Opel Vivaro

Ei bine, Opel Vivaro a ajuns la o nouă generaţie, după mai bine de un deceniu de carieră a predecesorului său. Să nu credeţi că e perioadă exagerat de lungă – în lumea camionetelor comerciale multe lucruri se măsoară după alte standarde, diferite de cele cu care ne-a obişnuit lumea autoturismelor. În lumea lor, a vehiculelor comerciale, e un imperativ absolut necesar să dezvolţi modelele în parteneriate cu alţi producători, aparent concurenţi, pentru a putea face o afacere cu adevărat profitabilă, de aia cele mai multe modele de vanuri au paralele şi clone tehnice în taberele altor mărci. În lumea lor, a vehiculelor comerciale, altele sunt cerinţele de la un vehicul şi altele sunt calităţile care cântăresc cel mai mult. Şi totuşi, în ultima vreme s-au produs tot mai multe împletiri de calităţi între cele două lumi, aparent fără tangenţă. S-au lansat foarte multe vanuri noi în ultimul an şi multe dintre ele au venit cu interioare care pretind o ambianţă mult mai civilizată, aproape la fel de stufoasă ca una de autoturism. Mirarea ne poate merge mai departe, întrucât multe din noile vanuri de pe piaţă au ajuns să pretindă şi o lejeritate în condus similară unor autoturisme urbane, sau chiar un confort avansat la bord! Câte din aceste împletiri de calităţi şi le-a asumat cel mai nou model lansat în acea lume a camionetelor comerciale – noua generaţie Opel Vivaro? Asta a fost întrebarea cu care am mers în Germania să testăm, în exclusivitate absolută pentru Moldova, noua generaţie a vehiculului comercial german.

German. Sau european.

Poate nu e chiar corect să-l numesc pe Vivaro un vehicul german. Pentru că tocmai v-am spus că în lumea lor, a vehiculelor comerciale, modelele noi se fac aproape întotdeauna pe baza unor parteneriate şi colaborări, iar noua generaţie Vivaro, la fel ca şi predecesorul său, a fost dezvoltat împreună cu cei de la Renault, în tabăra franceză existând o paralelă fidelă a lui Vivaro – Renault Trafic. Europa e o piaţă comună, iar afaceriştii au învăţat demult că sinergiile te pot ajuta să devii mai profitabil şi mai eficient, or, Opel Vivaro şi Renault Trafic sunt întotdeauna o afacere, creată de afacerişti pentru afacerişti. E perfect firesc, deci.

Urma şicului francez se simte cel mai bine în habitaclul lui Vivaro, acolo unde decoperim cadrane de bord cu vitezometru digital şi comenzi de reglare a sistemului audio poziţionate alăturat pe coloana de direcţie, la fel ca micuţele autoturisme franceze. Dar Opel Vivaro e un pic bivalent în strategia sa de a-şi asuma calităţi de autoturism la interior – pe de o parte avem un design mult mai prietenos şi un volan care favorizează o poziţie la volan mai confortabilă, iar de celelaltă parte avem rotule şi butoane mari, pe care să le poţi opera uşor în condiţii dificile de muncă. Volanul se manevrază incredibil de lejer pentru o camionetă, fiind chiar căptuşit cu piele, dar în acelaşi timp materialele planşei de bord şi ale panourilor uşilor sunt mai dure şi mai pregătite să îndure o exploatare mai puţin delicată. Avem o precizie admirabilă a timoneriei cutiei de viteze cu 6 raporte, simţită prin levierul ei, dar avem în acelaşi timp o precizie clasică, mai redusă, a marginilor căptuşelii plafonului şi montanţilor în zona apropiată peretelui despărţitor dintre locurile faţă şi zona cargo. Există şi dotări de siguranţă, pasagerii fiind înconjuraţi de airbag-uri, deci şi aici se poate spune că Vivaro a făcut un pas semnificativ în asumarea unor calităţi de autoturism modern.

Ţinută de drum şi senzaţii de condus. Muncă făcută din plăcere.

Prima plăcere veritabilă oferită de Vivaro e cea a senzaţiilor de condus, care se dovedesc a fi într-atât de lejere şi rafinate în acelaşi timp, încât ai senzaţia conducerii unui monovolum de familie. Volanul se manevrează uşor de tot, de parcă nu ai conduce un vehicul cu o greutate onorabilă. Mai mult ca atât, maşina asta mare şi pătrăţoasă se dovedeşte a fi chiar destul de manevrabilă şi în viraje, inclusiv la viteze mai mari, de 3 cifre!

Sub „capota”, dacă-i putem spune capotă, modelului testat de noi se află noul motor biturbo Opel, de 1.6 litri, care dezvoltă aici 140 CP şi 340 Nm, cu sistem Start Stop! Noi conducem versiunea „Kastenwagen”, sau van cu panouri, cu cea mai scurtă lungime de caroserie şi ampatament (4,998 mm lungime şi 3,098 mm ampatament), în varianta 2900, ceea ce înseamnă o greutate totală de 2,900 kg, dintre care sarcina utilă de încărcare constituie 1,235 kg. Volumul de încărcare este de 5.2 metri cubi. Trebuie să remarcăm faptul că motorul împinge cu uşurinţă vanul ăsta, dar mă rog, am ales să conducem iniţial cel mai potent propulsor, deci era oarecum firesc să descoperim un dinamism foarte bun. Ş-apoi, din câte ştim, conducem un van deşert...

Confortul la rulare e de asemenea impresionant de bun, Vivaro trecând moale pe orice tip de carosabil, deşi cred că aici vă gândiţi că, odată ce am testat Vivaro în Germania, nu am avut parte decât de drumuri perfecte.

Aveţi dreptate, drumurile pe care am circulat au fost excelente în mare parte, dar am avut şi porţiuni de localităţi mai izolate, în care am avut şansa trecerii unor zone denivelate similare cu cele din peisajele autohtone. La un moment dat, m-am întrebat de ce Opel Vivaro trece toate aceste denivelări atât de bine. Pentru că, din câte ştiu eu, maşinile de soiul ăsta au suspensii mult mai dure, prevăzute în primul rând să suporte încărcături grele şi abia atunci când sunt încărcate înghit cu adevărat bine totul sub ele. Când sunt descărcate rigiditatea lor şi greutatea redusă deasupra lor le fac să manifeste un comportament săltăreţ, impunând maşina la o ţinută de drum jucăuşă în astfel de condiţii. Ce s-a întâmplat cu Opel Vivaro, deci? De ce o fi el atât de moale şi confortabil acum şi cum se va comporta sau cum va rezista el situaţiile de încărcături grele? Ori... O idee mi-a săgetat în minte atunci. Nu ţin minte să-mi fi încărcat cineva camioneta pe care am condus-o, dar nici n-am verificat ce mi-au pregătit germanii acolo! Am oprit vehiculul într-o zonă frumoasă de la poalele munţilor Alpi, am coborât şi am înjonjurat vehiculul spre partea dreaptă, apoi am deschis uşa culisantă laterală! Aoleu! Ce-o fi asta? Am o ladă imensă pusă la mijlocul vehiculului, fixată strâns de germani. Mi-au pus balast în van! Adică eu credeam că sunt la volanul unei camionete goale şi când colo descopăr că, de fapt, conduc un vehicul încărcat... cu o tonă? Nu-mi vine să cred ochilor! Să fie vanul ăsta într-atât de rafinat încât eu, de la volan, să nu fi sesizat tona pe care o transportam de câteva ore bune? Ruşine să-mi fie! Îmi dau seama, însă, că toate calităţile despre care v-am vorbit mai sus sunt influenţate de tona din zona cargo, concentrată la mijlocul maşinii. Pe de o parte, puteţi fi liniştiţi că suspensia lui Opel Vivaro funcţionează atât de impecabil în modul „încărcat”, de lucru, iar în regim gol ar fi fost la fel de săltăreaţă cum e firesc pentru asemenea vehicule. Pe de altă parte, manevrabilitatea excelentă a fost favorizată de concentrarea centrului de greutate în mijlocul maşinii, între axe. Dar, în acelaşi timp, motorul ăla care mi-a părut mie că împinge atât de lejer vehiculul a avut, de fapt, un comportament atât de exemplar în timp ce vanul era încărcat! Şi unde mai pui că orele de condus încărcat până aici mi-au scos un consum de doar 7.9 litri, care a scăzut ulterior la 7.5 litri/100 km şi chiar imediat sub 7? Deci, toate aceste caracteristici plăcute sunt valabile pentru perioadele de lucru intens al maşinii!

Eh, acum Vivaro m-a convins că te poate face să-ţi faci munca din plăcere. Nu sunt doar vorbe frumoase, ca să te audă şeful cât de mult îţi iubeşti munca. Maşina asta chiar se conduce superb de plăcut şi relaxant, iar motorul ăla îţi dă mai multă forţă decât ai avea nevoie în orice peisaj. Ei bine, dar cum stau lucrurile atunci când Vivaro e dotat cu un motor mai slab? I-am întrebat pe germani dacă Vivaro pe care tocmai l-am testat eu poate transporta mai mult decât unul de aceleaşi dimensiuni, prezent la test, dar dotat cu mult mai simplul motor 1.6 CDTI cu o singură turbină şi 115 CP la activ? Răspunsul a fost negativ – e vorba de o sarcină utilă aproape identică. Deci, diferenţa vine doar în cât de rapid poţi face livrarea, şi cât de plăcut, eventual. Dar, ştiind că deciziile de achiziţie a unor vanuri comericale iau arareori în calcul factori precum plăcerea în condus, iar rapiditatea livrărilor e o prioritate mai mică pentru mulţi dintre potenţialii clienţi, mi-am zis că motorul 1.6 CDTI cu o singură turbină va fi, de fapt, mult mai vândut şi mai popular în lumea reală. Trebuia, deci, să gust şi din versiunea pe care o vor conduce cei mai mulţi dintre viitorii clienţi, nu doar cea elitistă. Mi-am zis că a doua zi voi face sprintul direct de la hotel spre aeroport cu un Vivaro cu CDTI simplu.

A urmat o noapte în care am dormit tun, pentru că eram în Germania după alte două nopţi şi trei zile în care nu am dormit deloc. Asta m-a făcut, pentru prima dată, să ratez ora trezirii de dimineaţă, astfel încât am făcut ochi abia când am fost sunat de germani pentru a mi se reaminti că acum, adică exact în acel moment, e ora pornirii spre aeroport, fără întrziere.

M-am simţit în acel moment un curier din ăla presat de timp şi lucru până la imposibil. În mai puţin de două minute eram jos, cu toate lucrurile pregătite, le-am încărcat în Vivaro-ul CDTI pe care mi-l doream, am dat fuga să prind măcar o ceaşcă de cafea şi am urcat imediat la volan, cu destinaţia aeroportului Munchen, într-un sprint direct de un pic mai mult de o oră de condus.

Uite că aici ţi-e timpul, CDTI-ule! Acum e momentul să demonstrezi ce poţi face tu cu o singură turbină, faţă de fratele tău de ieri cu două turbine. Da, am şi astăzi o tonă de balast în zona cargo, dar să ştiţi că şi motorul ăsta se descurcă de minune. Este, evident, un pic mai lent la acceleraţii, dar are oricum forţa necesară împingerii dinamice a greutăţii lui Vivaro şi a preţiosului beton de o tonă din spate! Nu m-am sinchisit să ies nici la depăşiri regulamentare cu CDTI-ul de sub capotă! Opel Vivaro face o treabă excelentă şi cu un motor cu o singură turbină!

Apoi, am ieşit pentru prima dată pe autostrăzile germane fără limită de viteză, pentru că asta însemna un sprint direct spre aeroport. Am urcat viteza până la 145 km/h cu lejeritate şi Vivaro merge foarte demn în asemenea condiţii. Motorul are turaţii moderate, maşina e foarte stabilă în ţinuta de drum şi poţi conduce relaxat mai departe. În curând, am dat şi peste legendarele ambuteiaje nemţeşti din această vară, şi a trebuit să improvizez un pic cu schimbatul mai mai dinamic al benzilor, cu permisiunea maşinilor de alături, ca să mă strecor prin trafic. Mă simţeam băiatul de livrări de la UPS sau DHL, căruia şeful îi cronometrează timpul sosirii şi deadline-ul normal e întotdeauna „chiar acum”. M-am strecurat într-un final şi am ajuns la aeroport cu o întârziere de 2 minute. Chiar şi standardele germane au ierat-o, mai ales că somnul meu profund de dimineaţă nu m-a împiedicat să ajung înaintea multor alţi colegi din alte ţări la aeroport. Pentru mine un lucru a devenit cert – motorul biturbo e al naibii de plăcut de condus, dar nu ai nevoie cu adevărat de el ca să munceşti eficient şi cu plăcere la bordul lui Vivaro. CDTI-ul simplu îţi satisface perfect cerinţele de muncă şi e, evident, şi mult mai raţional în preţ. Deliciosul propulsor cu două turbine poate fi ales doar dacă lucrezi pentru o companie de livrări rapide, sau pentru un producător de ceasuri elveţiene. În rest, în ţara noastră, puteţi alege lejer CDTI-ul simplu de 90 sau 115 cai-putere, cu 260 sau 300 Nm la activ.

Eh, şi după toate spuse, nu pot să nu zic că noul Opel Vivaro a muşcat selectiv, dar foarte bine gândit din lumea autoturismelor, luând de acolo doar lucrurile plăcute de care a avut cu adevărat nevoie, păstrându-şi toate calităţile esenţiale de cărăuş fidel şi eficient, pentru care vanurile comerciale sunt, de fapt, apreciate.