Premieră: noua generaţie Renault Clio
4 Iulie 2012, 08:20
Renault dezvăluie noua generaţie a micuţului Clio – un model pe care francezii mizează în mod deosebit. Clio este şi primul model care aduce renaşterea designului Renault, inspirat de Lauren van den Acker, şeful de design al francezilor. Acestea promitea
că emoţia şi expresivitatea ultimelor concepte Renault va fi prezentă şi pe modelele de serie, iar noul Clio este primul model care respectă această promisiune.

Ca întotdeauna, proporţiile potrivite sunt cel mai important ingredient al unui design de succes, iar noul Clio vine cu o siluetă echilibrată şi bine proporţionată. Partea sa frontală aduce o emblemă masivă, poziţionată aproape vertical, pe fundalul unui
calandru negru lucios, această combinaţie fiind preluată de pe conceptul DeZir. Tabloul părţii frontale este definitivat de blocuri optice expresive, cu contur inferior realizat din elemente cromate. Desigur, noul Clio face uz de elemente de iluminare pe bază de LED-uri.

O noutate adusă de noua generaţie Clio ţine şi de versiunile în care aceasta va fi disponibilă. Dacă până acum francezii ofereau atât versiuni cu 3 uşi, cât şi cu 5 uşi, noul Clio va fi disponibil cu un singur tip de caroserie – cel cu 5 uşi. Mânerele portierelor spate sunt excelent mascate în zona
vitrată a maşinii, element de pare a fi inspirat din designul italienilor de la Alfa Romeo.

Noul Clio se vrea mult mai sportiv şi dinamic în prezenţa sa pe asflat. Cu o gardă la sol mai coborâtă, dar şi cu un ecartament mai lat, având roţile
împinse spre exteriorul aripilor, noul model Renault vrea să spună tuturor că joaca s-a terminat. Lucrurile au devenit cât se poate de serioase.

Cele mai plăcute surprize vin, însă, la interior, acolo unde francezii au renunţat la experimente excentrice şi au creat, în sfârşit, un interior cu adevărat inspirat şi modern. Cadranele de bord nu mai sunt poziţionate pe centru, ci adoptă locul clasic, în faţa şoferului. Chiar dacă noul Clio mai păstrează afişajul electronic al vitezei, amplasamentul şi designul reuşit al ceasurilor de bord le fac mult mai uşor de citit şi interpretat.

Consola centrală pare inspirată din designul produselor Apple, asemănându-se cu un iPhone imens sau cu un iPad. Conturul cromat, suprafaţa neagră lucioasă şi simplitatea modernă a liniilor întăresc aceste analogii. Întregul sistem multimedia care domină aici poartă numele R-Link şi va fi disponibil opţional pentru clienţii noului Clio. Sistemul cuprinde un display touchscreen de 7 inch şi aduce un soi de homepage personalizabil, pentru ca proprietarul să-şi poată seta accesul rapid spre cele mai importante şi utilizate funcţii. Sistemul poate fi operat
şi prin comenzi vocale, fără ca cel de la volan să fie nevoit să-şi ia privirea de la drum. R-Link integrează şi un sistem de navigare TomTom, conectat la servicii live, precum informaţii de trafic, care pot ajuta la alegerea celei mai eficiente rute.

Noul sistem multimedia este conectat şi la sistemul electronic al maşinii şi poate furniza informaţii despre aceasta. Spre exemplu, funcţia Driving Eco poate analiza comportamentul şoferului în condus, furnizând sfaturi
pentru atingerea unei maniere mai eficiente de condus. Mai mult ca atât, sistemul R-Link va fi conectat la magazinul online de aplicaţii R-Link Store, de unde proprietarii de Clio îşi vor putea descărca tot felul de aplicaţii, obţinând noi funcţii în maşina lor. Mai putem observa că Renault a renunţat la bătrânele CD-uri şi permite conectarea prin USB, dar şi prin Bluetooth.

Noul Renault Clio debutează şi cu un set atrăgător de propulsoare, care îi vor asigura parametri dinamici demni,
dar şi o eficienţă excelentă. Noul Clio
este şi primul model Renault care
primeşte noul motor turboaspirat în
3 cilindri al francezilor, Energy TCe 90.
Cu o capacitate cilindrică de 900 cm
cubi, acesta livrează o putere de 90
CP la 5,500 rpm, graţie unei turbine cu
inerţie sporită, care reacţionează
excelent chiar şi la turaţii joase.

Cuplul maxim atinge valoarea
de 135 Nm la 2,500 rpm, însă 90% din
acesta este disponibil deja de la 1,650
rpm. Graţie unui sistem
start/stop, noul motor se
laudă cu un consum mixt de doar
4.3 litri/100 km.

Ceva mai puternic va fi propulsorul
TCe 120, care va fi cuplat la o
transmisie automată cu dublu ambreiaj EDC, o premieră franceză pentru segmentul B. Cu 1.2 litri capacitate, propulsorul va livra 120 CP şi 190 Nm. Acest propulsor va fi disponibil, însă, doar începând cu prima jumătate a anului viitor.

Cel mai eficient propulsor va fi dieselul Energy dCi 90 de 1.5 litri, echipat cu sistem start/stop. Cu 90 CP şi 220 Nm la activ, acesta va indica un consum de doar 3.2 litri/100 km!
Noua generaţie Renault Clio, cea de-a patra la număr, va fi asamblată în Franţa, la uzina din Flins, dar şi în Turcia, la uzina din Bursa. De la lansarea primei generaţii Clio în 1990 şi până astăzi, francezii au vândut peste 11.5 milioane de exemplare în peste 115 ţări ale lumii.
PiataAuto.mdIlie Toma
4
3,054
GALERIE FOTO (53 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (12)
OPC
Chişinău
la 4 Iulie 2012 - 10:22
Arata Super!
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 4 Iulie 2012 - 12:00
Asa-i simpotnii... imi place moolt! Francezii is maladetz. In timp de 15 ani s-au ridicat foarte mult, e mare diferenta dintre automobilele ce se produceau prin anii 2000 si cele de astazi. Portierele spate sunt in stilul Alfa Romeo... elementele cromate din interiorul blocurilor optice din fata fac redau un aspect deosebit de simpatic. Salonul arata destul de dragut in aceasta combinatie de culori (cafeniu si negru). Dupa kum citisem in artikolul "Cu masina prin Europa: Franta", soferii francezi au un stil de condus foarte deokeat... makar acum sa speram ca ii va discipina noul sistem Driving Eco :-)
0
0
Igor
London, Marea Britanie
la 4 Iulie 2012 - 13:54
Cu toate ca nu prea imi place Renault, acest model ma face sa imi schimb parerea! E foarte diferit de ceea ce au facut pina acum.
0
0
Roman Greni
Chişinău
la 4 Iulie 2012 - 18:19
megane 4 sper ca va arata lafel de bine
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 5 Iulie 2012 - 00:38
Roman Greni: Stai bratunia, inka pe Megane III nu l-am vazut bine iesit, dar tu deam de Megane IV vorbesti...
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 5 Iulie 2012 - 14:26
Ma insel eu ,sa chiar nu are cd player, uitati-va atenti.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 5 Iulie 2012 - 16:14
Robert_444: In textul de mai sus e mentionat: "Mai putem observa că Renault a renunţat la bătrânele CD-uri şi permite conectarea prin USB, dar şi prin Bluetooth".
0
0
Igor
London, Marea Britanie
la 5 Iulie 2012 - 17:58
....se mai foloseste cineva de CD-uri in masina? :)
0
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 5 Iulie 2012 - 23:04
VB_1One Ahaaha..Nui Megane III http://en.wikipedia.org/wiki/Renault_Megane Ian uite-te aici...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 6 Iulie 2012 - 00:51
Volkswagen: Cine ti-a zis ca nu-i Megane III? Poate nu ai fost atent la link-ul ce mi l-ai adresat. El este dar nu am avut okazia sa-l aflam mai detaliat la vre-un test-drive... Personal inka nu am vazut nici unul.
0
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 6 Iulie 2012 - 19:30
Eu nu am fost atent?? "Stai bratunia, inka pe Megane III nu l-am vazut bine iesit, dar tu deam de Megane IV vorbesti..." Daca 4 ani nu iti ajunge ca sa-l vezi bine iesit, ap eu nu stiu...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 7 Iulie 2012 - 00:57
Volkswagen: deacord, dar crede-ma ca chiar daca are 4 ani, nu am vazut teste cu el delok. Si kiar nici in strada nu l-am vast. Habar n-am ce parte tehnica are, fiabilitate si multe altele...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!