Expediţie cu noua KIA Sorento. Ziua 7: de la zăpadă friguroasă la soare cochet

Uite cum se poate schimba peisajul călătoriei într-o singură zi dacă eşti la bordul unei maşini! Dimineaţă devreme ne trezeam într-un hotel din înălţimile munţilor elveţieni, în regiunea

Grindelwald, iar seara suntem pe malul unui lac minunat, cu aproape 20 de grade de căldură în aerul ospitalier al Italiei! Da, doamnelor şi domnilor, suntem deja în Italia, în imediata apropiere a minunatului lac Como, din nordul Italiei, lacul ce defineşte o regiune a luxului şi aristocraţiei de multe decenii încoace. Iar noi am încercat să o cucerim la un preţ care să se dovedească mult mai raţional faţă de renumele ultra-luxos al acestei destinaţii!

De dimineaţă, am coborât în restaurantul hotelului elveţian în care eram cazaţi în Grindelwald. Ninsoarea se oprise şi atmosfera era mult mai clară, aşa că minunaţii munţi din apropiere se vedeau mult mai clar. Am dat să luăm micul dejun şi ne-am convins încă o dată că elveţienii sunt deosebit de zgârciţi în ceea ce priveşte micul dejun, mai ales dacă e vorba de un hotel la preţ mai moderat. Pentru a avea parte de opţiuni peste aşteptări, în

Elveţia trebuie să plăteşti peste aşteptări, altfel trebuie să te mulţumeşti cu zgârcenia hotelelor în această materie.

Am ieşit în parcarea hotelului, am pornit Kia Sorento şi am avut din nou surpriza ca indicatorul nivelului combustibilului să nu funcţioneze. Aceeaşi poveste – acesta indică un nivel de zero absolut, iar avertizorul lipsei combustibilului şi a autonomiei nule rămase sunt afişate în regim alert intermitent. Treaba asta devine de-a dreptul aganstă. Avem o distanţă ceva mai lungă de parcurs azi şi ştim că avem cu siguranţă combustibil suficient până la destinaţie şi o rezervă bună, dar nimănui nu-i place senzaţia de a merge orbeşte.

Totuşi, n-am lăsat acest mic defect să ne strice ziua. Ne îndreptam spre Lacul Como, în Italia, iar după zăpada şi norii de aici, chiar ni se făcuse dor de nişte timp mai însorit, mai cald şi mai ospitalier! Aşa că am pornit la drum spre Como!

De ce să mergeţi aici?

După cum tocmai vă spuneam mai sus, lacul Como este de foarte mulţi ani simbolul luxului şi aristocraţiei europene şi mai ales italiene. Renumele i se trage încă din secolul al XIX-lea, când cei mai notorii aristocraţi îşi construiau vile enorme şi luxoase pe malurile abrupte şi senzaţional de pitoreşti ale lacului

Como, realizând astfel un conglomerat elitist al acelor vremuri. Pe parcursul deceniilor, acest renume i s-a păstrat regiunii, deşi formele luxului au mai cunoscut metamorfoze. Însă şi astăzi unii descendenţi ai aristocraţilor şi nobililor de demult mai posedă aici vile de un lux opulent! Unele au fost transformate în hotele, altele încă mai sunt folosite în scop privat. Tot aici are loc şi renumitul concurs automobilistic de eleganţă de la Villa d’Este, pe care redacţia noastră l-a relatat anul trecut.

Astăzi, aceeaşi alură de lux este prezentă pretutindeni pe malul lacului Como, dar poate cele mai plăcute orăşele de vizitat sunt Cernobbio şi Moltrasio, situate în partea de nord a lacului. Printre hotelele la preţ exorbitant din jurul lacului Como se mai pot găsi unele soluţii la preţ mai puţin usturător dacă se mai vânează nişte oferte speciale, sau se pot alege opţiuni foarte luxoase la un preţul unui hotel destul de bun obişnuit din alte zone. La fel e şi cu restaurantele – există restaurante de înaltă clasă, unde preţurile vor fi destul de piperate, dar există şi localuri mult mai accesibile, unde preţurile sunt mult mai pământeşti. Noi am ales să mergem în Moltrasio.

Traseu şi costuri

În timp ce încălzeam de dimineaţă motorul maşinii, am setat destinaţia sistemului de navigare spre Moltrasio. Anterior am verificat şi online durata traseului, cu ajutorul Google Maps şi ni se indicase o distanţă de vreo 240 km. Maşina ne-a arătat un traseu similar. Dar mai târziu aveam să ne convingem că atât Google Maps, cât şi sistemul de navigare al lui Kia Sorento, nu au ţinut cont de un factor esenţial al traseului ales...

Am început prin a coborî înapoi spre Interlaken, după care am avut parte de câţiva kilometri extraordinar de pitoreşti, pe malul lacului Brienz. Culoarea acestui lac, dată de apa pură, e atât de fascinantă, încât îţi tot vine să priveşti peisajul minunat prin care mergi!...

Traseul nostru de astăzi mai are şi o altă picanterie frumoasă: ştiam că vom trece prin cel mai lung tunel al Europei – tunelul Gotthard, cu o lungime de 16,492 metri, adică aproape 17 kilometri! Tunelul a fost inaugurat în anul 1980 şi până în anul 2000 a fost cel mai lung tunel din lume, când a fost devansat de un tunel norvegian, iar mai apoi şi de un tunel japonez şi alte două chineze. Totuşi, şi astăzi tunelul Gotthard rămâne o realizare admirabilă, iar traversarea lui cu maşina e o experienţă foarte specială!

Însă noi eram încă departe de acel tunel şi, în timp ce mergeam pe traseul nostru principal, am observat un indicator „Gotthard” spre dreapta, în timp ce traseul sistemului de navigare de indica înainte. „Ciudat”, ne-am spus. Dar hai să vedem un pic, poate există şi un alt traseu pe care ne va duce Sorento. Drum a luat-o un pic spre dreapta, mai spre sud, apoi s-au tot înteţit curbele. Am continuat să mergem încă vreo 10 kilometri, am mai trecut prin nişte localităţi şi la un moment dat, am văzut că o apucăm pe un drum pe care scria Sustenpass. Sorento vrea să ne ducă pe un pass montan în loc să înconjurăm pe autostrăzi? Ei bine, în Elveţia unele pass-uri sunt utilizabile în calitate de drumuri principale spre anumite destinaţii, fiind curăţate cu regularitate, însă altele nu sunt exploatate în timpul iernii... Peste alţi câţiva kilometri, începem a urca intens pe un drum cu serpentine şi vedem un panou mare care ne anunţă startul Sustenpass-ului, cu o plăcuţă roşie alături – „închis”! Aoleu! Ce face sistemul de navigare, ne îndreaptă spre un drum închis? Am oprit să verificăm pas cu pas starea traseului pe sistemul de navigare. Ştiam că sistemul primeşte date online, deci ar fi trebuit să ştie dacă drumul e închis. Am văzut doar o avertizare de ambuteiaj ceva mai departe, lângă tunelul Gotthard. Aha, deci, trecem totuşi prin tunelul Gotthard! Poate traseul nu ajunge la pass-ul propriu-zis, ne-am zis? Şi Google Maps ne-a sugerat acelaşi traseu, iar cei de la Google te alertează şi ei, la rândul lor, atunci când unele drumuri sunt închise pe timpul iernii. Hai să înaintăm, deci, probabil vom vira undeva înainte de zona închisă şi vom ajunge cu bine la destinaţie!

Dar n-a fost să fie aşa. La un moment dat, traseul plin de serpentine, urcase atât de mult în altitudine, încât peisajul se acoperise cu zăpadă. Şi dintr-o dată, la ieşirea dintr-o localitate, marea supriză se arătă direct în faţa noastră. Traseu închis. Şi o barieră închisă peste drum. Ah, ce eşec! Ce s-o fi întâmplat? De ce nici Google Maps, nici sistemul de navigare al lui Kia Sorento n-au ştiut că traseul acesta e încă închis?

Ori poate la 5 aprilie el trebuia să fie deja deschis, şi anul acesta e o excepţie, eventual din cauza zăpezilor mai mari? Nu ştiam, dar era cert că trebuia să facem cale întoarsă până la punctul în care văzusem acel indicator „Gotthard”. Eram un pic agasaţi de faptul că traseul zilei de azi ne-a adus câteva zeci de kilometri parcurşi fără rost, dar asta e, n-ai ce face, sistemele electronice mai dau şi erori uneori…

Am ajuns ulterior la punctul cu pricina, şi am luat-o pe un traseu mult mai lat şi mai uşor de parcurs. Ceva vreme conduceam atât de lejer, încât parcă ne revenise optimismul vizavi de destinaţia pe care o aveam programată pentru astăzi. În acea regiune ploua încă, iar noi speram că seara, în jurul lacului Como, vom avea parte de condiţii meteo mai bune!

În apropiere de tunelul Gotthard, însă, am dat peste un ambuteiaj de coşmar. Şapte kilometri de autostradă îmbâcsită cu maşini, care abia mişcă! Aoleu! Când mai ajungem noi! Cât vom sta pe aici?...

Am stat cam 2 ore şi jumătate în ambuteiaj! Cauza era o reparaţie care se efectua la începutul tunelului pe undeva şi îngusta traseul, iar responsabilii elveţieni au decis instalarea unor semafoare automatizate pentru a dirija fluxul de vehicule care intră în tunelul de 17 kilometri, pentru ca ambuteiajul să nu se formeze în tunel. E mult prea periculos să existe un ambuteiaj în tunel, de asta soluţia elveţienilor pare logică, doar că ea a însemnat pentru noi o infinitate de aşteptări în ambuteiaj. Aici sistemul start/stop al lui Sorento ne-a ajutat să economisim dieselul în trafic. Am observat că atunci când opream, spre exemplu, după câţiva metri de deplasare, motorul stopa şi indicatorul timpului de oprire – da, noua Kia

Sorento îţi arată cât timp motorul e oprit graţie acestui sistem – arăta cam 1 minut, 1 minut şi 20 secunde până motorul repornea. Apoi, am observat că, dacă imediat după repornire mutăm transmisia în regim neutru şi punem frâna de mână, sistemul start/stop mai opreşte o dată motorul şi de această dată îl ţine oprit ceva mai mult. Aşa că, dacă între mici înaintări aveam 3-4 minute, foloseam această combinaţie pentru a ţine motorul mai mult timp oprit. În cazurile în care stăteam pe loc câte 7-8 minute, opream motorul şi de la butonul obişnuit de stopare a lui. Într-un final consumul ne-a crescut oricum la 8 litri/100 km în medie generală a călătoriei.

Peste multe ore de plictiseală în trafic, am reuşit să scăpăm şi noi de ambuteiaj şi să intrăm în tunelul Gotthard. Şaptesprezece kilometri de drum lung, parcurs cu atenţie, într-un tunel din adâncul munţilor Alpi. Pe la mijlocul tunelului, am observat că temperatura aerului din tunel crescuse la 30 de grade cu plus! Asta e – 17 kilometri de tunel pot fi relativ eficient aerisiţi, dar o temperatură mai răcoroasă e mai dificil de menţinut! E indicat, deci, fie să opriţi sistemul de climatizare cu totul la început, conservând temperatura iniţială în habitaclu, fie să includeţi aerul condiţionat cu regim de recirculare. Noi am ales prima variantă şi a funcţionat de minune.

De cealaltă parte a tunelului se deschide, parcă, o cu totul altă lume. De la ploaie răcoroasă am trecut subit la vreme însorită şi călduroasă! Sunt două zone climaterice atât de diferite, despărţite de un lanţ muntos, pe care noi l-am trecut printr-un tunel de 17 kilometri. Gata, la sud de tunel e primăvară în toată legea!

Ne-a luat destul de puţin să ajungem ulterior la hotarul cu Italia, iar de aici până în Moltrasio sunt mai puţin de 10 kilometri! Nu am alimentat deloc astăzi, deşi indicatorul defect ne-a tot alertat toată ziua că suntem pe zero absolut. Ştiam cu siguranţă că în rezervorul imens de 71 de litri al lui Sorento mai există mult combustibil. Deci, capitolul combustibil are şi astăzi suma zero.

