Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Un GAZ-24 Volga sovietic de KGB cu motor V8 sub capotă ajunge să coste cât o Skoda Superb

29 Iulie 2020 - 21:08
Denis Godorozea
GAZ-24 Volga este unul dintre cele mai renumite modele sovietice, unul îndrăgit în anii săi, dar vis irealizabil pentru cea mai mare parte din locuitorii URSS. De altfel, acest sedan a avut versiuni şi mai exclusive, dedicate strict angajaţilor KGB-ului, dar unul performant, cu motor V8 sub capotă. Şi mai puţine dintre cele 244 unităţi produse au ajuns cu bine până în prezent, iar unul dintre aceste exemplare a fost scos în vânzare acum în Rusia.
În mod normal, GAZ-24 Volga utiliza un benzinar de 2.5 litri, însă pentru angajaţii KGB a fost dezvoltată o versiune cu totul specială, cu un benzinar V8 de 5.5 litri sub capotă, preluat de la limuzina Chaika. Pentru asamblarea acestor maşini la uzina GAZ a fost construită chiar şi o linie de producţie separată. Motorul acestei maşini livra 195 CP şi un cuplu maxim nevirosimil pentru acei ani de 412 Nm! Mai mult de atât, motorul este cuplat la o cutie automată cu 3 rapoarte, absolut funcţională, ce transmite cuplul pe puntea spate.
Maşina din imagini a fost produsă în 1992, deci după apusul carierei acestui model, şi este una dintre cele doar 244 unităţi produse vreodată. Timp de 28 ani, maşina asta a parcurs doar 57,000 kilometri şi a fost păstrată într-o stare tehnică foarte bună, iar vânzătorul sugerează că maşina a fost păstrată într-un garaj încălzit.
Acum proprietarul vrea să-şi vândă bijuteria pentru 2.3 milioane ruble ruseşti, echivalentul a 27,000 euro conform cursului actual. În schimbul acestei sume în Rusia poate fi achiziţionată o Skoda Superb bine dotată şi nou-nouţă, ba chiar un SUV de top Kodiaq!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter