC-46.

Foto: Avionul B-2 Spirit

Aşadar, nu a fost o călătorie făcută doar de dragul de a înregistra un timp mai mic de 48 de ore, ci una în care s-au exersat multiple combinaţii de alimentare în aer, demonstrând astfel că noul model KC-46, cu mai multe zeci de exemplare deja operate de forţele aeriene, este deja un instrument asimilat complet şi capacităţile avansate de manevrare sunt deja stăpânite. Şi e impresionant că toată această călătorie de 45 ore a putut fi făcută cu doar două echipaje de bază, în ture, în timp ce anterior asemenea performanţe necesitau mult mai mulţi oameni cooptaţi. Aterizarea a avut loc la aceeaşi bază aeriană, la 1 iulie 2024.

Zborul a fost supravegheat şi de responsabili de strategii de apărare nucleară din forţele aeriene, dar şi cei responsabili de asigurare acoperirilor globale ale capacităţilor de apărare, care vor face astfel ajustări în capacităţile de reacţii şi intervenţii, datorită datelor acumulate de acest zbor.