Premieră: Renault Captur, noul SUV ultra-compact al francezilor
11 Ianuarie 2013, 14:53
După cum a anunţat
acum două zile, astăzi,
11 ianuarie, Renault a
dezvăluit noul său SUV
ultra-compact pe care l-a
botezat ca şi pe conceptul de la care acesta se inspiră – Captur.
Ca şi concurenţii săi spre care ţinteşte, precum Opel Mokka, Nissan Juke şi, mai nou, Peugeot 2008, noul Renault Captur nu se aventurează să-şi declare capacităţi prea mari de offroad, catalogându-se mai debrabă ca un SUV urban, care păstrează stilul de design al SUV-urilor şi poziţia la volan a acestora.
Habitaclul lui Captur aduce o versatilitate echivalentă cu cea a MPV-urilor, or la asta francezii se pricep extrem de bine. Deşi modelul are doar 4.12 metri lungime, habitaclul se declară a fi unul spaţios, ajutat de câteva mici secrete, precum
unghiul mai abrupt al parbrizului. Totuşi, deocamdată Renault nu publică nici o imagine cu bancheta spate a noului său model, pentru a ne putea face o presupunere despre
spaţiul de care
vor beneficia
pasagerii
spate.
Noul Renault Captur va atrage clienţii şi prin posibilităţi avansate de personalizare, care îi vor ajuta pe viitorii proprietari să-şi facă vizibil caracterul original. Şi dotările standard vor fi generoase, incluzând conexiune handsfree pentru telefon, senzori de parcare şi sistem de asistenţă la urcarea în pantă.
Cât priveşte partea tehnică a noului
SUV ultra-compact, Renault nu ezită
să recunoască faptul că acesta este
construit platforma tehnică a noului
Clio şi va împărţi, prin urmare, cam
toată gama de motorizări. Aici se va
regăsi şi noul motor
turbo de 0.9 litri a francezilor, dar şi
versiuni diesel de ultimă generaţie.
Cea mai eficientă motorizare va indica
emisii CO2 de doar
96 g/km.
Noul Renault Captur va fi dezvăluit public în luna martie, la Salonul Auto de la Geneva. Asamblarea modelului va avea loc în Spania la uzina Renault din regiunea Valladolid.
PiataAuto.mdIlie Toma
5
2,469
GALERIE FOTO (20 IMAGINI)
COMENTARII (12)
Mihail
Chişinău
la 11 Ianuarie 2013 - 16:33
multa munca au depus franceziii dar tot nui ajunge o doaga pentru ca e pranceza :)

designul ca designul.... platforma parca sta in aer...
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 11 Ianuarie 2013 - 17:23
La interior arata aproape premium pt un Crossover de segment B .INsa la exterior parca au ramas designerii fara idei.
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 11 Ianuarie 2013 - 17:24
Stati asa SUV?Interesanta abordarea insa eu cred ca tot un fel de crossover ramane.Dar sa zicem......
0
0
Igor
Chişinău
la 11 Ianuarie 2013 - 18:12
o fi vreo clona a lui Mokka...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 11 Ianuarie 2013 - 18:20
E aiurea ca nustiu ce... Interiorul e bun n-am ce zice!
0
0
GRED
Chişinău
la 11 Ianuarie 2013 - 19:20
da nu mai avem ce zice ... tre sa treaca vre-o 10 ani sa intre ei in acest segment ... sau poate si mai repede daca e la pretz cu Duster
0
0
ionutz turcanu
Paris, Franţa
la 11 Ianuarie 2013 - 20:25
GRED:nu cred sa fie la pret de duster..altfel iese moarte curata la duster daka va avea acelasi pret.
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 11 Ianuarie 2013 - 20:49
Ceva mai scump ka Duster tre sa fie, asta-i Renault kak ne kak... :-))
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 11 Ianuarie 2013 - 21:49
@ionutz turcanu.Pai daca va fi la pret ca Duster nu s-ar mai vinde asa bine.DC? Fiindca un Duster full costa si 17.600 Euro .Deci? Eu cred ca va costa cu o mie de euro mai mult decat un clio obisnuit.

0
0
ionutz turcanu
Paris, Franţa
la 11 Ianuarie 2013 - 22:02
Robert_444:am avut invedere ca dusterul va fi mort toti vor kumpara renault si nu dacia..sa fim seriosi totusi renault are o clasa fata de dacia si la calitate si tot
0
1
Mihail
Chişinău
la 13 Ianuarie 2013 - 11:40
Igor :) dar nui mai bun ca opel! 100% ;)
0
2
ionutz turcanu
Paris, Franţa
la 13 Ianuarie 2013 - 11:41
Mihai: bine spus:D:D
0
1
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!