Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

OFICIAL: Acesta e noul Mercedes-Benz S-Class!

16 Mai 2013 - 08:49
Ilie Toma
OFICIAL: Acesta e noul Mercedes-Benz S-Class!
Asta e: marea dezvăluire a anului a avut loc astăzi noapte, noua generaţie Mercedes-Benz S-Class arătându-şi în sfârşit formele în toată splendoarea, într-o prezentare dedicată, ţinută în oraşul Hamburg, Germania. Haideţi să vedem, deci, ce aduce noua generaţie a modelului, considerat a fi întotdeauna un deschizător de drumuri şi inovaţii în lumea auto.

Design. „Esenţa luxului”

Cei de la Mercedes-Benz ştiu că nici un alt model nu reprezintă atât de mult marca lor precum S-Class. De asta, şi-au concentrat eforturile absolute pentru a crea „cea mai bună maşină din lume”, după declaraţiile lor. Sloganul „The best or nothing” a fost cel care i-a ghidat pe designeri şi ingineri, iar formele maşinii reprezintă perfecţiunea celor mai mici detalii, rezultând într-un alt slogan, spus de germani cu mândrie: „The Essence of Luxury” – „esenţa luxului”.

Designerii germani au abundat în descrieri epitetice ale formelor noului model. Aceştia ne explică silueta mai sportivă a noului S-Class, declarând că cu creat o întruchipare modernă a clarităţii senzuale, condimentată cu sportivitate stilată. Părerea noastră subiectivă, însă, este că noul S-Class are proporţii un pic improprii pentru un model din vârful absolut, de lux, al ierarhiei mărcii germane, distanţându-l de preferinţele de eleganţă atemporală şi simetrie a clienţilor acestui segment. Pe partea laterală, linia superioară puternic profilată, care merge în jos spre spatele maşinii, e menită să-i redea maşinii un aspect mai dinamic, însă în acelaşi timp o face să pară mai scurtă în lungime. E o linie cu înclinare unghiulară aproape identică celei de la Mercedes-Benz CLA, însă cu siguranţă designul noului S-Class a fost creat anterior lui CLA în studiourile germane.

Grila frontală a devenit mai masivă şi mai dominantă, aceasta fiind şi principalul element de atracţie al părţii frontale. Anume ea îndeplineşte rolul de a sugera o anumită opulenţă, proprie acestui segment. Blocurile optice frontale însă, au atât de multe componente de iluminare, toate de forme diferite şi toate conturate cu linii cu diverse unghiuri de înclinare, încât taie parcă din eleganţa întregii părţi frontale. Mai mult ca atât, circa 20 la sută din suprafaţa interioară a blocurilor optice, în partea inferioară spre extremităţi, nu are nici o utilizare. În anul 2013, la o maşină de asemenea talie, germanii ar fi putut aborda o soluţie mai inovatoare la conturul barei de protecţie şi a blocurilor optice în această zonă, care să îi accentueze maşinii caracterul de vizionar. În schimb, noul S-Class nu are nici un singur bec clasic la bord, toate elementele de iluminare exterioară şi interioară fiind realizate pe bază de LED-uri – câte 56 în fiecare bloc optic faţă, câte 39 în fiecare bloc optic spate şi alte 300 pentru iluminarea interioară – în total vreo 490 LED-uri...

Partea spate a maşinii aduce linii mult mai conservatoare, într-o uşoară disonanţă cu stilul experimental al părţilor frontale şi laterale ale maşinii. De aici au dispărut cu desăvârşire liniile portbagajului în stil Maybach, ca cele ale generaţiei precedente, şi s-a încercat accentuarea, din nou, a opulenţei maşinii.

