Ediţie limitată la doar 5 exemplare: Mercedes-Benz SLS AMG GT3 “45th Anniversary”
10 Octombrie 2012, 09:26
Cei atraşi de maşinile ultra-exclusiviste au un nou punct de atracţie venit din Germania. Mercedes-Benz tocmai a creat o ediţie specială a unei versiuni speciale a unui model şi aşa special... Încurcat de tot, cu alte cuvinte, dar maşina e remarcabilă.
Ştim cu toţii ce înseamnă un Mercedes-Benz SLS AMG. Uşi de tip gullwing, motor de 571 CP, cutie de viteze montată pe puntea spate şi tot pe puntea spate se transmite şi toată herghelia de cai-putere. După asta, nemţii au mai creat şi versiunea GT3
pentru SLS AMG, focusată puternic spre performanţele de curse sportive. Motorul a rămas la aceeaşi putere, fiindu-i schimbat doar sistemul de lubrifiere, în schimb suspensia a fost realizată din aluminiu ranforsat, o mulţime de elemente nenecesare
au fost aruncate de la bord pentru a reduce greutatea, iar câteva elemente aerodinamice funcţionale şi-au făcut prezenţa la exterior. Acum versiunea GT3 primeşte o ediţie specială, dedicată aniversării a 45 de ani ai diviziei AMG.

Deci, ce aduce special noua ediţie ultra-exclusivistă de doar 5
exemplare? Caroseria, jantele şi cuşca de protecţie a noului SLS AMG GT3 „45th Anniversary” sunt acoperite cu vopsea mată „designo magno graphite”, iar centurile de siguranţă cu prindere în 6 puncte şi volanul sunt argintii. Fiecare din cele 5 maşini va avea inscripţia „1 of 5” (unul din cinci), precum şi o altă expresie inscripţionată „45 Years of Driving
Performance”, poziţionate în habitaclu şi pe uşi.

În pofida tuturor elementelor exclusiviste, noul model este un bolid de competiţie perfect funcţional, care se conformează standardelor mai multor tipuri de curse. Preţul unui exemplar exlusivist va constitui, în Germania, 446,250 euro, sau cu aproape 50,000 euro mai mult decât un SLS AMG GT3 „obişnuit”.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,170
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!