Americanii au creat un monstru cu un cuplu maxim de 8,800 Nm: noul Drako GTE
19 August 2019, 10:51
Compania americană Drako a prezentat noul său hypercar electric, numit GTE și creat cu participarea specialiștilor de la Fisker. Noul
exemplar nu se impune printr-un design rafinat, așa cum a reușit Bugatti Centodieci despre care am relatat astăzi mai devreme, dar cu siguranță
va fi dorit de bogătanii din întreaga lume, or vine cu o nouă bornă-record de performanță în rândul supercar-urilor, inclusiv celor electrice.
Drako GTE este un coupe cu 4 uși, la care compania a lucrat pe parcursul ultimilor 10 ani, iar rezultatul este unul cu adevărat fenomenal. GTE este pus în mișcare de 4 motoare electrice, câte unul pentru fiecare roată,
care livrează în tandem 1,217 CP și un cuplu maxim monstruos de 8,800 Nm transmis direct "pe asfalt", or hypercar-ul nu are o cutie tradițională de viteze.
Americanii nu au dezvăluit, însă, caracteristicile dinamice pe care le indică noua sa creație, limitându-se doar la viteza maximă – 332 km/h.
Nu se cunoaște nici autonomia noului hypercar, însă aceasta cu siguranță va depăși 400 km cu un singur plin, or Drako GTE dispune de o baterie generoasă de 90 kWh, amplasată
în podeaua supercar-ului și sub capotă . Amplasarea bateriei aduce și un surplus de practicism – la interior se pot adăposti până la 4 persoane, iar la posterior este prevăzut
un compartiment destinat bagajelor. Componentele suspensiei și direcției sunt livrate de companiile Fisker și Ohlins, iar sistemul de frânare este compus din elementele Brembo.
În total Drako Motors va produce doar 25 unități GTE, cu un nivel de echipare prestabilit, fără opționale,
la un preț de 1,25 milioane dolari americani. Americanii au dat startul
comenzilor, iar livrările vor demara în prima jumătate a anului viitor.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,645
GALERIE FOTO (9 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!