Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Cu maşina în Europa (Partea 7): Italia

28 Iunie 2012 - 14:42
Ilie Toma
Cu maşina în Europa (Partea 7): Italia
Continuăm astăzi seria populară a articolelor cu sfaturi utile pentru călătoriile la bordul maşinii prin ţările europene cu o nouă ţară, deloc străină moldovenilor: Italia. Italia aplică aceeaşi reţetă ca şi Franţa în taxarea şoferilor pentru traversarea autostrăzilor. Astfel, la intrarea în Italia nu veţi fi nevoit să achiziţionaţi vreo vinietă, în schimb veţi plăţi mult mai mult în episoade succesive, la parcurgerea segmentelor cu plată pe autostrăzi.

Autostrăzile italiene se împart, la rândul lor în două categorii, semnalizate cu culori diferite – albastră şi verde. Cele pe fundal albastru sunt numite „trasee extra-urbane principale” şi aplică de obicei limita de viteză de 110 km/h. Cele semnalizate cu verde, de obicei cu plată, dispun de indicatoare ce anunţă limita de viteză aplicată, care poate ajunge până la 130km/h sau chiar 150 km/h în unele cazuri. Pe drumuri extra-urbane simple se aplică limita de 90 km/h, iar în localităţi – cea de 50 km/h. În multe din oraşele mari, cu centre istorice, există zone în care circulaţia maşinilor este permisă doar celor care îşi au reşedinţa în perimetrul acelor zone. Pe de altă parte, există şi oraşe care practică taxarea şoferilor pentru accesul în zonele centrale. Spre exemplu, în Milano, accesul în zona centrală este realizat pe baza unui tichet plătit, iar costul acestuia variază în funcţie de tipul automobilului şi emisiile acestuia. Totuşi, Milano face excepţie de la aplicarea acestei taxe în zilele de week-end, dar şi pe timp de noapte, între 19:30 şi 07:30. În zonele centrale a oraşului e interzisă claxonarea, cu excepţia cazurilor când aceasta se face pentru a preveni un pericol de accident. În afara localităţilor, este obligatorie circulaţia cu farurile aprinse, chiar şi pe timp însorit. Tot aici, şoferii începători nu au dreptul să circule cu mai mult de 90 km/h.

Deţinerea triunghiului de avarie şi a vestei reflectorizante este obligatorie. Regulamentul rutier italian e foarte strict în raport cu consumul de alcool. Odată depistat, chiar şi cu o cantitate minimă de alcool, amenzile sunt deosebit de usturătoare, şi pot ajunge chiar până la închisoare.

Italia însă are trasee extrem de frumoase pentru condus. Autostrăzi suspendate la înălţime de zeci de metri, sau drumuri şerpuitoare – aproape orice peisaj imaginabil poate fi găsit în această ţară! Deci, Vă dorim drum bun prin Italia! P.S.: La ultimul nostru articol, vizitatorii noştri ne-au sugerat ideea unei călătorii speciale europene, în care ar participa cei mai fideli vizitatori ai site-ului nostru. Să ştiţi că ideea ne-a inspirat foarte mult şi în acest moment pregătim câteva rute posibile, şi estimăm costurile acestora, după care vi le vom prezenta şi vom decide împreună cu Dvs. dacă pornim într-o astfel de aventură!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter