Schiţe oficiale cu designul noii Skoda Octavia: aşa va arăta viitoarea generaţie a bestseller-ului ceh

17 Octombrie 2019, 12:12
Denis Godorozea
Skoda prezintă aspectul exterior al noii generaţii a bestseller-ului Octavia cu două schiţe oficiale noi. Pentru prima dată imaginile dezvăluie integral designul părţii frontale şi posteriorului liftback-ului. Ce ziceţi de noul limbaj stilistic pregătit pentru Octavia?
Mai devreme spaţiul web a fost invadat de imagini neoficiale cu prototipurile de teste camuflate, circulând pe drumurile publice. Acele imagini, însă, nu dezvăluiau în întregime designul exterior al noii Octavia, iar aspectul posteriorului rămânea a fi un mister până în ziua de astăzi, or cehii au camuflat iscusit blocurile optice spate. Ei bine, astăzi cei din Mlada Boleslav şi-au propus să bucure fanii cu două schiţe oficiale, care dezvăluie în întregime noul limbaj stilistic.

Aşadar, după cum se presupunea anterior, Skoda Octavia a preluat concepţia de design pornită de proaspătul hatchback Skoda Scala, cu muchii ascuţite şi faruri agresive. La posterior Octavia a beneficiat de blocuri optice inspirate de la actuala navă amiral Superb, cu blocuri optice aproape identice, însă şi aici se face resimţită influenţa limbajului stilistic debutat cu Scala. De altfel, silueta monumentală va face din Octavia o copie mai mică a navei amiral a constructorului din Mlada Boleslav.
Premiera mondială a noii Skoda Octavia va avea loc la 11 noiembrie în cadrul unui eveniment special. Vă îndemnăm să rămâneţi aproape pentru a descoperi în detaliu noua generaţie a celui mai solicitat model din istoria companiei.
0
469
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!