putut-o menţine pe austrăzile de aici, fără a sacrifica total consumul, deci vă imaginaţi cât de încet se mişcă viaţa la bordul acestei maşini când eşti condamnat să te mişti pe autostrăzi cu 100-120 km/h. Încet, însă, se referă doar la viteză, nu şi la fundalul acustic. Vuietul motorului turat e prezent masiv în habitaclu, iar lui i se adaugă şi un zgomot mare de rulare, care vine de peste tot de la învârtirea roţilor, de la învârtirea componentelor transmisiei într-un cuvânt Doblo Panorama, în motorizarea noastră, e un model prea gălăgios pentru a fi o maşină umană pentru condiţii de autobahn.
Toţi ocupanţii de la bord începuserăm a avea dureri de cap din cauza celor vreo 30 de ore, petrecute la bord. De asta ne-am zis că nu putem continua drumul până la Geneva pe autobahn-e nemţeşti, dacă tot avem o maşină adaptată pentru alte condiţii. Iar atunci când am privit harta pentru a ochi locul unui popas, am dat peste o ţărişoară mică, aflată oarecum aproape de traseul nostru, pe care ne dorim să o vizităm de mult timp, însă niciodată nu am apucat să ajungem în ea. E vorba de Liechtenstein, doamnelor şi domnilor! Da, redacţia PiataAuto.md a ajuns la bordul lui Fiat Doblo Panorama 1.3 Diesel Multijet tocmai în Liechtenstein statul pitic de doar 160 km2, care are mai multe companii înregistrate decât locuitori. Se zice că Liechtenstein se află pe poziţia 2 în lume după PIB-ul pe cap de locuitor.
Liechtenstein e amplasat foarte izolat, în Alpi, fiind protejat de un lanţ circular muntos foarte înalt. Pentru a ajunge acolo e trebuit să o luăm iniţial spre Innsbruck, apoi să ne continuăm drumul tot înainte, trecând printr-o serie lungă de tuneluri austriece, unul din ele având o lungime de tocmai 15.5 km! Partea bună a lucrurilor, pentru noi, e că aici nu mai eram pe autostrăzi, ci pe drumuri extra-urbane normale, cu viteze mai moderate. Iar peisajele din jur ne-au anulat toată oboseala şi toate ecourile vuietelelor de mai devreme. Explicaţia e simplă Fiat Doblo Panorama nu e o maşină de autostrăzi, dar asta nu înseamnă neapărat că nu e o maşină bună. În condiţii de viteze mai puţin extreme şi mai ales în astfel de privelişti, maşina pare, brusc, mult mai civilizată şi mai plăcută, iar spaţiile vitrate mari chiar ne-au ajutat să savurăm priveliştea!