Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Compania germană Draexlmaier renunţă să construiască o nouă fabrică în Moldova. Ţara noastră pierde o investiţie de 15 milioane de euro.

23 Noiembrie 2012 - 08:10
Ilie Toma
Compania germană Draexlmaier renunţă să construiască o nouă fabrică în Moldova. Ţara noastră pierde o investiţie de 15 milioane de euro.
Compania germană Draexlmaier este în acest moment singurul mare producător de componente auto, care deţine fabrici pe teritoriul Moldovei. Sunt două la număr, ambele deschise pe teritoriul Zonei Economice Libere din Bălţi, însumând un număr de aproximativ 2,600 de angajaţi.

Conform planurilor anunţate anterior, compania germană urma să mai construiască o fabrică la Bălţi, aceasta din urmă fiind şi cea mai mare. Noua fabrică ar fi trebuit să fie finalizată pe parcursul acestei luni, iar producţia ar fi trebuit să demareze către luna febru- arie a anului viitor, creându-se astfel 2,000 de locuri noi de muncă şi inves- tindu-se în total 15 milioane de euro. Mai mult ca atât, în timpul ultimei vizite a premierului Vlad Filat la Bălţi, de la 1 august 2012, compania germană îşi anunţa planurile de a crea 14,000 noi locuri de muncă până în 2014!

Acum, însă, Draexlmaier declară că a renunţat la construcţia noii uzine în Moldova, alegând o altă ţară pentru amplasamentul acesteia. Se pare că motivul renunţării este tratamentul abuziv la care este supusă compania din partea autorităţilor fiscale ale Moldovei.

După cum informează publicaţia „Adevărul Moldova”, pe parcursul ultimelor 9 luni compania Draexlmaier a fost supusă în mod repetat unor controale minuţioase. Mai mult ca atât, la începutul lunii noiembrie Fiscul a pus şi sechestru pe conturile companiei! Din decizia Inspectoratului Fiscal reiese că Draexlmaier „a comis mai multe încălcări destul de grave” de când activează în Moldova, pentru care i s-au impus plăţi la buget şi amenzi în valoare de 25 milioane de lei!

Una din încălcările invocate e de-a dreptul paradoxală. În perioada 2009-2012 compania Draexlmaier şi-a asigurat angajaţii cu hrană. În 2009 compania a emis solicitare către oficiul fiscal Bălţi, pentru a concretiza dacă acest beneficiu pentru angajaţi poate fi calificat drept ajutor material, primind un răspuns confirmativ, cu precizia că legislaţia Moldovei califică ajutorul material drept orice beneficiu „în expresie bănească sau naturală”, acordat de către angajator angajaţilor, pentru care nu se calculează contri- buţii de asigurări sociale şi medicale.

La trei ani distanţă, Fiscul îşi reconside- ră propria interpretare a legii şi declară că alimentele nu pot fi calificate drept ajutor material, ci trebuie trecute la categoria „alte plăţi”, achitându-se contribuţii sociale şi medicale. Astfel, Fiscul i-a aplicat o amendă de 5.2 milioane de lei companiei Draexlmaier pentru încălcarea invocată...

Compania Draexlmaier este unul din cei mai importanţi investitori străini, care au lansat afaceri în ultimii ani în Moldova. Astăzi compania numără peste 2,600 de angajaţi în Moldova, însă se estimează că în sectoarele auxiliare a furnizorilor de materie primă şi servicii, compania a mai favorizat crearea altor 5,000 de locuri de muncă.

Pe parcursul anului 2011 valoarea salariilor nete achitate a cumulat peste 160 de milioane de lei, rezultând într- un salariu mediu lunar de peste 5,100 lei. Mai mult ca atât, Draexlmaier a mai efectuat plăţi la buget în sumă de 38 milioane de lei.

Redacţia PiataAuto.md a solicitat şi un comentariu oficial de la compania Draexlmaier. În momentul recepţionării unui răspuns, vom reveni la acest subiect.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter