Premieră: Mercedes-Benz CLA, noul coupe compact german cu 4 uşi
14 Ianuarie 2013, 14:33
Mercedes-Benz vrea să repete
performanţa de a inventa un nou
segment, la fel cum a făcut-o cu primul coupe cu patru uşi, în cazul lui CLS, şi dezvăluie la Detroit noul CLA.

„Reacţiile la Concept Style Coupe au fost fantastice. Cel mai frecvent comentariu la acel concept, prezentat în aprilie 2012, era „vă rugăm să puneţi această maşină în producţia de serie".
Anume asta facem acum” – a declarat azi la Salonul Auto de la Detroit Dr Dieter Zetsche, şeful Daimler, în cadrul evenimentul de dezvăluire a noului model. „CLA este o maşină care nu confundă ideea de talie medie cu cea de calitate mediocră. Designul noului model scoate în evidenţă cele mai sportive trăsături ale caracterului
Mercedes-Benz”, a mai adăugat
şeful producătorului german.

Fiind construit pe platforma noului
A-Class, coupe-ul CLA împarte o
mare parte din gama de motoare cu
acesta. Astfel, vor exista trei
motoare turbo pe benzină, cu
puteri între 122 CP şi 211 CP,
şi alte două diesel. Spre
deosebire de A-Class,
CLA renunţă la
motorizarea diesel
entry-level 180 CDI
şi porneşte de la CLA 200 CDI, cu 136 CP la activ. În schimb, noul coupe primeşte şi o versiune diesel mai puternică, CLA 220 CDI, care aduce
noul diesel de 2,143 cm cubi al germanilor, cu 170 CP la activ.

Toate motoarele dispun standard de sistem start/stop şi pot fi cuplate fie la transmisii manuale cu 6 trepte, fie la cele automate cu dublu ambreiaj şi 7 trepte.
Cel mai rapid CLA, CLA 250, va prinde prima sută în 6.7 secunde şi va atinge o viteză maximă de 240 km/h. Cea mai lentă va fi versiunea CLA 180 BlueEFFICIENCY, care se va focaliza radical spre eficienţă, accelerând de la 0 la 100 km/h în 9.9 secunde şi
prinzând o viteză maximă de 190
km/h, limitată electronic.

O premieră pentru modelele
Mercedes-Benz cu motor montat transversal este disponibilitatea versiunilor cu tracţiune integrală pentru
noul CLA. Configuraţia noului sistem de tracţiune pe patru roţi este simplificată faţă de modelele mai mari, dar versiunile 4x4 vor purta acelaşi nume 4MATIC.

Au fost anunţate şi preţurile pentru noul model, disponibile pentru Germania. Astfel, cel mai accesibil
Mercedes-Benz CLA, în versiune CLA 180, porneşte de la 28,977 euro, în timp ce motorizarea de top CLA 250 ia startul de la 38,675 euro. Primele exemplare vor ajunge în showroom-uri către luna aprilie a acestui an.
PiataAuto.mdIlie Toma
6
2,632
GALERIE FOTO (40 IMAGINI)
COMENTARII (48)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Ianuarie 2013 - 15:31
Stiam ca va iesi aiurea... dar nu kiar asa!!! "Gadkii utionok"
0
0
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 15:36
Cum va pare partea din spate? Futuristic?
0
0
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 15:37
VB_1One - era masinilor clasice pleaca deocamdata in istorie ... Formele patratzoase a farurilor si capotei ...
0
1
Mihail
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 15:51
GRED vad niste linii indraznete dar care par un pic departe de normal :) da marog acestai viitorul :)

in a doua poza fata MB seamana cu cel cu mustata :))

in final imi place designul dar este loc de mai bine :)
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Ianuarie 2013 - 15:55
GRED: da se observa din ce in ce mai des asta, dar oricum mai trebuia putina sare si piper... acoperishul e prea inalt pentru dimensiunile ei... parca-i Moskvich 412 :-)
0
1
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 15:58
Sa vedem cum se va comporta si cum vor fi vanzarile. Eu am trecut de vrasta lui ... Prefer ceva mai mare. Cred ca e orientat spre tineret mai mult ... Adolescenti de bani gata poate :)
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 14 Ianuarie 2013 - 17:51
Este cu adevarat urat.Are linii sterse si nu atrage privireile cu nimic,doar cu un design anost si execrabil de urat.Daca ma mai gandesc si la motoare,sigur ii voi scufunda pe fani in jena totala fiindca Mercedes nu mai sta bn nici la partea mecanica.
0
1
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 17:59
Lasa Robert sa vorbeasca cifrele la sf. de an... Daca e urat sau nu se va vedea in realitate ...
0
3
Robert
Bucureşti, România
la 14 Ianuarie 2013 - 18:08
Pffff....cat de patethic .136 cp cu turbina.Halal fiabilitate.Si nu numai acest motor este si foarte puturos.La demaraje,la depasiri are intarziere de 3 sec si deabia pe urma se trezeste la viata,insa nici atunci demarajele nu sunt fulminante.Motorul acesta este docilizat asa cum am vazut si la E class si de cutie si de calculator astfel incat sa fie tinut intr-o zona de emisii scazute si de consum redus,iar cei de la Mercedes sustin ca motoarele acestea common rail de generatia a 4 a sunt cu 22 % mai economice si cu 25% mai putin poluante,insa tot un diesel este,tot carburant arede si tot la masina electrica va trebui sa ajungem intr-o zi ,dar pana atunci mai conducem masini de genul asta si ne mai bucuram ca putem arde oasele dinozaurilor ingropati acum un milion de ani.
0
1
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 18:20
He... Interesant lucru. Interesant ce masina conduci tu? Eu am condus 2 ani undeva un 200 CDI pe W203 si-mi ajungea prin oras (evident nu-mi faceam de cap). Pe traseu ridicam 200 la ora - chiar aici prin MD .. dupa 2000 rotatii pe minut depaseam ceia ce putea sa depaseasca leger...
Crezi tu ca un 1.4 de 180 de cai e mai bun ca un 2.0 cu 136 de cai? Te gresesti amarnic. Caii putere la rotatii mari sunt foarte si foarte obositori si te incordezi parca tu in locul masinii de fiecare data ...
Sau tu stai doar pe track-uri pe masini de peste 300 de cai?
0
1
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 18:22
Sunt masini p-u "fanati" si masini p-u oameni care mai respecta regulile - din cind in cind :) E o gluma nu?
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Ianuarie 2013 - 18:48
Robert: Asta nu motorul reactioneaza tirziu, ci transmisia are neajunsuri sau receptionarea comenzilor de la accelerator...
Asa se intimpla deseori la masinile cu cutii automate...
0
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 14 Ianuarie 2013 - 19:08
Mă gîndeam că va ieși mai frumos...poate la capitolul tehnic e mai "Frumoasa".
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Ianuarie 2013 - 19:17
Trebuia din start de prezis ca asa va arata... doar "donorul" nu-i ku mult mai deokeat.
0
0
Mihail
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 19:36
eu unul zic sa mai asteptam... caci de la pixeli la natura diferentele se vad... au mai fost modele recente care pe poze il vedeam urit dar cind lam vazut in realitate miam schimbat complet parerea....

si apropo MB in general nu construeste motoare de curse! pentru ca masinile lor sunt LUX! iar intro masina de lux cu 100 la ora intro curba nu cred ca are sens!

dar cei frumos e ca atinge 200 pe ora ... mai greu dar le atinge... si este exact ce trebue!
0
1
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 19:38
La Detroit s-a dezvaluit deja modelu. Sa dat startul noului segment...
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 14 Ianuarie 2013 - 19:39
Pai si eu tot acelasi lucru l-am precizat.La transmisie mi-a fost prima data gandul.
Iar @GRED,imi place cum spui lucrurilor pe nume.De acord cu tine stiu la ce te referi nu trebuia sa imi spui
Motoare cu cilindree mica si putere mare -slabe in timp la fiabilitate ;
Cauzele: trebuiesc muncite mult in ture pt a scoate din ele cuplul si puterea la roata ,deci dezavantajul unui motor cu cilindree mica si putere mare?:riscul mai mare de uzura si pierderea fiabilitatii.
Insa aici vorbim de diesel.Si nu orice tip de diesel ,cu de unul cu turbina.Exact cum am mai zis motoarele care sunt ajutate de turbina sau de compresoare sunt mai slabe in timp la fiabilitate.Problemele mecanice la aceste motoare diesel cu siguranta mult mai multe,iar reviziile evident mai scumpe din cauza costului mai mare de ulei,mai multi litri de ulei,filtre mai scumpe,interventii mai scumpe la motor spre exemplu :la volanta - volanta este mai mare si este in general cu masa dubla,ambreiajul -rulmentul de presiune se schimba toate impreuna,pompa de injectie ,etc.Numai bine!
0
1
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 19:39
CLS-ul inca ramane a fie de neintrecut de concurenti ... dar cred ca CLA va fi mai greu sa se tie pe pozitie...
0
1
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 19:43
Robert... 180CDI nu stiu sincer ce prezinta ... paremi-se ca e cel 1800 cm3... si la fel e cel de 220 CDI care are 170 de cai. Deci se poate de scos din el si 136 si 170 cai. Daca tii pofig de emisii - cumperi autorizat un CHIP tuning autorizat de MB si ridici puterea la peste 204 cai paremi-se daca nu si mai mult - ignorand emisiile tarii noastre :)
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 14 Ianuarie 2013 - 19:46
Il stiu pe cel de 204 cp ,motorizarea este si pe coupe.Are un cuplu cv mai bun ,insa eu as alege tot benzinica mai ales ca eu folosesc masina preponderent in oras si rar pe drumuri lungi.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Ianuarie 2013 - 20:27
Si iarasi vrei nu vrei trebuie de intors la motoarele japoneze...

Robert, GRED: Atunci de ce un Boxer de 2.0L ii capabil de 280cp si sa reziste in timp raminind fiabil pina la ultima admisie? Nu-i un verdict ceea ce spuneti... doar partial deacord cu voi, nu totalmente! Dupa kum vedeti sunt exceptii!!!
0
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Ianuarie 2013 - 20:31
Am auzit ca CHIP tuning-ul omoara motorul de 2 ori mai repede, indeferent e original sau kustarinii... Ar fi si logik!!! :-)
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 14 Ianuarie 2013 - 20:44
@VB_1one.Pai in cazul acesta putem pune si motorul boxer de 2.0 litri 200cp dep pe BRZ .Stii carei problema cu aceste motoare? Ai condus vreodata aceste motoare? Ai lucrat vreodata pe aceste motoare.Inca odata mai spun si ai dreptate aici.Motoarele japoneze sunt foarte fiabile mai ales aceste motoare boxer de pe BRZ .Stii dc? Fiindca sunt motoare aspirate care nu folosesc ''turbina''.
0
0
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 14 Ianuarie 2013 - 20:52
Gred: 180 CDI pe A Class are volumul de 1,6L. La fel si benzinarele cu indiciul 180 si 200. Vorbesc de modelele astea noi compacte de la MB.
200 CDI si 220 CDI au capacitatea cilindrica de 2143 cm3.
0
0
petro
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 21:15
fiecare motor isi are destinatia lui, in functie de sofer si de preferintele lor, cel mai lent va fi pentru fitele sau amantele unor persoane care nu se mai uita citi cai mai are, si sigur pentru cei care sunt zgirciti dar bogati...
0
0
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 21:26
Discutia derapeaza.
Apropo E250 CDI la fel e 2143 Cm3 si are 204 Cai putere si cel mai interesant are 500 HM !!!!!
0
1
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 21:33
VB_1One!? Aici este un mic neajuns cu Boxer de 2.0 litri cu 200 CP. Nu pun mina in foc. Eu am parcurs distanta dintre Berlin spre Fraknfurt si am prins o portiune de autobam si am tzinut un W210 220 CDI la 200 km/ora timp de aproape 2 ore - undeva 1 ora si 50 minute! No Stress - 200 km/ora aproape 2 ore!!!!
Pui mina in foc tii Boxerul de 200 cp timp de 2 ore cu 200 la ora fara sa slabesti acceleratorul? Fara risk de a se incalzi? Poate ma gresesc!
MB-urile sunt masini p-u CRUISE ... "Pojirateli trasi " :)
0
0
Mihail
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 22:08
GRED deacord cu tine... derapeaza discutia...

Robert_444 din cita mecanica am invatat... stiu ca un motor BOXER are cele mai mari sanse sa fiabilitate urmat de motoarele V si apoi in linie si asta in mare parte datorita echilibrului dintre fortele pistonilor care reduc la maxim vibratiile in cazul unui boxer ,V si nu cine stie ce cind cilindrii sunt in linie....

GRED e corcet ceea ce spui... un motor MERCEDES( nu doar) e construit sa functioneze si la maxim! suficient timp!... da nu cred ca un boxer de la subaru se aprinde un 2 ore! in primul rind pentru ca masina insusi e construita la MAXIM! si cei care le au le forteaza la maxim :)

cred ca trebue sa schimbam cauciucurile de iarna ca cam derapam in ultima vreme :)
0
2
GRED
Chişinău
la 14 Ianuarie 2013 - 22:54
Nu - in nici un caz nu cred ca se aprinde. Doar voiam sa ajung la faptul ca eu nu am frica asta so fac. Fiindca stiu ca au putin mai multi cm3 si mai putini cai. De aia nu ma tem. Cei care au masini sportive le fortzeaza in trepte - nu in continuu!!! Asta e diferenta intre avioanele de vanatoare care zboara pe ici cole in jurul purtatorului de vioane si cele de pasageri care decoleaza de la Londra si aterizeaza la Tokyo FARA OPRIRE
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 14 Ianuarie 2013 - 23:25
@Mihai,cam acelasi lucru incerc si eu sa spun numai ca altii inteleg mai greu.E foarte adevarat motoarele boxer sunt foarte fiabile,nu poti contesta fiabilitatea lor .Motorul boxer de la Subaru de 4 cilindri impreuna cu sistemul de injectie D-4S de la Toyota fac o treaba excelenta.Puterea maxima a uni astfel de motor dupa calculele mele poate fi obtinuta undeva la 6.500-7000 rpm.Insa chiar si la viteze de peste 150 km/h pe autobenzile din Germania fara limitare de viteza masina se aseaza pefect.Asa ca nu mai comparati un Mercedes cu o sportiva ur sange fiindca nu are rost domnule @Gred.Inteleg un motor de mercedes''fuge''',insa Mercedesul este setat mai mult spre confort spre a oferi confort in calatorie decat sportivitate.
0
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 02:26
GRED: Cit va trai un BOXER, nu traiesc toate motoarele de pe MB luate impreuna... :-)

Mihai: Corect ai spus...

