Magnificul Mercedes-Benz 500 K Roadster se prezintă în detaliu! (60 de imagini)
15 August 2016, 09:10
Probabil, unul dintre cele mai frumoase modele Mercedes-Benz din toate timpurile, este 500 K Roadster din 1935. Produs în doar 29 de exemplare, acesta este şi unul dintre
cele mai rare şi dorite exemplare de colecţie Mercedes-Benz. Astfel, nu am putut trece cu vederea exemplarul în cauză, care va fi scos la licitaţia
Bonhams, The Chantilly Sale, care va avea loc la Paris pe 3 septembrie anul curent. Se aşteaptă, ca acest exemplar să fie vândut cu circa 5-7 milioane de euro!
Ce îl face într-atât de special? Pe lângă faptul că arată incredibil de frumos, acest Mercedes-Benz 500 K Roadster este exemplarul dezvăluit la Salonul Auto de la Berlin în 1935, fiind
o apariţie senzaţională la acel moment, dar şi în zilele noastre. Atenţia la detalii, cu care a fost lucrat modelul, este incredibilă. Mai mult decât atât, deşi în acele timpuri pe
baza şasiului 500 K diferite ateliere de caroserii construiau caroseriile proprii, caroseria lui 500 K Roadster a fost dezvoltată în Sindelfingen, de către specialiştii alăturaţi producătorului german.
Deşi a apărut în anii 30 ai secolului trecut, 500 K Roadster avea suspensie independentă pe ambele punţi! Sub capotă se afla un benzinar cu 8 cilindri în linie de 5,018 cm cubi, care dezvolta … 100 CP. Dacă vă pare puţin, aflaţi că la apăsarea pedalei acceleratorului până la capăt se
includea compresorul mecanic de tip Roots, care aducea puterea la un total de 160 CP la 3,400 rpm.
Astfel, viteza pe care o putea atinge ajungea la 177 km/h, ceea ce îl făcea drept unul dintre cele mai rapide automobile de stradă din anii ’30
ai secolului trecut! Cutia de viteze
este una manuală în 4 trepte.
Istoria acestui exemplar cu numărul caroseriei „105380” este una extrem de interesantă. Iniţial maşina avea culoarea verde fiind procurată de către Hans Friedrich Prym, ca mai apoi să fie furată. Ulterior maşina a reapărut în SUA în anii ’70 ai secolului trecut, în colecţia lui Russell Strauch. În 1976 cel din urmă decedează, iar maşina migrează în colecţia lui Don Dickson, unde s-a aflat până în anul 1988. Următorul proprietar, Richie Clyne, a restaurant automobilul în anul 1991.
În august 2011,
maşina a fost vândută unui
colecţionar din Europa, care a
readus-o pe vechiul continent.
De aici lucrurile devin şi mai picante. Având intenţia de a o dezvălui la ediţia Techno Classica din anul 2012, care
a avut loc în Essen, moştenitorii
lui Hans Prym, primul posesor
al acestui exemplar, au putut
pune mâna pe propria maşină,
care a fost furată cu aproape
80 de ani în urmă! După o
perioadă de dezbateri,
instanţele germane competente au restituit automobilul familiei Prym,
care acum l-a scos la vânzare.
Chiar dacă majoritatea din noi nici măcar nu îl vor vedea în realitate, nemaivorbind de achiziţia unui
asemenea exemplar, măcar putem să ne alinăm sufletul cu această galerie spectaculoasă unde minuţios se pot
vedea chiar şi cele mai mici elemente şi grija cu care au fost confecţionate!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
1,823
GALERIE FOTO (60 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!