Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Beat şi fără permis de conducere: un tânăr de 22 ani s-a răsturnat cu maşina în Anenii Noi

27 Octombrie 2020 - 12:19
Denis Godorozea
Un accident soldat cu persoane traumatizate a fost cauzat în noaptea asta de un teribilist de 22 ani în apropiere de localitatea Bulboaca, Anenii Noi. De această dată şoferul a manifestat iresponsabilitate totală, or a riscat să urce la volan fără a deţine un permis de conducere, fiind în stare de ebrietate alcoolică, şi să accelereze.
Cazul a avut loc în dimineaţa zilei de astăzi în raionul Anenii Noi. Individul de 22 ani conducea un BMW Seria 5 E39, depăşind viteza maximă admisă. Într-un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat de pe carosabil, inversându-se, şi a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului. La bord cu şoferul se mai aflau alţi trei tineri. Ulterior pasagerii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Şoferul a fost supus testului alcoolscopic de oamenii legii veniţi la faţa locului. În urma verificării s-a constatat o alcoolemie de 0.40 mg/l de alcool în aerul expirat. Pe marginea cazului a fost pornită o anchetă penală, iar şoferul riscă să fie sancţionat cu închisoare.

Sursă: Telegram / Ungureanu 112
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter