Cu maşina în Europa (Partea 3): Franţa
15 Iunie 2012, 10:00
Franţa este una din cele mai costisitoare ţări pentru călătoriile la bordul unei maşini, din cauza taxelor exorbitante. Mai mult ca atât, regulamentul rutier în această ţară este într-atât de des modificat, încât uneori şi şoferii experimentaţi nu pot ţine pasul cu actualizările la legislaţia franceză.
Cel mai elocvent exemplu e o lege care intră în vigoare peste două săptămâni, la 1 iulie 2012, şi care spune că toţi şoferii sunt obligaţi să poarte la ei un aparat de măsurare a nivelului de alcool în aerul expirat. Aceste aparate sunt deja disponibile pe larg în întreaga ţară, în benzinării, farmacii şi tot soiul de ghişee alăturate
principalelor artere. Poliţia franceză a promis să acorde o perioadă de graţie până la 1 noiembrie 2012, în care nu vor aplica amenzi şoferilor care nu dispun de acest aparat, ci doar îi vor avertiza despre obligaţia de a-l avea. După 1 noiembrie, însă, amenzile pentru lipsa acestui aparat vor fi destul de usturătoare.
Şi dacă tot vorbim de alcoolemie, aflaţi că francezii aplică amenzi foarte mari pentru aflarea la volan în stare de ebrietate. În cazuri extreme, un şofer beat poate ajunge chiar şi la închisoare.

Autostrăzile franceze sunt, în mare parte, cu plată. În Franţa nu se aplică vreo vinietă, însă, ci se plăteşte succesiv pentru sectoarele de drum parcurse. Astfel, dacă şoferii locali pot utiliza sistemul „telepeage” pentru a plăti electronic, cu reduceri, pentru utilizarea autostrăzilor, atunci cei străini vor fi nevoiţi de cele mai multe ori să ia un tichet la intrarea într-un sector cu plată, după care, la sfârşitul acestuia vor introduce tichetul şi vor trebui să plătească taxa indicată de aparatele automatizate. Acest scenariu se repetă pentru fiecare nou sector cu plată. Spre exemplu, dacă circulaţi din Stuttgart, Germania, spre Paris, Franţa, taxele însumate ar putea să se cifreze la aproximativ 35-40 euro doar pentru folosirea autostrăzilor într-o singură direcţie.
În localităţile urbane, limita de viteză este de 50 km/h. Atenţie la locul în care parcaţi maşina! Dacă parcaţi într-o zonă cu un şir de locuri disponibile, vă avertizăm că francezii consideră normal să parcheze lovind uşor maşinile alăturate, făcând uz de
„întregul spaţiu” dinsponibil pentru manevra de parcare. Prin urmare, aveţi şanse cam de 75-80% să vă treziţi cu barele de protecţie zgârâiate. În oraşe precum Paris, 95-99% din maşini au barele de protecţie pline de zgârâieturi şi indoituri, iar asta e
un lucru absolut firesc pentru şoferii francezi.

De asemenea, în oraşele mari s-ar putea să vă confruntaţi cu situaţii în care, într-o intersecţie, două drumuri alăturate funcţionează cu
semafoare paralele, ambele afişând culoarea verde, spre exemplu, iar traficul de pe cele două străzi porneşte simultan pe traiectorii încrucişate. În acest caz regula spune că funcţionează cedarea trecerii celui care se deplasează din dreapta, însă, în practică, trece primul cel care are are maşină mai mică, claxonează mai insistent şi, desigur, nu-i pasă de eventuale zgârâieturi pe barele de protecţie.
O mare parte din staţiile de alimentare în oraşele mari nu funcţionează noaptea. Multe dintre acestea sunt localizate în pasaje subterate înguste, situate acolo unde te aştepţi mai puţin. Trecerile în aceste pasaje, ca şi în parcările subterane, de altfel, sunt într-atât de înguste, încât riscaţi, din nou,
să lăsaţi vopseaua de pe barele de protecţie pe pereţi. Atenţie la pompe, mai ales dacă nu sunteţi un bun cunoscător al limbii franceze – „gazole” înseamnă diesel, şi nu benzină, iar benzina e de obicei reprezentată cu inscripţia „sans plomb” (fără plumb).
Şi în fine, o ultimă lege franceză nouă spune că, dacă sistemul Dvs. de navigare are încorporată o funcţie de avertizare a prezenţei camerelor radar pe drumuri, atunci această funcţie trebuie deconectată. În caz contrar, riscaţi o amendă usturătoare.
Nu uitaţi să vizitaţi Sudul Franţei, acolo unde priveliştea fascinantă compensează bătăile de cap ale regulamentului rutier francez. În special, Vă recomandăm oraşele Nisa şi Cannes, la fel ca şi întreaga Coastă de Azur.

Vă dorim drum bun prin Franţa!
PiataAuto.mdIlie Toma
7
5,843
COMENTARII (7)
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 15 Iunie 2012 - 10:39
ceea ce am aflat aici mi-a cam taiat pofta de clatorii spre franta :)
0
1
Bentley
Chişinău
la 15 Iunie 2012 - 10:47
dar cel putin, e o tara frumoasa.
Calatorille sunt costisitoare, la fel cum sunt femeile franceze..:)
0
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 15 Iunie 2012 - 12:21
da ce au in ele fameile franceze? ce au ele si nu au ale noastre a? Spre exemplu eu iubesc Moldovencile..cum sunt ele asa sunt ele si asa le iubesc si altele mai bune cred ca nus caci cum gatesc ele nu mai gateste nici 2 franceze ca una...

dar despre parcarile in franta stiu ca pe drumurile drepte ei sunt obligati sa lase maisna in pizitie nintrala pentru ca ceilati cind doresc sa parcheze maisna sa poata sa o impinga cu bara de protectie.

Daca ai un Audi nou care din fata practic parca nici nu are bara aia de protectie atunci os a iti placa prin Franta!!
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Iunie 2012 - 14:44
Sa ma impusti ca nu ma duc cu masina in Franta. "Legushatnishii" ceia au stil de condus de-a dracu... Maestria lor este 100% descrisa in filmul "TAXI"... :-)
0
1
Christoph
Cahul, Moldova
la 15 Iunie 2012 - 21:52
imi atasez la bampere fere ascutite, lasa sa ma impinga, rau sa fac :D :D: D
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 16 Iunie 2012 - 00:59
Nici nu-mi pot inkipui kum e sa mergi cu bamperele zgiriete. Pentru mine e ceva rusinos al naibii, dar pentru ei e normal...
0
1
Kristi
Chişinău
la 21 Iunie 2012 - 14:50
Sa va spun sincer nu sunt frumoase frantuzoaicele, se imbraca bine dar de frumoase sunt femeile din Europa de Est. Ei lasa automobilele in treapta a 3 sau a 2 nu in neutru.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!