Noua generaţie S-Class măsoară 5,116 mm lungime în versiunea cu ampatament standard, crescând cu 20 mm faţă de generaţia anterioară. Ampatamentul modelului a rămas, însă, absolut identic, măsurând 3,035 mm, ceea ce ne aduce o suspiciune vizavi de păstrarea unei bune părţi a platformei tehnice de pe generaţie W221. Versiunea cu ampatament mărit are aceeaşi diferenţă de 20 mm în lungime faţă de generaţia precedentă, măsurând acum 5,246 mm, şi acelaşi ampatament identic cu a predecesorului său, de 3,165 mm. Trebuie să menţionăm, însă, că noua generaţie S-Class a crescut în lăţime, cu aproximativ 28 mm. Interior

Dacă designul exterior poate naşte păreri controversate, atunci la interior formele sunt mult mai armonizate şi mai plăcute. Planşa de bord este masivă şi opulentă, iar zona sa centrală îşi are continuitate şi pe panourile interioare ale uşilor, lăsând senzaţia unor forme care învăluie pasagerii într-un confort absolut. Cadranele de bord cu afişaj digital formează un sector integru cu display-ul enorm al sistemului de navigare/multimedia, iar pe tunelul central există comenzi dedicate pentru operarea acestuia. Nu putem să nu remarcăm o uşoară asemănare cu Audi A8 a modului în care tunelul central urcă în partea sa fin faţă pentru a se uni cu planşa de bord.

Materialele se arată a fi de cea mai înaltă calitate, evident, aici predominând pielea de două culori, cu perforaţii sau cusături cu aţă contrastantă, acompaniată şi de zone masive de lemn. Volanul este şi el realizat cu inserţii din lemn, iar în partea inferioară apare şi o inscripţie placă metalică, pe care scrie „Mercedes-Benz”...

Confortul pasagerilor din spate este gândit cu şi mai multă atenţie, întrucât mulţi dintre proprietarii noului S-Class vor fi conduşi de şoferi, iar bancheta spate va fi ambianţa lor. Scaunele pot lua poziţie de susţinere a picioarelor, pentru o relaxare completă, iar masajul este un atribut nelipsit.

La bordul lui S-Class, noul sistem multimedia COMMAND Online, asigură acces la internet, iar datorită acestuia există posibilitatea ascultării posturilor de radio online, iar pasagerii spate pot beneficia de mai multe funcţii de business, proprii până mai ieri doar laptopurilor – precum verificarea e-mail-urilor, citirea ştirilor online, căutări Google personalizate de Mercedes-Benz, dar şi accesarea reţelelor sociale... De asemenea, sistemul se poate conecta automat la platforma iTunes a celor de la Apple penru a downloada muzica dorită. Sistemul asigură şi conexiune WiFi la bordul maşinii. Tehnologii. Maşina cu creier.

Noua generaţie S-Class se vrea în mod tradiţional un deschizător de drumuri în materie de inovaţii aduse în lumea auto. Pe lângă sistemul multimedia avansat de la bord şi cele aproape 500 de LED-uri de la bord, S-Class mai aduce o listă lungă de tehnologii proaspete, unele dintre care debutează în premieră pe un model de producţie.

Suspensia maşinii aduce una din cele mai importante şi impresionante tehnologii noi. Această tehnologie utilizează camere video stereo pentru a identifica denivelările de carosabil de dinaintea maşinii, pe care vehiculul urmează să le abordeze şi ajustează în avans reacţiile suspensiei pentru a le înghiţi cât mai puţin simţitor pentru cei de la bord. Cert este că acest sistem va avea de lucru în permanenţă pe drumurile Moldovei...

Dar trebuie să menţionăm şi faptul că noua tehnologie va fi disponibilă doar în combinaţie cu motorizările cu 8 cilindri, şi acolo opţională, doar ea costând 5,057 Euro în Germania.

Pe toate celelalte modele suspensia pneumatică va fi standard, ea fiind asistată de tehnologii de analiză a condiţiilor de trafic şi compensare a forţelor din amortizoare, pentru a menţine maşina în echilibru perfect indiferent de unghiul de viraj. Există şi tehnologia apărută pe faceliftul generaţiei anterioare, care compensează acţiunea vânturilor perpendiculare, stabilizând maşina. Tot suspensia pneumatică a noului model coboară maşina cu 10-20 mm la viteze de peste 120 km/h pentru a reduce coeficientul aerodinamic şi a îmbunătăţi stabilitatea.

O altă tehnologie care debutează ţine de confortul climateric. Noul S-Class va dispune de un filtru ionizator, pe bază de cărbune, montat în sistemul de ventilare, care va curăţa şi ioniza aerul şi mai bine decât până acum. Mai mult, posesorii vor putea monta şi parfumuri cu arome preferate pentru o ambianţă perfectă.

O evoluţie inovatoare e dată şi de sistemul BAS PLUS. Dacă anterior, acesta scana partea frontală a maşinii şi putea acţiona frânele pentru a evita un accident, acum acesta va analiza şi traficul de pe drumurile laterale în intersecţii, identificând maşini rătăcite care riscă să intre în coliziune cu S-Class, frânând maşina şi astfel protejând ocupanţii de un accident rutier.

Un alt debut, anunţat cu mare tam-tam mai demult de germani, îl reprezintă centurile de siguranţă cu airbag-uri. Dacă senzorii maşinii detectează un impact frontal sever, airbag-urile centurilor se vor declanşa şi vor spori suprafaţa de absorbţie şi reţinere a ocupanţilor, protejându-i astfel mai eficient.

Motoare, versiuni

În momentul de debut al noului Mercedes-Benz S-Class, acesta vine cu patru motorizări. Marea dezamăgire vine, însă, de la transmisie. Germanii promiteau solemn că noua generaţie S-Class va avea o cutie de viteze automată cu 9 trepte, dar iată că noul model debutează cu aceeaşi transmisie 7G-TRONIC PLUS cu 7 trepte, despre care Mercedes-Benz nu menţionează decât un singur pasaj dintr-un comunicat de presă de câteva zeci de pagini. Ce s-o fi întâmplat? Avem de-a face cu o nouă generaţie sau cu un facelift ascuns după paravanul unei noi generaţii? Probabil, transmisia cu 9 trepte va apărea mai târziu, sau, cine ştie, mai apare o „nouă generaţie” între timp...

Lista de motorizări porneşte de la un motor V6 diesel, ascuns sub capota versiunii S 350 BlueTEC. E vorba de acelaşi diesel de 3.0 litri, cu 258 CP şi 620 Nm, prezent şi sub capota precedentului S 350 BlueTEC.

Urmează motorizarea de top pe benzină – S 500 – care vine cu acelaşi V8 de de 4.7 litri. Puterea acestuia a crescut, însă, de la 435 CP pe generaţia anterioară la 455 CP pe noua generaţie.

O altă motorizare cunoscută deja e S 400 HYBRID. Aceasta cuprinde acelaşi electromotor de 27 CP, dar motorul cu ardere internă şi-a sporit puterea de la 279 CP la 306 CP, în timp ce consumul mixt a coborât de la 6.4 litri/100 km la 6.3 litri/100 km...

Unica motorizare nouă, deocamdată, e S 300 BlueTEC HYBRID. Această motorizare combină propulsorul diesel de 2,143 cm cubi, care dezvoltă 204 CP, cu electromotorul de 27 CP de mai sus. Consumul rezultat e impresionant, cifra mixtă fiind de 4.4 litri/100 km. Preţuri

Mercedes-Benz a anunţat deocamdată doar preţurile pentru Germania. În patria sa, S-Class va porni de la un preţ de 79,790 Euro pentru S 350 BlueTEC cu ampatament standard şi 85,323 Euro pentru ampatamentul mărit. Versiunea S 400 HYBRID va porni de la 85,204 Euro pentru ampatament standard şi 91,094 Euro pentru cel alungit. Versiunea de top, S 500, va porni de la 104,601 Euro în lungime standard şi 107, 635 Euro pentru cea alungită. Noua motorizare S 300 BlueTEC HYBRID va fi disponibilă ceva mai târziu.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (50 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter