Noua generaţie Skoda Superb a ajuns în China
2 Noiembrie 2015, 09:33
Skoda Superb are un mare succes în rândurile clienţilor chinezi, care adoră automobile cu spaţiu enorm pentru cei de pe bancheta spate. Superb nu are nevoie de o versiune cu ampatament mărit, pentru a satisface acest moft al chinezilor, având spaţiu imens pentru cei din urmă.
Generaţia precedentă s-a vândut în China într-un număr de 218,000 de exemplare, iar pentru noua generaţie producătorul ceh are planuri şi mai ambiţioase. Cei de la Skoda doresc
să vândă câte 500,000 de automobile anual în China, iar o bună parte din
ele va fi noul Superb. Astfel, cei de la
Skoda doresc să dubleze vânzările
pe piaţa din China.

Faţă de Superb-ul vândut la noi în ţară, cel destinat pieţei chineze este condimentat cu artificii stilistice,
precum inserţiile cromate instalate în partea de jos pe tot perimetrul maşinii şi logourile cromate cu inscripţia „SUPERB” care sunt amplasate pe uşile faţă trecând niţel şi pe aripile faţă.
Interiorul se deosebeşte printr-o coloristică inspirată din maşinile
anilor ’90.
Noua generaţie Skoda Superb va fi disponibilă în China doar în trei motorizări pe benzină – 1.4 TSI (140 CP şi 250 Nm), 1.8 TSI (180 CP şi 300 Nm) şi 2.0 TSI (220 CP şi 350 Nm).
Versiunea de top vine cu transmisie automată în 6 trepte şi cu un preţ de pornire de 169,800 yuan sau aproximativ 24,260 euro.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
1,835
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!