Pot pune mina in foc ca Boxer-ele sunt cele mai bune motoare!!! Motoarele Subaru cu cilindri dispusi orizontal-opus sunt cele care fac posibila dispunerea intregului tren de rulare. Caracteristica principala a acestei configuratii plate a motorului este anularea reciproca a vibratiilor dintre cilindrii opusi . In comparatie cu motoarele cu cilindri in linie sau in V, aceasta asigura furnizarea lina si continua a puterii pe intregul interval de turatii (din nou, secretul este simetria).
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 02:33
GRED: Eu stiu o vorba: La Moskvich daca torni Ai-98 el se strica... pentru ca e proiectat pentru ceva mai rau... asa si Subaru - daca mergi putin sau incetisor, el nu se simte in apele lui. :-)) Cred ca ai prins ideia... poti sa mergi makar si o bukata de zi ku 200km/h, el iti va multumi doar... :-))
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 02:35
Robert: deacord cu tine!!!
0
0
GRED
Chişinău
la 15 Ianuarie 2013 - 09:33
Luati-va BOXER - no problem.
Eu mi-ash lua un Boxer ca a doua masina sa mai elimin putina adrenalina dar nu prea avem noi track-uri bune prin MD,,,
Asa ca tot la triada Germana voi ramine ca e mai util p-u mine.
Cea mai tare ma temeam la 200 la ora pe-u mai mult timp la supraincalzirea pneurilor ... dar aveam pneuri bune - Pirelli nu mai tin minte modelul ... speciala p-u autostrazi...
1
1
GRED
Chişinău
la 15 Ianuarie 2013 - 09:51
Ca sa mai pun "putina sare pe rana" p-u iubitorii de japoneze...
Stiti cine a inventat motorul BOXER???
1
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 15:53
GRED: Daca nu as fi stiut, am avut sa te intreb: "Nu cumva cei de la MB?" :-))
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 16:17
Karl Benz l-a patentat insa nu au stiut cum sa-l dezvolte abandonindu-l indata. Ulterior in 1966 "umnie rebeata" de la FHI (Fuji Heavy Industries) l-au preluat si ei (acest motor a mai fost pe unele masini, dar nu-i aranjau pentru ca necesita perfectionare) si au muncit la el pentru al pune pe automobilele Subaru 1000. Acum ei au toate drepturile de autor asupra motorului respectiv.
0
0
GRED
Chişinău
la 15 Ianuarie 2013 - 16:49
:) e bine ca acuma nu tre sa alergi in biblioteca sio sa faci permis lunar ...
Oricum Wiki zice ca Boxerul e folosit de multi .. chiar si Porshe numai ca exista probleme in lonegivitatea lui ... Oricum cel putin 200 mii te duce
0
0
GRED
Chişinău
la 15 Ianuarie 2013 - 17:15
Iata sincer n u am stiut ca motoare Boxer foloseau «Урал» и «Днепр». Am condus motociclete astea a lui taica-meu vre-o 10 ani :)
0
0
Mihail
Chişinău
la 15 Ianuarie 2013 - 17:43
GREG ... boxerul nui o inventie in tot sensul cuvintului!

e doar o pozitie a pistonilor care da niste plusuri foarte mari la partea tehnica! si foarte mari batai de cap celor care trebue sa gaseasca spatiu sub capota masinii!

deaceea cei de la subaru merita aplauze! pe linga aceasta motoarele lor nus cunoscute doar pentru ca au pistonii la 180; dar anume pentru tehnologiile lor!

multi constructori prefera sa nu sa se somplica cu boxere ca trebue multa munca ;) dar cine a muncit acum bea sampanie ;)

oricum se vorbeste de Mercedes si nu de boxer ;)
0
1
GRED
Chişinău
la 15 Ianuarie 2013 - 18:27
No problem Mihai.
1. Site-ul asta in genere e despre masini :)
2. Boxer totusi are ceva comun cu papa Benz ...

Bravo lor celor de la Subaru ca la motocicleta mea Ural trebuia sa merg cu unsoarea din urma ca mai papa unsorica da daca un Legacy care are motor "OPOZIT" interesant papa unsoare?
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 19:09
GRED: nu BOXER-e foloseau ci motoare orizontale-opozitionale... BOXER este denumirea data de FHI motoarelor ce le pun pe masinile lor splendide.

BMW si pina in prezent pun asa motoare pe motocicletele lor.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 19:11
Si nu compara un Boxer de la SUBARU ku motorul tau de la URAL care krapa unsoare :-)))
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 19:12
Asa te-ai exprimat nu stiu cum ca daca nu era Subaru ku Boxer-ul sau, nici Ural-uri nu erau... :-)))
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Ianuarie 2013 - 19:13
Auzisem de Wankel ka papa unsorika daca ceva nu e in regula, de Boxer kiar nimik rau nu stiu... cineva daca cunoaste sa ne spuna!
0
0
GRED
Chişinău
la 15 Ianuarie 2013 - 22:06
Nu cunosc. nu am avut Subaru. Si nici nu sunt fan Subaru ca sa ma documentez...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 16 Ianuarie 2013 - 00:03
Poate incerci ceva gen Legacy, daca nu Impreza... Te va lasa impresionat de la prima atingere a acceleratoruli!!!
0
0
ghenyg
London, Marea Britanie
la 14 Februarie 2013 - 17:32
kam trist e mers-ul
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!