Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Poliţia cere ajutorul pentru a găsi şoferul Opelului care a fugit după accident, lăsându-şi pasagera decedată

10 Decembrie 2020 - 13:24
Denis Godorozea
Poliţia Sîngerei solicită ajutorul cetăţenilor pentru identificarea şi reţinerea şoferului care a părăsit locul accidentului după ce s-a inversat cu propriul Opel, avariindu-l violent într-un stâlp în satul Heciul Nou, raionul Sîngerei. Potrivit poliţiei, tânărul de 26 ani din imagini avea cu el în maşină o pasageră de 35 ani, care nu a supravieţuit. Nu se cunoaşte dacă femeia a decedat imediat din cauza impactului sau pentru că şoferul nici măcar nu a încercat să-i acorde un prim ajutor, nu a solicitat ajutorul ambulanţei şi a părăsit locul accidentului.
Cazul a avut loc în noaptea de 8 decembrie pe un drum din Heciul Nou din direcţia oraşului Biruinţa. Oamenii legii au constatat că maşina de model Opel Zafira circula cu viteză excesivă, iar şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un stâlp de pe marginea drumului. În consecinţă, vehiculul s-a răsturnat, iar pasagera a suferit leziuni corporale incompatibile cu viaţa. Pe marginea cazului au fost pornite două cauze penale.
Se pare că două zile de investigaţii şi căutări nu s-au soldat cu succes. Poliţia a identificat suspectul, dar nu l-a găsit. În context, forţele de ordine a dat şoferul în căutare naţională şi solicită cetăţenilor să ajute în mersul anchetei şi să anunţe imediat poliţia în caz că cunosc unde ar putea fi suspectul. Cetăţenii pot contacta numerele 0(261)2-29-80, 069455235 şi 069041286. Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter