(VIDEO) Acest motor V8 a rezistat unor schimburi rare de ulei, dar în cele din urmă un mecanic care a economist câţiva dolari la o reparaţie a determinat clacarea lui

8 Octombrie 2024, 13:49
Redacţia PiataAuto.md
Când vine vorba de motoare V8 imense în cilindree, dar simple în construcţie şi aproape indestructibile în longevitatea pe care o pot asigura, cele americane sunt adeseori aduse drept exemplu. Motoarele LS sau LQ de la General Motors servesc frecvent multe sute de mii de kilometri şi îndură aproape orice tratament. Dar acest motor GM de 6,0 litri V8 are o istorie mai tristă, expusă de curând de un mecanic youtuber.
Propulsorul, care dezvolta în original 335 CP din cei 6,0 litri ai săi, a fost scos de pe un GMC Yukon, care parcursele un sfert de milion de mile, adică 400.000 km, până când motorul său a cedat ireversibil, iar proprietarul şi-a abandonat pur şi simplu maşina, care a ajuns la o unitate de dezmembrare în cele din urmă.
Mecanicul youtuber a purces la dezasamblarea motorului, pentru a afla cauza din care acesta a cedat. Din primele minute a devenit clar că motorul a fost neglijat de proprietarul său, având bujiile într-o stare foarte proastă, iar uleiul ea de-a dreptul vâscos, semn al unor schimburi foarte rare de la ulei, până acesta ajungea să se îngroaşe.
Au fost depistate şi semne ale unor cantităţi imense de ulei turnate în motor, peste nivelul normal, probabil uneori proprietarul doar adăugând ulei fără prea mari măsurări, în loc să-l schimbe.
Un capac al culbutorilor avea un joc evident, fiind abia strâns pe chiulasă, câteva valve şi braţele lor erau vizibil deviate, iar analiza interiorului cilindrilor a arătat că într-unul din ei valvele şi capul cilindrilor era de-a dreptul ciopârţit de incizii ale pistonului. Rămăşiţe de metal erau, deci peste tot.
În scurt timp a devenit clar că motorul a trecut printr-o supraîncălzire gravă, acest fapt fiind şi ultima picătură care a dus la cedarea lui. Dar se pare că schimburile rare de ulei şi multe alte probleme au fost doar cauze circumstanţiale, în timp ce cauza principală a fost reparaţia unui mecanic la pompa de apă a motorului.
Întreaga unitate care conţine pompa a fost pusă înapoi fără garnituri, care costă doar câţiva dolari şi să găsesc în orice magazin din SUA. În schimb, mecanicul care a făcut acea lucrare a folosit un soi de material maleabil, care e turnat dintr-un tub cu ideea că se va întări şi va forma acelaşi efect izolator de garnitură. Doar că la strângerea blocului pompei de apă, alei material moale s-a dilatat şi a ajuns şi peste orificiul canalului prin care circulă lichidul de răcire, obstrucţionându-l şi plantând astfel probleme viitoare de răcire. Şi asta s-a întâmplat şi la canalul de ieşire, şi la cel de revenire.
Într-un final, motorul chinuit de schimburi rare de ulei, cu o mulţime de dezechilibrări şi devieri interioare, inclusiv cu pistoane care ating în permanenţă pereţii cilindrilor, a generat mai multă căldură din cauza acestor rezistenţe mecanice şi a lubrifierii mai proaste, iar modul în care a fost pusă pompa de răcire, cu canale obstrucţionate, n-a mai putut asigura răcirea suficientă, iar la final a avut loc o dilatare mecanică a unui component şi motorul a cedat, blocând totodată şi pompa în poziţie fixă.
E încă o amintire, spune mecanicul youtuber, că o economie de câţiva dolari în reparaţii sau mentenanţa corectă, poate distruge un motor şi o întreagă maşină. Dar aici a contribuit în mod evident şi fostul proprietar al acestei maşini.
Iar pasionaţii de maşini electrice ar spune cu siguranţă că exact de aceste procese anevoioasă de mentenanţă şi reparaţii ale atâtor părţi mişcătoare ale unui motor cu ardere internă vor să ne scape maşinile electrice, aplicând un electromotor compact şi simplu, care produce cu uşurinţă cei 335 CP fără pistoane, bile, valve, arbori cu came şi alte zeci de componente.
Vezi toată dezasamblarea motorului V8 în video-ul de mai jos.
2
3,490
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!