Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

BRABUS modifică modelul Mercedes-Benz G500

17 Februarie 2016 - 13:15
Denis Godorozea
BRABUS modifică modelul Mercedes-Benz G500
După ce au stors 850 CP din Mercedes-Benz G63 AMG, cei de la BRABUS au pregătit un program de tuning şi pentru fratele mai puţin potent al legendarului Gelandewagen – G500. După ultimul facelift modelul G500 a aruncat V8-ul aspirat natural de 5.5 litri în favoarea unui V8 Biturbo de 4.0 litri care dezvoltă 422 CP şi 610 Nm.

Datorită pachetului de performanţă BRABUS B40 - 500 PowerXtra puterea este crescută la 500 CP, iar cuplul la 710 Nm! Astfel, denumirea G500 acum corespunde puterii propulsorului!

Surplusul de 78 CP şi 100 Nm a scurtat demarajul de la 0 la 100 km/h la doar 5.7 secunde (-0.2 sec.), în timp ce viteza maximă a fost limitată la 220 km/h (+10 km/h).

La exterior Mercedes-Benz G500 a primit jante de 22 de inch, un spoiler frontal cu LED-uri de zi integrate şi un sistem de evacuare executat din inox, care iese de sub pragurile laterale, la fel ca la modelul de top - BRABUS 850 6.0 Biturbo Widestar.

Exemplarul în cauză a primit un interior retapiţat cu Alcantara de culoare gri deschis şi gri închis – o combinaţie rar întâlnită pe un G-Class. Interiorul este finisat de inserţiile realizate din fibră de carbon.

Cei de la BRABUS oferă mai multe opşţiuni pentru G-Class inclusiv kitul aerodinamic WIDESTAR, jante cu dimensiuni de până la 23 de inch şi piele fină Mastik pentru interior.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (17 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter