Cum arată în prezent lucrările la traseul Soroca-Arioneşti-Otaci, denumit cândva drumul cu cel mai rău carosabil din Moldova

27 August 2024, 09:25
Redacţia PiataAuto.md
Locuitorii din nordul şi nord-estul Moldovei, dar şi cei care tranzitează frecvent această zonă, sunt martorii unei reabilitări de traseul pe care aproape că nu mai sperau să o vadă, pentru drumul care era numit adeseori drept cel mai rău din Moldova, traseul Soroca-Arioneşti-Otaci. Acest traseu era atât de denivelat şi deteriorat, încât pe el se circula cu viteze de ambuteiaj urban chiar şi atunci când traficul lipsea, iar promisiunile de a-l repara au fost nenumărate doar în ultimul deceniu. Ei bine, acum aceste lucrări sunt în toi, iar de curând autorităţile au publicat şi noi imagini cu starea actuală a lucrărilor.
Astfel, din imagini se poate vedea că există porţiuni unde are loc deja turnarea straturilor de asfalt, ba chiar pe unele porţiuni există şi marcaj temporar, de culoare galbenă, aplicat pe carosabil.
Există şi porţiuni, însă, unde s-au făcut săpături adânci pentru construcţia unei noi fundaţii, iar traficul se desfăşoară alături, pe pământ bătătorit. E clar, deci, că acum circulaţia în această zonă e una lentă, care ia mult timp şoferilor.
Dar deja pe multe porţiuni se poate vedea terasament mult mai lat şi mai solid al drumului, or, acest drum e folosit frecvent şi de camioane de mare tonaj, prin urmare e esenţial ca în forma lui reabilitată acesta să reziste unui asemenea regim de exploatare.
Dar am observat şi imagini cu straturi groase de asfalt nou turnat peste asfaltul vechi neregulat, aşa că i-am întrebat pe cei de la Administraţia de Stat a Drumurilor care ar fi explicaţia că e lăsat şi acel strat vechi de asfalt dedesubt, dacă nu cumva asta înseamnă o economisire nejustificată la costuri, care va da probleme ulterior în exploatare.
Ni s-a răspuns că „pe sectorul din imagine, reabilitarea drumului presupune păstrarea straturilor de fundaţie existente şi construcţia straturilor de bază de reciclat şi beton asfaltic nou, cu executarea casetelor de supralărgire a parţii carosabile.”. Deci, cum ar veni, o astfel de abordare era specificată în proiectul drumului pentru acea porţiune de drum.
Lucrările la traseul Soroca-Arioneşti-Otaci au început în aprilie 2024 şi, conform contractului, pot dura până în decembrie 2027. Întregul traseul are 40 km, fiind divizat în două sectoare — 31 km sunt reparaţi de compania turcească ONUR Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi, la un cost de 34,6 milioane euro, iar alte 9 km de compania locală Rutador, la un cost de 9,25 milioane de euro, cifrele fiind raportate la momentul semnării contractelor, din septembrie 2023.
Rutador e o companie locală cu un istoric lung de activitate, în special în lucrări de reparaţii curente şi capitale de drumuri şi mai rar în construcţii de drumuri noi. Compania turcească ONUR are în istoricul său şi proiecte mari de construcţie a unor drumuri noi în Moldova, precum centura Comrat şi drumul Porumbrei-Cimişlia de pe traseul M3.
1
3,360
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!