Un grup de aventurieri din Cehia au călătorit 17.765 km cu două maşini-amfibie Luaz 967, din Europa până în Mongolia, traversând şi România

Numele lui Dan Priban e foarte cunoscut în Cehia, acolo unde el şi-a conturat imaginea de lider al unui grup de aventurieri, care îndrăznesc să meargă în unele din cele mai neverosimile expediţii. Aventurierii cehi au avut anterior mai multe expediţii la bordul unor exemplare Trabant, dar de această dată şi-au dorit să facă expediţia vieţii lor în maşini mai capabile de drumuri rele şi au ales două exemplare Luaz 967, care au şi calităţi de amfibie. Cu ele aceştia au călătorit în ultimele 4 luni din Praga spre Ulan Baton, capitala Mongoliei, trecând şi prin România în calea expediţiei lor.

Dan Priban spune că nu şi-au mai dorit să meargă de această dată cu Trabanturile pentru că acele maşini le creau probleme acolo unde problemele lipseau, în esenţă. Chiar şi trecerea celui mai mic vad sau a celor mai mici zone pietroase era o problemă pentru ele, în timp ce alte maşini absolut banale puteau trece acel provocări. Aşa că pentru expediţia spre Mongolia au ales două Luaz 967, proiectate în anii 40 şi 50 ai secolului trecut şi produse acum mai bine de jumătate de ani la fabrica din Lutsk, Ucraina de azi.

Iniţial, maşinile au fost dezvoltate ca vehicule de recuperare a răniţilor de pe front, motiv din care au fost concepute să plutească pe apă şi să se poată propulsa pe apă. De asemenea, şoferul poate conduce în poziţie culcată, având comanda acceleraţiei dublată la mână.

Iniţial, maşinile aveau motoare V4 de 30 CP, de 887 cm cubi, dar apoi motoarele au devenit mai mari, la 1.197 cm cubi, şi dezvoltat 37 CP. Erau, în esenţă, motoare identice cu cele de pe modelele ZAZ, fiind răcite cu aer. Dar, spre deosebire de ZAZ, motoarele erau amplasate în faţă, sub capotă.

Desigur, maşina dispune de sistem de tracţiune integrală, iar cutia de viteze are poziţiile inversate faţă de una normală, cu treapta 1 cuplată în stânga şi în jos, iar a 2-a în aceeaşi linie înainte.

Dan Pribian spune că maşinile nu sunt amfibii foarte bune, întrucât apa pătrunde în interior şi e folosită o pompă pentru a o scoate. Deci maşinile pot pluti, însă nu sunt etanşe şi fără pompe s-ar pierde.

În schimb, cântărind doar 950 kg şi având o geometrie bună, ele sunt offroadere foarte capabile, fapt care le-a fost util în explorarea profundă a Mongoliei.

Timp de 4 luni şi circa 120 zile, grupul de aventurieri cehi au tot călătorit cu maşinile lor, traversând iniţial destul de repede ţările din UE, inclusiv România, apoi intrând în Bulgaria şi Turcia. Turcia a fost prima ţară în care explorarea a fost mult mai profundă şi mai plină de aventuri.

De acolo, ei au intrat în Iran şi, ca mulţi alţi aventurieri, spun că oamenii simpli din acea ţară sunt extraordinar de primitori şi plăcuţi în comunicare. Dar se simte lipsa de libertăţi.

De acolo au intrat în Turkmenistan, o ţară pe care ei o califică drept una care e la limita absurdităţii şi parodiei, şi ar fi de râs dacă n-ar fi adevărat. Până la urmă, e ţara care a impus clădiri albe şi a dispus doar maşini albe în capitala sa, doar pentru că aşa a vrut dictatorul.

A urmat Uzbekistan şi Kazahstan, iar mai departe trebuiau să decidă dacă drumul spre Mongolia va fi făcut prin Rusia sau prin China. Au decis în cele din urmă să-l facă prin Rusia, dar experienţa n-a fost deloc plăcută, zic aventurierii.

La intrarea în Rusia au avut o discuţie cu un agent FSB, care i-a întrebat despre poziţia lor faţă de războiul din Ucraina, şi faptul că ei îl condamnă n-a fost tocmai pe placul ascultătorilor. Le-au fost verificate toate telefoanele şi toate cardurile de memorie cu materialul filmat până în acel punct al expediţiei, iar în cele din urma le-a fost delegat un agent FSB care să-i însoţească pe tot parcursul călătoriei lor.

Abia în Mongolia s-au simţit liberi din nou, unul la unul cu natura superbă de acolo. A fost locul în care maşinile au putut să înainteze şi pe apă, şi prin deşert. Şi au explorat întâi zonele sălbatice ale Mongoliei, înainte de a se îndrepta spre capitală.

Dar maşinile lor dădeau deja semne clare că mai au un pic şi cedează. Reparaţiile erau tot mai frecvente, una din ele a rămas la un moment dat imobilizată în Mongolia. Aşa că aventurierii au decis să încheie aventura lor cu un drum direct spre Ulan Bator.

Visau la o asemenea călătorie de când erau mici copii, spun ei. Şi faptul că nişte maşini vechi, atât de deocheate, au putut face faţă şi parcurge cei 17.765 km ai călătoriei e ceva formidabil.