Atunci când am dat să alegem hotelul de destinaţie, am avut câteva opţiuni foarte scumpe, în stil aristocratic, dar şi câteva mai austere în condiţiile oferite, dar cu un preţ de 160-180 euro pe noapte. Apoi am dat peste un hotel excepţional, Grand Imperiale Hotel, care arăta neverosimil de aristocratic în poze şi care ne oferea o reducere substanţială, cu şansa de a rezerva o cameră dublă de familie la 167 euro cu mic dejun inclus. Era prea frumos ca să mai căutăm ceva, aşa că am ales hotelul ăsta.

Primele impresii de la faţa locului nu ne-au dezamăgit aşteptările. Personalul hotelului ne-a explicat şi motivul reducerilor oferite – hotelul a fost de curând renovat şi funcţionează abia de câteva săptămâni. Perfect, zicem noi! A trebuit să plătim şi 10 euro pentru parcare, iar internetul e inclus în cost.

Am întrebat de cină, iar cei de la recepţie au fost suficient de oneşti să ne spună că restaurantul lor e gustos şi bun, dar nu e cea mai raţională alegere. Prin urmare am ales o tavernă din imediata apropiere a hotelului şi am luat o cină gustoasă cu vreo 26 de euro, cu tot cu două cappuccino delicioase servite la urmă! Italienii sunt adevăraţi maeştri la mâncare şi cafea şi, dacă ne întrebaţi pe noi care destinaţie îşi merită mai mult banii – una elveţiană sau alta italiană – e evident că trebuie să recunoaştem că aici, în Italia, te simţi servit mult mai regeşte din toate punctele de vedere, la aceiaşi bani pe care în Elveţia îi cheltui pentru un hotel zgârcit. E drept că peisajele montane elveţiene îţi recompensează impresiile, dar Italia are un nivel de deservire şi de gastronomie net superior! Aşa că ochiţi bine destinaţia asta, şi eventual hotelul acesta, cât timp mai oferă asemenea preţuri!

Experienţa de astăzi la bordul lui KIA Sorento

Kia Sorento ne-a întâmpinat dimineaţă cu o repetare a rateului indicatorului de combustibil, dar trebuie deja să ne împăcăm cu situaţia asta. Poate ar fi cazul să mergem la un service autorizat Kia de oriunde pentru a o rezolva, că maşina e totuşi în garanţie, însă nici nu prea avem timp pentru asta, nici prea mare dorinţă. Un alt element mai puţin plăcut a fost dat de scăparea sistemului de navigare, dar, dat fiind că şi Google Maps a admis aceeaşi eroare, e probabil altceva la mijloc şi îi iertăm lui Sorento mai uşor acest mic rateu.

Dincolo de asta, în ambuteiaje ne-am simţit cât se poate de bine în condiţii de staţionare în trafic. Maşina ne-a permis să ne eficientizăm pierderile în consum, ne-a desfătat cu o muzică bună la bord şi cu o poziţie confortabilă în scaune. Spaţiul imens şi confortul bun sunt avantaje evidente ale noii Kia Sorento, iar atunci când aceste avantaje sunt ambalate şi în materiale de înaltă calitate, aflarea la bord devine plăcută în orice condiţii de trafic.

Am ajuns în Italia şi chiar şi într-o asemenea zonă luxoasă Sorento arată potrivit peisajului. Maşina noastră se murdărise un pic de la ploile şi zăpada prin care am trecut azi, şi asta a mai stricat un pic din peisaj, dar n-am mai avut timp să căutăm o spălătorie. Poate mâine găsim una, sau poate mai dăm peste vreo regiune ploioasă, care să ne cureţe maşina. Astăzi, însă, am parcat imensul SUV diesel în parcarea hotelului şi vrem să savurăm priveliştile lacului Como!

Dacă stăm să ne gândim până acum, o altă mare calitate a lui Sorento iese vizibil în evidenţă – eficienţa în consum. Media noastră pe toată călătoria oscilează între 7.9 şi 8.0 litri/100 km, iar rezervorul imens ne-a permis să nu mai alimentăm încă din Franţa, de acum câteva zile bune! Iar când ne gândim la dimensiunile lui Sorento, la cutia lui de viteze automată şi la tracţiunea integrală, un asemenea consum e cât se poate de îmbucurător!