Noul Land Rover Defender a ajuns la Chişinău. Primele impresii pe viu despre noul offroader britanic

11 Martie 2020, 15:11
Ilie Toma
Noua generaţie Land Rover a ajuns la Chişinău şi se prezintă în aceste zile în showroom-ul Land Rover pe parcursul întregului program normal de lucru. Deocamdată în showroom-ul din Chişinău e prezent doar un automobil demo, care poate fi admirat static, urmând ca primele exemplare destinate vânzărilor şi testelor din ţara noastră să fie livrate în decursul lunii.
Exemplarul expus e un Defender 110, burduşit cu echipări opţionale, inclusiv din cele menite să-l facă mai capabil în offroad — admisie ridicată la nivelul superior al habitaclului, folie protectoare aplicată pe caroserie şi chiar suspensie pneumatică. Da, noua generaţie Defender poate beneficia şi de suspensie pneumatică, gândită să-i sporească garda la sol de la 218 mm la 291 mm!
La interior e prezent un nou sistem multimedia, iar cadranele de bord sunt digitale — fapt mai puţin aşteptat pentru un model atât de focusat spre offroad precum Defender. Dar, aşa cum ne asigură cei de la Land Rover, vor exista şi versiuni mult mai simple, axate pur spre rezistenţa dârză din offroad. Ceea ce vedem aici e un mix dintre capacităţi super avansate din teren accidentat şi un nivel de confort neîntâlnit anterior în familia modelelor Defender. Mai mult ca atât, acum modelul poate avea chiar 7 locuri la bord.
Văzut pe viu, noul Defender arată cu siguranţă intrigant şi, fireşte, te cheamă la acţiune. Dar pentru noi marea întrebare este dacă poate fi el la fel de capabil în cele mai dure condiţii, pe cât a fost predecesorul său? Iar în showroom-ul din Chişinău sunt prezente în aceste zile şi câteva exemplare ale acelui predecesor. Producătorul ne asigură de un răspuns afirmativ.
Însă pe propria piele răspunsul la această întrebare îl vom putea afla doar într-un viitor test drive cu noul Defender. Deocamdată l-am admirat static. Şi ne-am convins că e un model care te intrigă să-l cunoşti pe el, apoi să vrei să cunoşti noi aventuri împreună cu el.

Gama de motorizări începe în acest moment cu un motor diesel de 2.0 litri, disponibil în 2 versiuni de putere — 200 CP şi 240 CP. În ierarhie urmează o motorizare turbo pe benzină de 2.0 litri şi 300 CP, iar vârful de gamă va fi asigurat de un motor pe benzină cu 6 cilindri, de 3.0 litri şi 400 CP, care va îngloba şi tehnologie mild hybrid.
La asemenea parametri de putere, ne putem aştepta ca noul Defender să-i facă niţel din ochi şi noului Gelandewagen. Cât priveşte preţurile pentru noul Defender — ele încep de la 44,400 euro şi sunt valabile pentru versiunea cu 3 uşi Defender 90, cu motorul diesel de 200 CP sub capotă şi urcă la 49 mii pentru versiunea cu 5 uşi cu acelaşi propulsor. Dotările mai generoase sau motorizările mai pline de forţă pot aduce cu uşurinţă preţul la 55-65 mii euro şi mai mult.
0
2,756
GALERIE FOTO (25 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!