Menu
Acasă
Search
CITIRE TEST DRIVE:

Opel Movano

19 August 2014
Ilie Toma
Opel Movano
Patru variante de lungime. Trei variante de înălţime. Trei variante de ampatament. Două variante de tracţiune – faţă sau spate. Cinci variante de sarcină maximă... Dacă facem o combinatorică dintre toate aceste variante posibile, excluzând combinaţiile ilogice, ajungem oricum la un număr extrem de mare de ipostaze posibile. E vorba de noul Opel Movano, cărăuşul împrospătat de curând, care a primit şi o gamă nouă de motoare, inclusiv noul diesel biturbo de 2.3 litri.

Redacţia noastră a avut ocazia să-l testeze în Germania, atunci când a testat şi noua generaţie Opel Vivaro. Haideţi să vedem, deci, cum stă treaba în cazul noului Opel Movano!

Workaholic, „munco-olic”...

V-aţi întrebat vreodată de ce în vocabularul limbii române nu există un cuvânt unitar pentru oamenii dependenţi şi chiar obsedaţi de muncă, pe care îi numim în engleză „workaholic”, în germană „arbeitstier”, iar în rusă „трудоголик”? Noi am schimonosit un „munco-olic” mai sus, dar suntem conştienţi că nu vom găsi un asemenea cuvânt în dicţionar. Cert e că Opel Movano lasă impresia unui vehicul focusat strict şi pur spre îndeplinirea funcţiilor pentru care a fost creat. Siluetă pătrăţoasă, volum util de încărcare cât mai rectangular, protejat de lemn nevopsit, uşi cu deschidere practică, suspensii cu foi de arcuri în spate, pregătită să reziste sarcinilor dificile... Iar în habitaclu, la locul de muncă, nu veţi găsi scamatorii de design sau cine ştie ce tehnologii. Volan, levier, pedale şi un bun vizor către ceea ce se întâmplă după geam – e suficient de funcţional. Există şi un sistem audio cu port USB care mai poate face atmosfera zilei, iar vârful tehnologiilor îl reprezintă un sistem de navigare cu display mic şi rezoluţie precară, dar care îşi îndeplineşte rolul strict pentru care a fost creat – să vă ajute cu destinaţiile regionale. Că doar n-o să mergeţi spre Saint Tropez cu o camionetă ca Movano!...

Deci, funcţionalitate în primul rând. Dar poziţia de condus este cât se poate de confortabilă, iar sistemul eficient de climatizare şi sistemul audio vor asigura civilizaţia la bord.

Senzaţii de condus

Vă spuneam mai sus că Opel Movano e disponibil atât în versiuni cu tracţiune faţă, cât şi cu tracţiune spate. Noi avem onoarea să conducem una cu tracţiune spate. E a treia lungime posibilă în ordine crescătoare, a doua variantă de înălţime şi a doua varianţie de înălţime. În limbaj de specialitate, ar însemna că noi testăm un Movano L3H2/3 RWD, cu 3.5 tone sarcină maximă. Vehiculul testat de noi măsoară 6.2 metri lungime şi are un ampatament de 3.68 metri, iar manevrarea lui în spaţii înguste e cu mult mai captivantă şi mai provocatoarea decât a unui autoturism obişnuit! Mai ales că volanul lui Movano pare legat cu aţă elastică de direcţie – întorci într-o parte, mişti volanul din belşug, iar maşina începe a vira cu o întârziere vizibilă şi chiar uimitoare pentru cei neobişnuiţi cu asemenea vehicule. Apoi manevrele inverse dau simptome similare. Ce mai, aici nu se pun în discuţii noţiuni precum informativitatea volanului, feedback, sau ditamai sportivitate. Vivaro e un sportcar pe lângă anevoiosul Movano în senzaţiie pe care le ai la volan! Şi unde mai pui că la cârma lui Movano stai cocoţat foarte sus, ca într-o veritabilă camionetă. Basta! Aici nu se mai întrevăd analogii cu autoturismele. Movano e un cărăuş şi nu un autoturism. Un cărăuş excelent.

Confortul la rulare e impecabil. Moale. Foarte moale şi cu o capacitate de absorbţie impresionantă. Ah, ne-am învăţat lecţia de la plimbarea cu Vivaro, aşa că am oprit şi am deschis uşile spaţiului de încărcare. Fireşte, germanii ne-au pus acolo o tonă şi jumătate de balast, bine centrat pentru o ţinută rutieră favorizată. De altfel, ţinuta lui Movano e foarte încrezută în viraje, dacă faci abstracţie de volanul neinformativ. Aşa că se poate circula cu rapiditate şi încredere.

Cu siguranţă, deliciul plăcut vine de la motorul biturbo de 2.3 litri de sub capotă, care dezvoltă aici 163 CP la 3,500 rpm şi 360 Nm la 1,500 rpm. Motorul are un sunet mai tipic diesel-urilor troncănitoare, iar eficienţa cuplului maxim nu se întinde pe o plajă de turaţii prea mare, aşa că va trebui să învăţaţi să menţineţi motorul în intervale de turaţii mai lucrative. Dar e un motor plin de forţă şi vigoare, care va imprima vehiculului multă încredere în înaintare. Evident, nu aşteptaţi senzaţii de prindere în scaun, dar puteţi fi sigur că, având un astfel de motor sub capotă,

Movano va face faţă oricărei sarcini admise, şi va înainta cu curaj pe orice pantă. Iar un avantaj sesizabil vine şi de la consum, care promite să se cifreze în jurul a 7.5 litri/100 km în regim urban, graţiei sistemului start/stop.

Verdict: Opel Movano

Un vehicul fără metafore şi figuri de stil. Un model calculat, raţional, durabil, capabil şi cu un confort foarte bun la rulare. Direcţia nu este deloc informativă, dar nu vorbim de un autoturism, aşa că acest păcat îi poate fi iertat lui Movano. E cert, însă, că Opel Movano e una din cele mai practice şi mai funcţionale alegeri în segmentul său, la un preţ foarte raţional, care porneşte de la o cifră apropiată de 20,000 euro fără

TVA. Un vehicul care îşi merită plenar investiţia, zicem noi!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (25 IMAGINI):
MAI MULTE TESTE DRIVE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter