Mazda dezvăluie la Tokyo conceptele KAI şi Vision Coupe (Video)

Cei de la Mazda au dezvăluit la Salonul Auto de la Tokyo două concepte senzaţionale numite KAI şi Vision Coupe. Noua Mazda Vision Coupe este un sedan extrem de dinamic şi arătos, care vine într-o caroserie de coupe cu 4 uşi.
Acest concept este menit să demonstreze în ce direcţie va evolua designul KODO – Soul of Motion al celor de la Mazda în viitor. Conceptul ar putea prefaţa şi aspectul viitoarei Mazda6, deşi proporţiile acestuia sunt apropiate de un model cu tracţiune spate.
Designul conceptului este inspirat din cel al coupe-ului conceptual RX-VISION, precum şi din modelul clasic Mazda R130, de la care a fost preluată eleganţa siluetei şi capota întinsă, care, cel mai probabil nu va trece testele de siguranţă a pietonilor.
Noul Vision Coupe însă adoptă şi o direcţie mai premium accentuată de aspectul elegant şi interiorul luxos, care este căptuşit cu piele şi înzestrat cu inserţii imense din lemn. Planşa de bord este una clasică cu turometrul amplasat pe mijloc, precum într-un sport-car, iar de-a lungul bordului se întinde un imens display.
Cel de-al doilea concept este numit Mazda KAI Concept şi prefaţează viitoarea generaţie a hatchback-ului Mazda3. De fapt, la baza acestui concept stă noua arhitectură SKYACTIV-Vehicle Architecture, iar sub capotă se regăseşte noul propulsor pe benzină Skyactiv-X ce utilizează aprinderea prin comprimare – principiul motoarelor diesel!
Noul propulsor Skyactiv-X, care se va regăsi pe viitoarea Mazda3, combină avantajele propulsoarelor pe benzină şi celor diesel, pentru a obţine performanţe şi eficienţă. Noul propulsor Skyactiv-X va fi cu 20-30% mai eficient faţă de actualele propulsoare pe benzină Skyactiv-G, având un consum egal sau mai mic decât cel al propulsoarelor actuale diesel Skyactiv-D. Noua arhitectură şi propulsorul, vor face din viitoarea Mazda3 un model mai confortabil, mai bine izolat, mai performant şi eficient.
Exteriorul conceptului reprezintă o evoluţie a designului KODO, fiind mai agresiv şi dinamic. Proporţiile musculoase sunt accentuate de capota lungă, acoperişul coborât, luneta amplasată sub un unghi mare şi aripile evazate excesiv. Interiorul noii Mazda KAI Concept este realizat într-un stil similar conceptului Vision Coupe.
0
1,290
GALERIE FOTO (24 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!